in Jolly Joker

2029

Stăm la televizor, aşteptând să se întâmple ceva. Au fost interviul cu Defuncta-porno, emisiunea în care analistul-acrobat a prezentat starea naţiunii conectat la aparatul de şocuri electrice şi reportajul de la lansarea albumului cu Sexy Zoofila. 

Statisticile ne asigură că audienţele cresc fantastic: progresul în domeniu a făcut ca orice telespectator să poată urmări concomitent zece emisiuni pe peretele cu monitoare. Şi câte nu sunt de văzut! Teledonul erotic pentru ajutorarea autorilor masacrelor de pe stadioane, jocul-concurs de cultură generală „Numeşte litera!”, ultimul episod din telenovela de familie „Dragoste şi incest” sau dezbaterea privind dreptul de a face un avort în metrou.

Pentru pasionaţii de sport, există Campionatul Mondial de sex cu veioze, gala de lupte cu drujba „Taie-i capul!” sau deja tradiţionalul campionat de încăierări în Mall între grupări paramilitare.

Nici cei mici nu au fost uitaţi. S-a lansat canalul de teleshopping pentru sugari, „Circ TV” difuzează un senzaţional număr de dresură cu boşimani, iar pe canalul de desene animate „ADHD” continuă seria de emisiuni educative dedicate jefuirii caselor de schimb valutar.

Deja poţi trimite un fişier video şi micul tău viol apare live la „Ştirile sângeroase”. Totul e în timp real, deseori regizorul de emisie nici nu mai apucă să numere 3 …2 … 1 …, că se întâmplă ceva, ca de pildă în seara trecută, când un cunoscut asasin în serie, invitat la emisiunea „Spirit civic”, a fost ucis live de o bandă rivală şi, mulţumită sistemelor de ultimă oră montate pe glonţ, am putut vedea sfârtecarea aortei şi asculta ultima bătaie a inimii.

În seara aceasta, urmărim emisiunea care a spart toate audienţele, talk-show-ul absolut, care nici măcar nu s-a născut din ideea unui geniu al televiziunii, ci a apărut spontan. În timp ce pleda pentru dreptul fiecăruia de a deţine o armă atomică pentru autoapărare, unui invitat i s-au terminat vorbele, camera a trecut atunci pe un alt invitat, care a tăcut şi el, apoi toţi cei din studio au amuţit pe rând, holbându-se la prompterele pe care textele curgeau inutil.

Aşa că stăm în continuare la televizor privindu-ne în tăcere, cei de-aici şi cei de dincolo, aşteptând să se întâmple ceva.

Write a Comment

Comment

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

64 Comments

  1. M-ai dus cu gandul la urmatoarele:

    1. Piesa britanicului David Hare „Cum gandeste Amy”, de la Teatrul Mic. A fost pusa in scena in 2005 (si se joaca si acum cu casa inchisa) de Catalina Buzoianu (cea care a montat superbissim „Pescarusul” lui Cehov) special pentru Valeria Seciu – revenita surprinzator dupa nicio aparitie din ’90.
    Textul este superactual si atinge toate nivelurile mass-media, emisiunile de televiziune, serialele, talk-show-urile, dar si filmul violent, reclamele – cam tot ce tine de artele vizuale.
    Scenografia ii apartine lui Dragoş Buhagiar – un geniu pentru mine.

    2. O emisiune despre atacurile din Fasia Gaza, difuzata la o televiziune de stiri, pe la inceputul anului, m-a oripilat. Moderatorul si invitatii lui discutau despre conflictul redeschis in Orientul Mijlociu, iar intr-o fereastra, pe ecran, se transmiteau imagini in direct. Din cand in cand, dialogul din studio era intrerupt de corespondentul tv la fata locului, cu urmatoarea fraza (in care se schimbau doar cifrele): „Permiteti-mi sa intervin cu o informatie de ultim moment: explozia de acum zece minute s-a soldat cu 8 morti si 167 de raniti. Voi reveni cu noi date pe masura ce le voi obtine”. Omul ala transmitea moartea in timp real, iar eu ma uitam. A fost mai cumplit decat in ’91, cand stateam cu ochii cascati la tv sa vedem razboiul din Golf si ni se parea un joc pe computer (Jocul lui Ender, de Orson Scott Card).

    3. Al-Jazeera.

    2029 zici? Prea tarziu.

  2. am postat la un articol mai vechi. ma asteptam sa raspunzi? NU. postez si aici. ma astept sa raspunzi? NU. am scris ceva atat de destept incat sa cred ca lumea nu poate evolua fara sa-mi citeasca gandurile? NU. si totusi… poate, poate.
    anunturi google (la AG, of course): “marirea sanilor rapid” & “chirurgie estetica”… ce poate fi mai frumos decat sa te revolti impotriva goanei dupa rating mancandu-ti pita pe banii luati din reclame la tzatze, buci, jijei si basei? ce poa’ sa-ti umezeasca mai tare ochisorii dati peste cap decat sa sustii un presedinte care-ti p***uie mogulu dela care-ti primesti fluturasul cu “cocosei”? ce poate fi mai satisfacator pentru un bon vivant premiat cu herder decat sa scrii prezent pe condica verificata de sustinatorul inamicului public no. 1 al celui pe care l-ai consiliat? cum poti sa dormi noaptea fara sa stii ca lucreaza pentru tine cel pe care-l acuzai ca a devalizat juma de tara? mai poate gaina, oare, naste pui vii, fara subventie de la crescent?
    presa romana de rahat. dar nu orice rahat, ci rahat pe bat, ca suntem verticali…

  3. Ursus
    Te rog sa ma scuzi. Singurul lucru pe care l-am inteles, desi nu sunt chiar convins, e legat de reclamele Google pe care le vezi pe site-ul acesta.
    Din cate stiu, acestea apar in functie de cuvintele din text si de ip-ul tau. Banuiesc ca textul fiind plin de „sex”, „porno”, etc, e logic sa fie „marirea sanilor rapid” etc. Eu unul vad reclame la eJobs si la Cupa Firmelor la Fotbal.
    Acum, n-ar fi exclus ca astia de la Google Ads sa fie mai tari decat ii banuiesc si sa ghiceasca dorintele ascunse ale fiecarui cititor. Mai stii? ;)
    In rest, habar n-am despre ce vorbesti.

  4. presupun ca mi se atrage de la clickaitul isteric pe catavenci, idei in dialog, cotidianul and shit. evident ca nu simti nevoia sa intelegi ceva. la ce ti-ar folosi?

  5. nevermind, omule. m-au dezamagit plesu, patapievici, tru, it morar, buscu, catavencii et co. ii citeam din ’90. is o tzara trist si te-am gasit pe tine sa-mi vars nervii. sorry.

  6. AG-ule tu le faci acum reclama astora de la tv, scriind despre ei. :)
    dintre cei care au citit articolul, sigur se vor gasi curiosi care vor zappa in disperare, incercand sa gaseasca cel mai mare kkt roz televizat.

  7. stimabile, mai tii minte cum era amu’s ceva ani? toti cei carora le citeam cartile prin biblioteci/librarii/acasa uniti contra hidrei psd-iste, site pe net (anti-psd.vg.ro), tati intr-un cujet sh-o simtire. amu’ sare buscu la gatu’ lu’ tru, tri sfert de tara ii propteste zboru’ sajetii lu’ HRP in dosul poneiului roz de la NY, juma’ justifica o candidatura la europarlamentare a papusii barbie, cf. AP, a lui base, udrea, boc, geoana. revin la good ol’ AG si vad un articol care face micheteaux de dumnezeii ratingului lu’ gsp. am si uitat ca esti freelancer. :D

  8. Din pacate, ai profetit tendinta programelor TV. Desi se doreste un articol haios, realitatile descrise te fac sa iti inghiti zambetul.

  9. Neata natiune, oriunde te-ai afla! :)

    AG
    Felicitari pentru premiul de la Roblogfest si evident si pt articolul de fata.
    Mi-a placut fraza de incheiere.

  10. emisiunea TIHNA CHILIEI prezinta astazi in direct dialogul calugarului Sudalmie cu Dumnezeu. puteti trimite comentariile voastre prin sms la 1666. daca trimiteti 3 comentarii primiti si o binecuvantare gratuita.
    pe Sa Traiti TV avem deseara la emisiunea Pupam in fund deci existam trei senatori din partidul majoritar care se vor intrece pentru a castiga dreptul de a-l pupa in fund pe liderul partidului (desigur este vorba de I.I.). Printre probele concursului avem > imnuri, ode si manele , cine da comision mai mare ala este, etc.
    televiziunea nationala taraf tv transmite ceremonia decernarii titlului hororis causa academicianului Nicolae Guta.

  11. Salut.
    Multumesc pentru felicitari, dar premiul nu prea are legatura cu mine, ci cu:
    – persoana care m-a inscris
    – persoanele care au comentat si contribuit aici, de-a lungul timpului, pastrand o atmosfera misto
    – persoanele care m-au votat la respectivul concurs.

  12. ba, pentru ca eu n-am castigat nimic ti-am ridicat tie premiul. vroiam, de fapt, sa-i strang mana luț cabral. dai o bere si ti-l dau.

  13. salut
    cam lipsit de insipiratie sau nu am prins eu gustul articolului?
    dupa mine vom avea o casca conectata de la un megaprogram virtual conexat spre creier primind impulsuri nervoase si vom primi tot ce vom dori,virtual
    …sau am luat-o eu razna :D

  14. Sal, AG
    Felicitari pentru premiu !Am inteles ca a fost si un bonus format din cateva beri, de ce esti carcotas ?Oricum, la valoarea ta ar fi trebuit sa ti se dea un post de comentator pe 6 luni la „Turneul findaselor care fac STOP. Pe piept”, cel putin. Astia nu ma stiu ce inseamna valoare in ziua de astazi, si-au pierdut uzul ratiunii jurnalistice. Da’ e bine si cu Gusti, cred…

  15. Sal jim,
    acum, pe vremurile astea, trebuie sa ne multumim cu putin; am vazut aseara la festivalul ala din Fabrica cum marea majoritate beau bere cu paiul; si alea erau refolosite cred, ca trageau bloggerii cate o ora dintr-un pai ca berea nu se vedea.

  16. Salut si eu.
    Daca tot e de felicitat atunci sa felicitam:
    Adrian Georgescu – pt felul in care isi „impodobeste” blogul.
    Persoana care te-a inscris.
    Persoanele care au comentat si contribuit aici, de-a lungul timpului, pastrand o atmosfera misto.
    Persoanele care te-au votat la respectivul concurs.

  17. Gata, mi-ati facut pofta….Plec sa beau o bere , paie am. O bere in sanatatea lui AG, una in sanatatea lui jim, una in sanatatea lui Adrian si una in sanatatea mea ca daca nu plec mai repede vine nevasta-mea din delegatie si imi e frica de sanatatea mea. Hai, la buna vedere !

  18. salutare
    am parcurs lista castigatorilor
    cum poate un blog sa participe si sa castige si la categoria blog personal si la categoria blog colectiv? :D

  19. In ce ma priveste am pus acum 2 ani televizorul la locul lui. Inapoi in cutie. Si de atunci am aflat mult mai multe lucruri importante, am citit mai mult, am avut si timp sa imi vad de ai mei si de ale mele.

  20. Ultimuuuuuul!!!!!!!
    Sa-l reamintim insa pe primuuuuuuuuul:
    nico
    pe 12 March 2009 22:09
    AG
    Incredibil. Inca ma chinui sa-mi pastrez gura inchisa. Cata fantezie. Fantastic.”
    Pe cind ma gindeam pe unde or fi semnele de exclamare ori traditionalele puncte de suspensie, am realizat ca „fantastic”-ul din final merge ca uns in rostirea lui Dem Radulescu in „Asta seara dansam in familie”(scena cu cutia muzicala pe care-o plaseaza blondei cu sotul senil).
    P.S. Texte mai penibile ca asta nu poti sa scoti? Hai ca mi s-a deschis apetitul! C’mooon!

  21. codrus

    :) :)
    Vezi ca ai gresit. Am fost prima.
    Ti s-a deschis apetitul? No ase-mi place. Fain.
    Da io ca mie nu mi s-o deschis apetitul.
    Ase ca zbate-te ca pestele pe uscat.
    Succes!
    :)