Naționala de baba oarba

Problema nu-i doar că jucăm foarte prost fotbal, ci că o facem în modul cel mai urât cu putință.

Ca spectatori, știți ce facem noi, de fapt, la meciurile naționalei? Sperăm ca adversarii să facă vreo trei-patru greșeli în lanț, iar ai noștri să nu lufteze din careul de șase metri ori să nu se accidenteze mortal încercând să împingă mingea în poartă.

Uneori, te gândești că scopul acelor 90 de minute nici nu mai e introducerea balonului în plasă, ci parte din rutina de relaxare dinaintea meciului. Plimbarea prin parc, mersul la Mall, vizionarea unui film la cinema, apoi o fugăreală prin iarbă.  Continue reading

Cum puteți face mult bine fără efort

Dați 2% din impozit pentru Inima Copiilor! Banii voștri vor salva niște vieți mititele și greu încercate.

În centrul acestei lumi tehnologice, undeva, mic, este un nou-născut.

În București, într-o aripă nouă a Spitalului Marie Curie, se află o aripă pentru nou-născuți construită de Asociația Inima Copiilor cu sprijinul Fundației Vodafone. Nu știu cum să vă descriu senzația pe care o ai intrând în secția de Terapie Intensivă pentru nou-născuți. Pe de-o parte, sunt urmele unei lipse de griji proprii doar copilăriei: pe pereți, siluete desenate zâmbitoare îți arată drumul spre „Spital” ori spre „Unitatea de primiri urgențe”.

Pe de altă parte, ești ca pe o navă care transportă în cosmos muguri de viață umană. Cum mergi pe coridoare, vezi, în stânga și în dreapta, în niște camere de sticlă pline de aparate și de monitoare, cum pâlpâie niște vieți care – în acel mod anormal pe care ne-am obișnuit să-l denumim normal -, n-ar fi avut cum să reziste. Aceste boțuri de carne par atât de fragile, încât îți vine să-ți ții respirația și din spatele pereților transparenți, să nu le faci vreun rău. Continue reading

Ce facem cu noi?

O întrebare după scandalul Ilie Năstase: vrem să fim mereu o țară care se hlizește știrb la istorie sau vrem să evoluăm?

Sursa: George Călin – Inquam Photos

Am fost de mic suporterul lui Năstase. Ca o confesiune, decizia de a-mi purta părul lung i se datorează lui, nu lui Robert Plant ori lui Lemmy ori lui Nicolae Covaci. Publicul îl iubea și nu te plictiseai niciodată la meciurile sale: mereu făcea câte-o nefăcută. Avea o tonă de carismă și de talent – gândiți-vă că omul acesta a învățat singur să joace tenis și-a ajuns lider mondial –, dar, din păcate, doar un dram de minte. Aici e hazul lui, aici e și necazul.  Continue reading

Dumnezeu e golgheterul nostru suprem

romania7

Am văzut meciul acesta de multe ori. În prima repriză, o mână de băieți cară mingea spre poarta adversă ca pe-o găleată plină ochi cu apă, atenți să nu o verse. Sunt lenți, crispați și se vede că nu au motivație. Uneori, te aștepți să-l zărești pe unul vorbind la mobil la un colț de teren. Avem vreo două ocazii, pe care vârful nostru le irosește ridicând lumânări, ducându-și apoi mâinile la cap ca şi cum chiar se aștepta să marcheze.  Continue reading

Briliante, diamante și alte nestemate

Ne supranumim fotbaliștii de parcă ar sta în vitrina unui bijutier, nu în subsolul fotbalului.

Am văzut deja în presa română formularea “nestemata Ligii 1”. M-am topit de drag: așa vorbesc părinții de copiii lor, când încearcă să-i facă din corigenți olimpici.

Așadar, Mutu a fost Briliantul, Cernat Diamantul, dar avem acum o “nestemată”. Ce va urma? Gablonțul? Semiprețiosul? Mărgica? Fotbalistul român e un fel de pietricică pe care cei o mie de înțelepți se străduiesc să o scoată dintr-un lac care a secat demult.   Continue reading

Bamboo versus Colectiv. Cum ne spălăm pe mâini de România

bamboo01

Ordinea operațiunilor este: întâi te speli pe mâini de orice vinovăție, apoi ridici degetul arătător și-l îndrepți spre altul. Când lanțul se termină și nu mai există un altul, pasezi din start răspunderea, pe semnătură. În România, există o industrie de „nu e vina mea”.

De pildă, chestiunea asta cu „clubul funcționa pe proprie răspundere” este alibiul perfect, un „lasă-mă să te las” ce poate asigura funcționarea la infinit al unui sistem al morții. Noi – statul – ne facem că muncim, voi – cetățenii – vă faceți că trăiți, asumându-vă riscul ca, din când în când, să ardeți ca muștele.  Continue reading