România, muzeul veșniciei

Pentru a organiza patru meciuri la Euro 2020, trebuia să facem niște lucruri de care oricum aveam mare nevoie. Nu le vom face.

Cam o dată pe an, apare știrea asta că nu suntem în grafic cu pregătirea pentru Euro 2020, competiție la care România trebuie să găzduiască trei meciuri din faza grupelor și unul din optimi. Dar care-i știrea?

Caietul de sarcini al României pentru Euro 2020 cuprindea, deloc întâmplător, lucrurile de care aveam nevoie și fără această competiție și de care vom avea în continuare nevoie și după ea.

Știți ce vor zice când – nu peste mult timp – UEFA va da organizarea acestor meciuri unei alte țări? “Foarte bine! Cum să vină străinul la mine-n țară și să-mi spună el mie ce să fac eu pentru românii mei?”. Iar “românii mei” vor chiui și vor aplauda ca focile, de bucurie că “străinul rău” a mai luat una peste bot. Nu ne vindem țara ca s-o fure șeful, insulă cu insulă. N-ar trebui să-i spună “sindromul Stockholm”, ci “sindromul România”, bucuria absurdă și continuă de a-ți alege ca un hoț ca stăpân. Continue reading

Naționala de baba oarba

Problema nu-i doar că jucăm foarte prost fotbal, ci că o facem în modul cel mai urât cu putință.

Ca spectatori, știți ce facem noi, de fapt, la meciurile naționalei? Sperăm ca adversarii să facă vreo trei-patru greșeli în lanț, iar ai noștri să nu lufteze din careul de șase metri ori să nu se accidenteze mortal încercând să împingă mingea în poartă.

Uneori, te gândești că scopul acelor 90 de minute nici nu mai e introducerea balonului în plasă, ci parte din rutina de relaxare dinaintea meciului. Plimbarea prin parc, mersul la Mall, vizionarea unui film la cinema, apoi o fugăreală prin iarbă.  Continue reading

Cum puteți face mult bine fără efort

Dați 2% din impozit pentru Inima Copiilor! Banii voștri vor salva niște vieți mititele și greu încercate.

În centrul acestei lumi tehnologice, undeva, mic, este un nou-născut.

În București, într-o aripă nouă a Spitalului Marie Curie, se află o aripă pentru nou-născuți construită de Asociația Inima Copiilor cu sprijinul Fundației Vodafone. Nu știu cum să vă descriu senzația pe care o ai intrând în secția de Terapie Intensivă pentru nou-născuți. Pe de-o parte, sunt urmele unei lipse de griji proprii doar copilăriei: pe pereți, siluete desenate zâmbitoare îți arată drumul spre „Spital” ori spre „Unitatea de primiri urgențe”.

Pe de altă parte, ești ca pe o navă care transportă în cosmos muguri de viață umană. Cum mergi pe coridoare, vezi, în stânga și în dreapta, în niște camere de sticlă pline de aparate și de monitoare, cum pâlpâie niște vieți care – în acel mod anormal pe care ne-am obișnuit să-l denumim normal -, n-ar fi avut cum să reziste. Aceste boțuri de carne par atât de fragile, încât îți vine să-ți ții respirația și din spatele pereților transparenți, să nu le faci vreun rău. Continue reading

Ce facem cu noi?

O întrebare după scandalul Ilie Năstase: vrem să fim mereu o țară care se hlizește știrb la istorie sau vrem să evoluăm?

Sursa: George Călin – Inquam Photos

Am fost de mic suporterul lui Năstase. Ca o confesiune, decizia de a-mi purta părul lung i se datorează lui, nu lui Robert Plant ori lui Lemmy ori lui Nicolae Covaci. Publicul îl iubea și nu te plictiseai niciodată la meciurile sale: mereu făcea câte-o nefăcută. Avea o tonă de carismă și de talent – gândiți-vă că omul acesta a învățat singur să joace tenis și-a ajuns lider mondial –, dar, din păcate, doar un dram de minte. Aici e hazul lui, aici e și necazul.  Continue reading