Ursul printre câini

Cu Angelique Kerber, cu Muguruza și mai ales în ultima parte a finalei cu Sloane Stephens, Simona Halep a fost deseori în acea stare de grație în care un sportiv pare invulnerabil. Nu știu dacă ați trăit vreodată așa ceva, indiferent de sport sau de nivelul la care l-ați practicat. Ca amator, îți ”merge” un timp; un jucător cu experiență învață însă cum să gestioneze această stare de grație și să-i prelungească efectele cât mai mult. Și Jelenei Ostapenko i-a ieșit tot în finala de anul trecut cu Simona, însă n-a învățat nimic; anul acesta a fost eliminată din primul tur de către Kozlova, numărul 62 WTA. Va rămâne o jucătoare surprinzătoare și atât.  Continue reading

Neînfrânții

Îmi place să-i văd pe campionii căzuți cățărându-se la loc spre vechile lor socluri, după cum îmi place să-i ascult pe bătrânii vocaliști încercând să extragă din ei vocea anilor dintâi. Nu atât rezultatul contează, cât străduința, acea călătorie în adâncul propriului eu. Disperarea e poate singura formă de energie care se poate compara cu cea a tinereții.  Continue reading

Borg McEnroe. Nimic noul.

În locul ecranizării finalei de la Wimbledon din 1980 dintre cei doi mai bine vedeți înregistrarea originală.

Filmul e onorabil și deloc memorabil, o poveste făcută exclusiv pentru noile generații de fani.  Asemenea trezirii la viață a unei baterii de mașină, se pune borna de plus pe plus și cea de minus pe minus și gata biopicul. Din voltajul unei mari rivalități și prietenii se ridică temporar stafia unei povești.  Continue reading

Cât despre Federer, există o singură explicație…

Pe 9 februarie 2010, în jurul orelor matinale 8, în restaurantul hotelului Arcole din Saint Moritz, un om s-a apropiat de masa unde celebrul tenisman Roger Federer își lua micul dejun și a luat loc neinvitat. Era un om înalt și slab, pe fața căruia se citeau preocupări vechi și adânci, care purta un costum de schi cu vreo trei numere mai mari.  Continue reading

Simona și Caroline, meciul suprem

Halep a pierdut finala de la Australian Open în fața lui Wozniacki, dar după ce meci!

Amândouă sunt jucătoare pe care nu dorești să le întâlnești nici măcar într-o partidă de rummy. Au o rezistență care te macină. Când crezi că le-ai doborât, găsesc un milimetru de trup pe care să-l azvârle într-un ultim milimetru de spațiu, iar tu, adversarul, având toată armata masată la fileu, cu 99,99% să câștigi punctul, îți vezi șansele coborâte la 82,4%. Mai tragi o dată și iar le vezi că zvâcnesc și că mai întârzie destinul. Până la urmă, chiar de câștigi, amintirea acelui punct pe care-l credeai ușor, dar pentru care ai suferit prea mult, rămâne acolo și lucrează.  Continue reading

Neortodocșii tenisului

Să vorbim puțin și despre cei care nu câștigă prea des, dar care „pier” întotdeauna pe limba lor.

Gael Monfils

Mă uit la tenis de aproape 40 de ani – de când am deschis ochii pe un Năstase la apus de carieră – și-n tot acest răstimp am reușit ceva incredibil, minunat și foarte greu de realizat: să nu mă pricep deloc la sportul alb. Sunt foarte mândru de această performanță, probabil unică în România. Unii ajung, după 3-4 săptămâni de văzut meciuri, să știe tehnica reverului cu două mâini și când trebuie jucat serviciu-voleu pe iarbă. Îmi întrețin – cu greu, căci uneori mă surprind că încep, involuntar, să mă pricep – un grad maxim de ignoranță în domeniu.  Continue reading