Campioni la „Cine-i șeful”

Ne pregătim de Euro 2016 jucând cu noi înșine.

12068996_970703009639529_9155475075412198973_oTurneul final a început din timp, prin meciuri deloc amicale între compatrioți. Selecționerul se ceartă cu antrenorul formației campioane, un altul apare și spune ce-ar fi făcut el dac-ar fi fost pus în situație.

Recunoașteți tiparul? E competiția veșnică a bărbaților, fie că se poartă prin metode câinești de trasare a teritoriului, fie prin îmbrânceli, într-o cârciumă obscură de la capătul lumii. Ștefan Bănică junior de la FRF, care ar trebui să vorbească, tace duios și înțelept. El conduce fotbalul românesc prin bule, ca peștele în acvariu. Iar când vorbește, îți dorești să fi tăcut.  Continue reading

Steaua se întoarce la o salvare anterioară

Într-o simpatică întrupare a glumelor care circulă pe Facebook de câteva zile, John Travolta cel nedumerit se răsucește în mijlocul tribunelor goale din Ghencea. „Unde sunt spectatorii? Unde-i echipa?” pare a spune simbolul recent al inadecvării.

La fel, dacă ai teleporta anual un extraterestru în miezul încins al fotbalului românesc, ca pe un pliculeț de ceai, omul s-ar întoarce în galaxia lui cu ochii cât capul și cu antenele înnodate: “Acum câteva luni, Petrolul se lupta la titlu, acum retrogradează sigur”, “Șase echipe s-au volatilizat”, “Trei campioane recente s-au teleportat”, “Tot Iordănescu antrenează naționala, ca acum 11.875 ani”.  Continue reading