Briliante, diamante și alte nestemate

Ne supranumim fotbaliștii de parcă ar sta în vitrina unui bijutier, nu în subsolul fotbalului.

Am văzut deja în presa română formularea “nestemata Ligii 1”. M-am topit de drag: așa vorbesc părinții de copiii lor, când încearcă să-i facă din corigenți olimpici.

Așadar, Mutu a fost Briliantul, Cernat Diamantul, dar avem acum o “nestemată”. Ce va urma? Gablonțul? Semiprețiosul? Mărgica? Fotbalistul român e un fel de pietricică pe care cei o mie de înțelepți se străduiesc să o scoată dintr-un lac care a secat demult.   Continue reading

Natură moartă cu foste glorii

Cearta e pentru cine să ia banii de pe ochii mortului, căci Steaua nu mai există de mult.

steaua2Faultul începe chiar din formula aceasta nefericită: „fostele glorii”. Gloria, dacă e adevărată, rămâne pe viață. Nu se menține prin aciuarea pe lângă un latifundiar, nu se pierde prin retragerea din activitate. Este precum geniul. N-ați auzit nicicând de un „fost geniu”.  Continue reading

Fotbalul românesc, acest continuu WTF!

kcmxkxbcjDeschizi la un moment dat televizorul și vezi niște băieți care, după costumație, par fotbaliști, dar care după mișcări aduc mai degrabă a patinatori beți ce fugăresc un câine inexistent. Nu te poți uita așa așa ceva fără să râzi amar și să te întrebi: “De ce naiba se joacă?”.

Era meciul ASA Târgu Mureș – Pandurii și terenul era ca un patinoar cu dâmburi. După pauză, la 0-2, oaspeții n-au mai revenit pe gheață, iar responsabilii au început să paseze răspunderea mai bine decât reușiseră cei din teren cu mingea. Organizatorii nu organizaseră, Liga nu girase, arbitrul nu-și dăduse avizul.  Continue reading

Un test ADN pentru fiicele Mamei Omida

poza3

Adevăratul furt în fotbalul românesc acesta a fost: dizolvarea echipelor tradiționale.

Nu există o metaforă mai bună pentru fotbalul românesc: o echipă mutată din oraș în oraș ca un sac de bani negri și cu patronul la beci ne duce în primăvara europeană. E ca-n știrile acelea în care cetățeni dispăruți primesc rente viagere. Apoi, bănuiesc, Va fi astfel: când Astra Giurgiu va deveni o echipă de tradiție va apărea și o clonă, Astra Ploiești 1937, și va începe un proces lung ce nu va stabili de fapt nimic.  Continue reading

Fotbal de pokemoni

282266613a79dd3f2846103653392534Ce tumult în fotbalul românesc! Dacă citești presa, ai zice că Euro 2016 a fost doar încălzirea pentru adevărata competiție, că Ronaldo și Griezmann au deschis balul în care prinții carpatini ai gazonului semnează cu echipe de top prin ziare și prin site-uri.

De dimineața până seara se vorbește despre mutări pe o hartă din aburi. „Alibec este în vizorul unor cluburi din Rusia și Germania”, „Budescu îi ține pe granzi în șah”, ba chiar și că Victor Pițurcă este un posibil selecționer al Belgiei. România e țara miracolelor cotidiene, unde apa rece are tărie și buchet.  Continue reading