Pietricica din pantof

Jelena Ostapenko, v-am mai spus?, e fascinantă. Retează fiecare schimb de mingi de zici că după meci are întâlnire cu cel mai frumos bărbat de pe planetă și vrea să termine cât mai iute. O și văd, ajunsă la restaurant, cu părul încă ud după un duș rapid, trepidând pe scaun, în timp  ce respectivul taie tacticos vita argentiniană și-i vorbește despre Renaștere și parfumuri, până când ea nu mai rabdă: „Auzi, Giordano, lasă vrăjeala, îți place de mine sau nu?”.   Continue reading

Ruleta rusă în tenis

Când începe un turneu important de tenis, am un fel de joc cu televizorul: îl deschid, la orele transmisiunilor, fără să știu cine joacă. E un fel de ruleta rusă. Dacă dau peste un Fognini – Schwartzman, să zicem, câștig eu. Dacă e un Anderson – Karlovic, de pildă, câștigă televizorul și-l închid. Aș prefera să-i urmăresc două-trei ore pe băieții care îmbracă în polistiren blocul vecin ori să ascult toate melodiile propuse de-a lungul vremii de România la Eurovision decât să-i văd la treabă pe Anderson sau pe Karlovic.  Continue reading

Ursul printre câini

Cu Angelique Kerber, cu Muguruza și mai ales în ultima parte a finalei cu Sloane Stephens, Simona Halep a fost deseori în acea stare de grație în care un sportiv pare invulnerabil. Nu știu dacă ați trăit vreodată așa ceva, indiferent de sport sau de nivelul la care l-ați practicat. Ca amator, îți ”merge” un timp; un jucător cu experiență învață însă cum să gestioneze această stare de grație și să-i prelungească efectele cât mai mult. Și Jelenei Ostapenko i-a ieșit tot în finala de anul trecut cu Simona, însă n-a învățat nimic; anul acesta a fost eliminată din primul tur de către Kozlova, numărul 62 WTA. Va rămâne o jucătoare surprinzătoare și atât.  Continue reading

Neînfrânții

Îmi place să-i văd pe campionii căzuți cățărându-se la loc spre vechile lor socluri, după cum îmi place să-i ascult pe bătrânii vocaliști încercând să extragă din ei vocea anilor dintâi. Nu atât rezultatul contează, cât străduința, acea călătorie în adâncul propriului eu. Disperarea e poate singura formă de energie care se poate compara cu cea a tinereții.  Continue reading

Borg McEnroe. Nimic noul.

În locul ecranizării finalei de la Wimbledon din 1980 dintre cei doi mai bine vedeți înregistrarea originală.

Filmul e onorabil și deloc memorabil, o poveste făcută exclusiv pentru noile generații de fani.  Asemenea trezirii la viață a unei baterii de mașină, se pune borna de plus pe plus și cea de minus pe minus și gata biopicul. Din voltajul unei mari rivalități și prietenii se ridică temporar stafia unei povești.  Continue reading

Cât despre Federer, există o singură explicație…

Pe 9 februarie 2010, în jurul orelor matinale 8, în restaurantul hotelului Arcole din Saint Moritz, un om s-a apropiat de masa unde celebrul tenisman Roger Federer își lua micul dejun și a luat loc neinvitat. Era un om înalt și slab, pe fața căruia se citeau preocupări vechi și adânci, care purta un costum de schi cu vreo trei numere mai mari.  Continue reading