Prințul acela discret

Cum de-a rezistat Gilles Müller în fața lui Nadal și a publicului londonez?

Foto: EPA

Interesantă desfășurarea partidei Nadal – Müller de la Wimbledon, câștigată de ultimul după aproape cinci ore de joc, în ciuda faptului că publicul l-a încurajat frenetic pe favoritul spaniol. Sunt de acord cu explicația lui Tolo, dar nu în toate cele. De pildă, argumentul numărului de autografe nu stă în picioare. Sunt mai mulți amatori de semnături la Nadal decât la Gilles Müller din același motiv pentru care s-ar strânge mai mulți doritori la Beyonce decât la Diamanda Galas: e doar o măsură a popularității.  Continue reading

Frumuseţea de la Indian Wells

Djokovici şi Nadal au jucat o finală de vis, Federer se îndepărtează către orizont.

Finala de la Indian Wells a fost un meci jucat din toţi rărunchii, cu acel amestec de voinţă şi calcul propriu tenisului, un „care pe care” aşteptat de toată lumea să încheie socotelile. Deseori, se auzea doar canonada zgomotelor făcute de minge la întâlnirea cu racheta şi scârţâitul călcâielor pe suprafaţa albastră. Rar, câte un rever tăiat întârzia ritmul de staccato al partidei, iar stopurile la fileu au fost atât de puţine, de parcă n-ar fi fost timp pentru ele. Să amintim că, până după mijlocul setului decisiv, nu a existat un as, ca şi cum Nadal şi Djokovici şi-ar fi refuzat până şi satisfacţia unui punct obţinut fără replică pentru a se lăsa pradă acelui nebunesc „Hai să vedem fără întârziere care-i cel mai bun!”.

Continue reading

Federer şi Nadal

federer-nadal01

La Melbourne se joacă deja de patru ore, iar la 16.000 de kilometri distanţă, în miezul orologiului astronomic din Praga, apostolii mecanici se invită unul pe altul să iasă la mica defilare ce anunţă ora exactă … Tic … la Melbourne, Federer reuşeşte un lung de linie … tac … în Praga, un sfânt de lemn se împiedică şi bătrâna maşinărie, ce nu s-a mai oprit de peste şase decenii, se blochează. Timpul îngheaţă şi …

… generalul chinez Koxinga cucereşte insula Taiwan, după un asediu de nouă luni, într-un inutil efort de a readuce pe tron dinastia Ming. Franţa revoluţionară declară război Marii Britanii şi Olandei, iar la Torino are loc premiera operei “Boema” a lui Puccini.

Numai Federer şi Nadal joacă în continuare, închişi în sânii de sticlă ai aceleiaşi clepsidre, un singur bob de nisip aleargă între ei, de parcă rivalitatea nu s-ar stinge o dată cu timpul, de parcă pe lume n-ar fi altceva de făcut decât să joci tenis, acest sport care aşază mereu o graniţă între adversari. Din racheta elveţianului se ridică un uliu, spaniolul îl ţinteşte cu un smash, iar oamenii îşi sucesc gâturile când la stânga, când la dreapta. O mare pendulă din vertebre cervicale măsoară această înfruntare, nu ceasul, nu tabela, nu Asociaţia Jucătorilor de Tenis Profesionişti, în timp ce, în restul lumii, …

… Texasul se separă de Statele Unite şi Rusia trece la calendarul gregorian. Armata a şasea germană predă armele la Stalingrad, iar ayatolahul Khomeini e primit cu ovaţii la Teheran.

Planeta îşi ţine răsuflarea, lăsându-şi polii să se împuşte cu linii magnetice. Federer aşază secunde la uscat pe fileu, dar artileria spaniolă le ferfeniţeşte imediat. Rolex îi mai dăruieşte compatriotului o doză de moarte, prezentând o umbră rotundă care a căzut puţin peste graniţă.

Pe tronul foştilor săi suverani, Koxinga e scuturat de o criză de malarie şi Generalfeldmarschall-ul Paulus se stinge la Dresda, mângâindu-şi Crucea de Fier. Naveta Columbia se dezintegrează la reintrarea în atmosferă, iar la banca din Zürich, francul elveţian oftează.

“Roger!” ar striga radiofoniştii, dac-ar mai exista, “Rafa!” scandează tribunele de la Melbourne. Un râu de lacrimi se umflă în matcă şi, la 16.000 de kilometri distanţă, orologiul astronomic îşi reia funcţionarea, cu o întârziere de-o fracţiune de secundă, pe care nimeni, cu excepţia poate a ceasurilor atomice, atât de precise şi de rezistente în zilele noastre, nu ar putea-o sesiza.

Sursă foto: deviantart.net