Mondialul: o serbare de sfârșit de an

De câțiva ani ni se tot spune că nu mai există echipe mici; când colo, adevărata problemă e că s-au dus echipele mari. Nemții parcă nici n-au fost la Mondial: e ca și cum o trupă mare și-a trimis cărătorii de scule pe scenă să cânte. Italienii și olandezii au preferat să se facă de râs în preliminarii, argentinienii au jucat mai previzibil ca o reluare a unui episod din „Dallas”. Spania parcă ar fi trimis lotul secund de la Albacete.  Continue reading

Ronaldomessita

În ultimii zece ani, doar doi fotbaliști au câștigat Balonul de Aur. Nu vi se pare bizar?

Acum câteva zile, Franck Ribery declara că s-a simțit jefuit când Balonul de Aur din 2013 – an în care a câștigat atâtea trofee, încât, dacă le-aș enumera pe toate, jumătate din spațiul articolului s-ar duce – i-a fost acordat lui Ronaldo. Francezul s-a plâns că ai săi compatrioți nu l-au susținut atunci cum ar fi trebuit.  Continue reading

Maradona. De ce nimeni nu va fi ca el

Printre filmele mele favorite de pe YouTube sunt secvențele “Best of Maradona”. La atâția ani de la retragerea lui, tot răsar scene noi, tremurate și șterse, ca niște mici dovezi de geniu înfruntând uitarea. Chiar și fazele cunoscute mă surprind cumva de fiecare dată. Conțin o perfecțiune tumultuoasă, ceva care cumva împacă și grația, și geometria, descoperind un drum mai scurt între două puncte decât linia dreaptă.

Maradona a avut ce altora le-a lipsit: nu doar o dragoste orbitoare pentru minge, dar și furia, acea calitate pe care italienii o denumesc “grinta”, o combinație între determinare, curaj și voință. Cine i-a spus “Butoiașul atomic” a fost un poet. Maradona nu pleca la atac: se prăvălea peste adversari, exact ca un butoiaș plin cu praf de pușcă. Era de parcă împlinea o răzbunare de familie aflată pe teren de câteva generații.  Continue reading

Cine a fost Maradona

Unii spun că a fost cel mai mare jucător de fotbal. Eu spun că, într-un anume sens, a fost singurul.

diego-maradonaCa orice alt mare sportiv, Maradona n-a fost altceva decât un descoperitor. Că-i Henri Matisse sau John Coltrane, geniul e acela care vede o ușă acolo unde noi toți vedem un perete. Doar spațiile și domeniile de activitate diferă. În interstițiile acelea, Diego a deschis porți către spații nebănuite și care, totuși, erau dintotdeauna acolo.  Continue reading