Anul grației în tenis

Cu prilejul a patru ani de parteneriat dintre Stella Artois și Turneul de Tenis de la Wimbledon, vă prezint articolul de sfârșit al competiției (P)

Pentru mine, meciul turneului de la Wimbledon a fost Nadal – Müller, deși niciunul n-a ajuns în semifinale. Luxemburghezul, cu figura lui pe care te aștepți să o vezi mai degrabă în spatele unui ghișeu, cetățeanul european prin definiție, cu prenume frânc și nume teuton, a fost jucătorul meu favorit. Dârz, spectaculos, modest.

Dar înaintea tuturor, bineînțeles, a fost Federer, omul de povestit nepoților. Ați observat?, când se duce spre scaun, chiar și după cel de-al optulea game consecutiv câștigat, el are totuși grimasa aceea de om preocupat, parcă-l doare un pic o măsea ori parcă i s-a mărit peste noapte întreținerea. Și nu joacă teatru: asta-i forma lui de a fi cel mai bun, să rămână mereu în meciul ce se joacă mai întâi în mintea sa apoi pe teren.  Continue reading

Prințul acela discret

Cum de-a rezistat Gilles Müller în fața lui Nadal și a publicului londonez?

Foto: EPA

Interesantă desfășurarea partidei Nadal – Müller de la Wimbledon, câștigată de ultimul după aproape cinci ore de joc, în ciuda faptului că publicul l-a încurajat frenetic pe favoritul spaniol. Sunt de acord cu explicația lui Tolo, dar nu în toate cele. De pildă, argumentul numărului de autografe nu stă în picioare. Sunt mai mulți amatori de semnături la Nadal decât la Gilles Müller din același motiv pentru care s-ar strânge mai mulți doritori la Beyonce decât la Diamanda Galas: e doar o măsură a popularității.  Continue reading

Cele mai mari surprize de la Wimbledon

Anul acesta, au fost câteva rezultate neașteptate. Kvitova a fost învinsă de Brengle, iar Pliskova de Rybarikova. La băieți, Wawrinka a fost eliminat de Medvedev, Nadal de Muller, Monfils de Mannarino. Aceste rezultate nu se compară însă cu marile surprize din istoria turneului londonez, pe care vi le reamintesc, în acest articol oferit de Stella Artois. (P)

1. „Cine e băiatul acesta cu părul roșu, urâțel, pistruiat și cu prenume rusesc?”, se întreba toată lumea în 1985, când Boris Becker a “explodat” la Wimbledon. Avea 19 ani, de-abia în urmă cu două săptămâni câștigase primul turneu, la Queens’s Club, dar încet-încet a urcat în tabloul londonez. A trecut atunci, printre alții, de Nystrom, Mayotte, Leconte și Jarryd.  Continue reading

Simona, Sorana și Florin merg mai departe

În continuarea seriei dedicate de Stella Artois turneului de la Wimbledon, facem o trecere în revistă a meciurilor jucate până acum de români (P)

Turneul a început destul de bine pentru românii înscriși la probele de simplu. Deși Marius Copil și Monica Niculescu au pierdut din primul tur, celelalte patru fete au trecut hopul. Ultima oară când am avut un “careu” de jucătoare în turul al doilea la un turneu de Mare Șlem a fost în 2015, la Roland Garros. La Wimbledon, cea din urmă performanță de acest gen s-a petrecut în 2010.  Continue reading

Șapte lucruri pe care nu le știai despre Wimbledon

Cu prilejul a patru ani de parteneriat dintre Stella Artois și Turneul de Tenis de la Wimbledon și pentru că binecunoscutul turneu de tenis abia ce a debutat, vă prezint o serie specială de articole dedicate tenisului și acestui eveniment (P)

1. „Umbrela” celor mulți. Din 1922, doar șapte ediții ale turneului n-au avut parte de ploaie: în 1931, 1976, 1977, 1993, 1995, 2009 și 2010. Acoperișul retractabil al arenei centrale poate fi închis în 8-10 minute (dacă vântul suflă cu până la 69 kilometri pe oră), după care mai trebuie să treacă jumătate de oră pentru o circulație potrivită a aerului. Cântărește 1.000 de tone și acoperă 5.200 de metri pătrați.

Cât despre prelata care se folosește la acoperirea gazonului, ea cântărește o tonă, iar 16 oameni o pot trage în 30 de secunde. Este semitransparentă, pentru a permite luminii soarelui să o străbată, aerisirea sub ea fiind asigurată de patru ventilatoare.  Continue reading

Ce facem cu noi?

O întrebare după scandalul Ilie Năstase: vrem să fim mereu o țară care se hlizește știrb la istorie sau vrem să evoluăm?

Sursa: George Călin – Inquam Photos

Am fost de mic suporterul lui Năstase. Ca o confesiune, decizia de a-mi purta părul lung i se datorează lui, nu lui Robert Plant ori lui Lemmy ori lui Nicolae Covaci. Publicul îl iubea și nu te plictiseai niciodată la meciurile sale: mereu făcea câte-o nefăcută. Avea o tonă de carismă și de talent – gândiți-vă că omul acesta a învățat singur să joace tenis și-a ajuns lider mondial –, dar, din păcate, doar un dram de minte. Aici e hazul lui, aici e și necazul.  Continue reading