Anul grației în tenis

Cu prilejul a patru ani de parteneriat dintre Stella Artois și Turneul de Tenis de la Wimbledon, vă prezint articolul de sfârșit al competiției (P)

Pentru mine, meciul turneului de la Wimbledon a fost Nadal – Müller, deși niciunul n-a ajuns în semifinale. Luxemburghezul, cu figura lui pe care te aștepți să o vezi mai degrabă în spatele unui ghișeu, cetățeanul european prin definiție, cu prenume frânc și nume teuton, a fost jucătorul meu favorit. Dârz, spectaculos, modest.

Dar înaintea tuturor, bineînțeles, a fost Federer, omul de povestit nepoților. Ați observat?, când se duce spre scaun, chiar și după cel de-al optulea game consecutiv câștigat, el are totuși grimasa aceea de om preocupat, parcă-l doare un pic o măsea ori parcă i s-a mărit peste noapte întreținerea. Și nu joacă teatru: asta-i forma lui de a fi cel mai bun, să rămână mereu în meciul ce se joacă mai întâi în mintea sa apoi pe teren.  Continue reading