Borg McEnroe. Nimic noul.

În locul ecranizării finalei de la Wimbledon din 1980 dintre cei doi mai bine vedeți înregistrarea originală.

Filmul e onorabil și deloc memorabil, o poveste făcută exclusiv pentru noile generații de fani.  Asemenea trezirii la viață a unei baterii de mașină, se pune borna de plus pe plus și cea de minus pe minus și gata biopicul. Din voltajul unei mari rivalități și prietenii se ridică temporar stafia unei povești.  Continue reading

Cât despre Federer, există o singură explicație…

Pe 9 februarie 2010, în jurul orelor matinale 8, în restaurantul hotelului Arcole din Saint Moritz, un om s-a apropiat de masa unde celebrul tenisman Roger Federer își lua micul dejun și a luat loc neinvitat. Era un om înalt și slab, pe fața căruia se citeau preocupări vechi și adânci, care purta un costum de schi cu vreo trei numere mai mari.  Continue reading

Simona și Caroline, meciul suprem

Halep a pierdut finala de la Australian Open în fața lui Wozniacki, dar după ce meci!

Amândouă sunt jucătoare pe care nu dorești să le întâlnești nici măcar într-o partidă de rummy. Au o rezistență care te macină. Când crezi că le-ai doborât, găsesc un milimetru de trup pe care să-l azvârle într-un ultim milimetru de spațiu, iar tu, adversarul, având toată armata masată la fileu, cu 99,99% să câștigi punctul, îți vezi șansele coborâte la 82,4%. Mai tragi o dată și iar le vezi că zvâcnesc și că mai întârzie destinul. Până la urmă, chiar de câștigi, amintirea acelui punct pe care-l credeai ușor, dar pentru care ai suferit prea mult, rămâne acolo și lucrează.  Continue reading

Neortodocșii tenisului

Să vorbim puțin și despre cei care nu câștigă prea des, dar care „pier” întotdeauna pe limba lor.

Gael Monfils

Mă uit la tenis de aproape 40 de ani – de când am deschis ochii pe un Năstase la apus de carieră – și-n tot acest răstimp am reușit ceva incredibil, minunat și foarte greu de realizat: să nu mă pricep deloc la sportul alb. Sunt foarte mândru de această performanță, probabil unică în România. Unii ajung, după 3-4 săptămâni de văzut meciuri, să știe tehnica reverului cu două mâini și când trebuie jucat serviciu-voleu pe iarbă. Îmi întrețin – cu greu, căci uneori mă surprind că încep, involuntar, să mă pricep – un grad maxim de ignoranță în domeniu.  Continue reading

Anul grației în tenis

Cu prilejul a patru ani de parteneriat dintre Stella Artois și Turneul de Tenis de la Wimbledon, vă prezint articolul de sfârșit al competiției (P)

Pentru mine, meciul turneului de la Wimbledon a fost Nadal – Müller, deși niciunul n-a ajuns în semifinale. Luxemburghezul, cu figura lui pe care te aștepți să o vezi mai degrabă în spatele unui ghișeu, cetățeanul european prin definiție, cu prenume frânc și nume teuton, a fost jucătorul meu favorit. Dârz, spectaculos, modest.

Dar înaintea tuturor, bineînțeles, a fost Federer, omul de povestit nepoților. Ați observat?, când se duce spre scaun, chiar și după cel de-al optulea game consecutiv câștigat, el are totuși grimasa aceea de om preocupat, parcă-l doare un pic o măsea ori parcă i s-a mărit peste noapte întreținerea. Și nu joacă teatru: asta-i forma lui de a fi cel mai bun, să rămână mereu în meciul ce se joacă mai întâi în mintea sa apoi pe teren.  Continue reading