Dublaţi şi filmele porno!

Propunerea lui Victor Socaciu ne poartă spre vremurile în care doamna Irina Nistor traducea „Hi, guys!” prin „Tipi înalţi”, pentru a ne împinge apoi către un viitor pe care îl speram cât mai îndepărtat. Atunci, cei mai mulţi nu vor şti să descifreze nici literele cât roata carului de pe panoul oculistului, iar tezele de doctorat se vor scrie cu bastonaşe.  

E şi asta o idee de a abate atenţia de la alte probleme. Dacă salariile nu pot fi dublate, măcar filmele să fie. Când analfabetismul va lua România sub aripa sa protectoare, poate chiar le vom tripla, cu o voce care să ne explice, cu un ton dedicat în general persoanelor mai încete la minte, ce a vrut a doua voce să spună prin: „Predă-te! Clădirea e înconjurată!”. 

Asta nu înseamnă că la unele transmisiuni metoda n-ar fi bună. De exemplu, aş dubla meciurile din campionatul românesc de fotbal, dar nu pe partea de sunet, ci pe cea de imagine, cu partidele din Liga Campionilor. Sau, la aceleaşi posturi telefonice deranjate care în continuare se numesc posturi de sport, peste vocile lui Marian Iancu şi Gigi Becali ar fi potrivit un „biiiiip!” continuu. În schimb, la multe emisiuni autohtone (de exemplu, la cele în care este invitat domnul Condurăţeanu), aş pune subtitrări, cuprinzând traduceri din română în română.  

Există şi soluţia de compromis: actorului român să i se permită o mică tuşă personală la interpretare. Cum ar fi Bruce Willis dublat de Florin Piersic în „Die Hard”? „Yippee-ki-yai, motherfucker!” s-ar transforma într-o poveste de o oră de la filmările „Haiducilor”, urmată de un „Te-ai ars, ciocoflendere!” rostit pe un ton aspru. Anunţurile scrise ar apărea doar în situaţiile de forţă majoră. „Ne cerem scuze, întrucât actorul angajat să-l dubleze pe Marlon Brando în Naşul îşi extrage amigdalele, am apelat la Rodica Popescu-Bitănescu”. 

Nu ştim însă ce decizie se va lua în cazul filmelor porno. Se va apela la Titus Steel şi la Alina Plugaru? Sunt scene în care lipsa dicţiei poate fi scuzată. Poate că dublările vor căpăta o tentă educativă, căci frecventul „Aaaah! Aaaah!” s-ar putea traduce nuanţat printr-un politicos „Se poate? Deranjez?”. 

Este posibil ca domnul Socaciu să fie în continuare bântuit de experienţele trăite în Cenaclul Flacăra, când toate vocile erau urmate de acelaşi ecou detunător. Nu ştim asta, dar îl rugăm să exprime următoarea idee de acest gen ca şi cum ar dubla un film mut.

Locurile de veci, viitorul naţiunii

„România are cea mai mare densitate din UE de paturi de spital la mia de locuitori”, a declarat preşedintele la Covasna. Problema, să recunoaştem, e greu de rezolvat, căci dacă vei micşora numărul paturilor de spital, populaţia va avea şi ea supărătoarea tendinţă de a scădea numeric, stricând în mod continuu proporţia dorită. De aceea, guvernul trebuie să ia măsuri radicale.

În primul rând, e necesară renunţarea la aceste mituri urbane care sunt bolile. Singura maladie adevărată din noul cod medical trebuie să fie moartea şi nici aceasta în orice condiţie, dacă se demonstrează că a fost una clinică, adică un mic puseu nonexistenţial din care pacientul s-a întors pe nepusă masă şi într-un mod fraudulos. În cel mai rău caz, dacă guvernul vrea să fie mărinimos şi are bani de aruncat, se poate face un examen medical simplu, rapid şi eficace. În loc de stetoscop, fiecare doctor să poarte la gât o oglinjoară, pe care o va duce în dreptul buzelor celui adus pe targă. „Respiri? Eşti sănătos. Ridică-te şi umblă către casă!”.

În paralel, e necesară încetarea imediată a lucrului la autostrăzi. Studii recente au arătat că dacă-i pui omului un drum în faţă, el va încerca să-l umple imediat cu propria persoană. Şi încotro se vor îndrepta aceste cohorte de ipohondri terminali dacă nu către cele mai apropiate spitale, care se vor transforma treptat în adevărate focare de infecţie şi de lâncezeală?

De aceea, programul „Ultimul drum” (cât mai puţine şosele spre cât mai puţine spitale) trebuie pornit neîntârziat. Efectele benefice se vor vedea rapid, de pildă în relansarea pieţei imobiliare. Dezvoltatorul imobiliar al locurilor de veci, care va investi nu în cartiere de lux, ci în cimitire rezidenţiale, va fi omul de succes al României de Apoi. Cine nu şi-ar dori să lucreze cu asemenea clienţi liniştiţi, oameni la locul lor, trăind în bună pace şi vecinătate, care nu se plâng de reumatism ori de căderi de calciu, nici de întreţinerea mare? Ce forme de protest ar putea organiza ei, cu excepţia unor bântuiri sporadice? Cum populaţia activă va deveni treptat radioactivă, cea integral pasivă va avea un cuvânt din ce în ce mai important de spus în viaţa ţării. Odată cu creşterea speranţei de moarte în România, decedaţii vor reprezenta singurul segment de populaţie aflat în continuă creştere şi un bazin electoral important. Să nu uităm că, la trecutele alegeri, răposaţii s-au mobilizat exemplar şi au avut o prezenţă masivă la urne (fără a ne referi aici doar la cei incineraţi).

Când vom avea solzi şi două capete, iar uraniul se va îmbogăţi în România mai rapid ca Vântu, când localnicii din Roşia Montană vor putea pescui cu mâna ghiuluri de aur din lacul de cianură şi ţara va purta la gât o salbă de centrale nucleare construite cu piese second hand, atunci veţi vedea câtă dreptate am avut. Nu aşteptaţi, aşadar, ca româna să fie declarată limbă oficială la AKH Viena, nici ca pastila de Furazolidon să se vândă în rate. Investiţi în locurile de veci: ele sunt viitorul naţiunii!

Textul a fost scris pentru săptămânalul de umor Kamikaze.

Ştiri dintr-un fotbal mic

– varianta neprescurtată ;) –

* Lista accidentărilor din tabăra Stelei se extinde în afara lotului. Din cauza poziţiei în care a stat în ultimele luni, Mihai Stoica este suspect de platfus la genunchi.

* „Cred că a fost doar o cădere de lucşi”, a declarat supervizorul partidei Rapid – Craiova, Vali Alexandru, după ce nocturna s-a stins pentru câteva secunde. Formularea, care ar putea da naştere unei teorii revoluţionare despre lumină, se explică astfel: când au căzut lucşii, George Copos s-a repezit să-i strângă.

* Etapa aceasta se joacă marţi, miercuri şi joi pentru ca fotbaliştii noştri să nu se dezobişnuiască total de programul cupelor europene. LPF studiază chiar ideea organizării unor excursii cu autocarul la partidele echipelor din ţările vecine.

* UEFA a cerut FRF să se asigure că la meciurile oficiale susţinute de naţionala României nu vor mai intra pe teren spectatori costumaţi în fotbalişti.

* Pentru a se umple tribunele, meciurile de acasă ale tricolorilor vor fi programate în curând în deschiderea concertelor rock. Dacă nici aşa nu se rezolvă problema, jucătorii ar trebui să închirieze noul Stadion Naţional, ca pe terenurile de iarbă sintetică.

* Adrian Mititelu … . Orice aş scrie după asta, aş strica poanta.

* „Azi, cu Gazeta, ai Biblia ilustrată pentru copii, volumul 3”. Dedesubt, detalii foto despre păcatul originar: „Alice Iotta, super senzuală de ziua ei într-o aniversare nud”. Cum să nu fie Kemy curios?

* „Pentru a atrage din nou spectatorii, dinamoviştii vor împărţi bilete în şcoli şi în licee”, scrie Gazeta. Cu Unirea, Dinamo a jucat într-o formulă schimbată şi tot în faţa unui stadion gol pentru că jumătate dintre componenţii lotului s-au pierdut încercând să identifice obiectivele.

*  Interesul în jurul licitaţiei pentru drepturile de televizare din Liga 1 este atât de mare, încât YouTube ar putea câştiga restul opţiunilor fără să participe. LPF va pune însă condiţii dure: partidele să fie filmate cu câte două telefoane mobile, iar mâinile cameramanilor să nu tremure.

* În ultima instanţă, se vor vinde drepturile de transmisie pentru telefonia fixă, abonatul urmând să-i aleagă din taste pe cei pe care doreşte să-i audă înjurându-se. „Pentru Adrian Porumboiu, apăsaţi tasta 1. Pentru Marian Iancu, tasta 2. Pentru Gigi Becali, tasta cu steluţa. … Pentru Silviu Samuilă, închideţi telefonul”.

Românii au talent

Spitalele se transformă ori se mută, iar cele două aeroporturi din vestul ţării vor fuziona. Ce urmează: nişte drumuri forestiere se vor uni într-o autostradă? Câteva gări vor deveni case de pariuri pentru ora de sosire a trenurilor?

Deocamdată, există un proiect grandios de securizare a graniţelor, care merge într-un asemenea ritm, încât vom intra în Spaţiul Schengen după sfârşitul lumii. Iată exemplul lui Dinel Staicu, măritat Nuţu. Te-ai gândi că, pentru o fugă din ţară trebuie să faci cinci operaţii estetice, dacă nu cumva un transplant de cap şi o schimbare de sex. Nu. Aici e suficient să iei numele de fată al soţiei. Ce paşaport biometric, ce scanare a pupilei? Poţi trece graniţa cu o mustaţă dezlipită şi un bilet de autobuz perforat pe care ai scris cu pixul porecla din copilărie.

Deocamdată, prima vieţuitoare care s-a întors benevol în România este o acvilă. Spre deosebire de cercetaţii penal, numitul „Benjamin” a fost urmărit prin satelit şi slavă Domnului că n-a fost răpus în zbor de vreun vameş vigilent care privea cerul în timp ce fostul domn Staicu trecea graniţa!

Aici sunt de vină, se spune, viciile de procedură. Mă întreb de ce toată lumea le acuză, când întreaga ţară funcţionează pe baza lor. Ar trebui doar să le perfecţionăm. De pildă, soluţia în „cazul Severin”: îl declarăm francez, pronunţându-i numele „Savaran”, cu un „n” nazal, apoi dezlănţuim un scandal monstru în Parlamentul European în care denunţăm corupţia din Hexagon. Ei nu fac la fel, spunând că nu prea dau de patriotul Gigi pe la şedinţe? Or, trebuie să fii rău intenţionat sau prost informat să nu ştii că pe horrorparlamentarul român îl poţi găsi la orice oră pe GSPTV.

Da, statul român se mişcă bine în ultimul timp. Extremistul maghiar Csibi Barna a fost detaşat la Finanţele din Abrud, unde e obligat să joace toată ziua „Spânzurătoarea” în româneşte, pe porunci. Am plătit pe o siglă cu o frunză cât puteam da pe manuscrisele lui Cioran. Operele lui Brâncuşi, licitate anterior la Paris, ne-au lăsat indiferenţi. Probabil, cei de la Ministerul Culturii şi al Patrimoniului Naţional ar fi interesaţi de manuscrisele Scrisorilor lui Eminescu doar dacă le-ar veni gratuit pe e-mail.

Noroc că a fost înregistrat primul produs alimentar autohton de calitate europeană, magiunul de prune Topoloveni. Această reţetă neaoşă e greu să ne-o fure cineva, căci în modul de preparare scrie clar: prunele trebuie să fie scuturate noaptea, pe cer înnorat, din prunul vecinului.

Dacă sportul-rege era altul

Ce se petrece în această ţară nu e sport, ci o contrafacere continuă. Aşa cum pantofii Adibas au inundat cândva piaţa, la fel sportul a fost înlocuit de Folbal®, un ansamblu de vorbe care ţin până la prima ploaie, o imitaţie grosolană a originalului prezentând avantajul de a fi ieftină, universală, uşor de produs, de folosit şi de uitat. Dintre celelalte sporturi, doar handbalul are potenţial de a deveni sport-rege în România.

Ce presupune asta? 1. Să se vorbească mult despre respectiva disciplină, dar numai atunci când pe plan mondial ajungem ciuca bătăilor. 2. Antrenorii să fie schimbaţi mai des decât jucătorii. 3. Despre sportul-defunct să-şi dea toată lumea cu părerea, în mod continuu.

Alte discipline nu par a putea detrona fotbalul în următorul secol. Poate doar wrestlingul, care se adresează tot unor oameni ce vor să creadă din toate puterile că e pe bune. În acest caz, am vedea la tot pasul cetăţeni cocoţaţi pe garduri, sărind în cârca altor cetăţeni şi stangulându-i pe pavaj. Să admitem că şahul nu are acest potenţial de popularitate. Dacă sportul minţii ar fi la putere în România, am avea ştiri precum următoarea: „Ieri, într-unul din mall-urile bucureştene, câţiva fani ai lui Nisipeanu s-au ciocnit cu nişte ultraşi din facţiunea Gambitul Regelui, veniţi în România să-l încurajeze pe Topalov. Primii au deschis ostilităţile bulgarii, care au scandat «e2-e4» la adresa românilor. Aceştia s-au apărat în stil sicilian, urlând «c7-c5» către cei aflaţi de partea cealaltă a vitrinei. Încăierarea a fost întreruptă la mutarea 43 şi reluată a doua zi, cînd cele două bande au convenit asupra remizei”.

Aruncarea suliţei sport-rege? Ştire la Antena 1: „Vremea minunată din weekend i-a scos în număr mare la iarbă verde pe locuitorii oraşelor. Oamenii au organizat grătare, au băut bere şi s-au relaxat făcând sport. Bilanţ: trei recorduri naţionale depăşite şi 63 de oameni făcuţi frigărui”.

Sau, în cazul snooker-ului: „Terminarea noii arene naţionale a intrat iar în impas când în zona unde ar fi trebuit săpată gaura inferioară din stânga a fost descoperită o altă gaură, mult mai mare, gresia de acolo fiind folosită la construcţia câtorva vile învecinate. Cum consilierii locali nu au aprobat cumpărarea de cretă, iar din cele câteva sute de metri de postav verde s-au fabricat costume de vânătoare, şantierul a fost închis, iar masa transformată în tejghea”.

Ceva oricum nu s-ar schimba, indiferent care ar fi sportul-rege în România. De pildă, dacă hipismul s-ar afla în acestă situaţie, cel sunat, chestionat, înfăţişat nu ar fi călăreţul, nici măcar bidiviul, ci omul care scoate la păscut pe toţi pereţii hergheliile de cai verzi.