Într-o locuinţă pariziană, în care nimeni n-a intrat timp de 70 de ani, a fost descoperit un tablou valoros. Dar nu asta e ştirea.
Proprietara, doamna De Florian, a părăsit apartamentul din zona Pigalle în preajma izbucnirii celui de-al doilea război mondial, şi până la moartea ei, din 2010, nu s-a mai întors şi nimeni altcineva n-a mai pătruns acolo.
Îmi imaginez acea tăcere specială a camerei dinaintea ieşirii. Doamna purta un taior bej, o pălărie şi în mână ţinea o geantă. A aşezat un paravan în faţa căminului şi s-a oprit înaintea tabloului în care bunica ei rămăsese tânără şi nepăsătoare, plutind într-o rochie roz de muselină. Şoferul o luase înainte, pe scări, cu ultimele două geamantane, pe care avea să le aşeze lângă celelalte, pe capota automobilului Ford, înainte de a le strânge cu cureaua. Ea şi-a trecut degetele peste voseaua în relief, a mers în prag, de unde a privit pentru o ultimă dată în urmă şi a închis uşa.
A trecut un deceniu şi încă unul. O casă pe pământ părăsită se dărăpănează în câţiva ani, un apartament se sprijină însă de umerii vecinilor şi rezistă cu încăpăţânarea specifică lucrurilor neînsufleţite. În jur, au fost petreceri şi bombardamente, manifestaţii şi greve, s-au vândut flori şi s-au pictat alte tablouri, mode şi coafuri s-au dus, multe păsări vor fi trecut în zbor pe lângă clădire.
Dincolo de pereţi, s-au născut şi au murit oameni, dar oglinda din apartament, ca un ochi orb, n-a reflectat un suflet în toţi aceşti ani. Lângă picioarele unui struţ împăiat, iată-i pe Mickey Mouse şi pe Porky Pig, făpturi din pluş ce vor fi rezistat acolo din anii nu prea îndepărtaţi ai copilăriei doamnei De Florian, apoi încă şaptezeci, cu zâmbetele largi şi cu ochii lor mari, miraţi, captivi într-o veselie îngheţată. Pe un perete, o coajă de tapet s-a desprins şi a început să se cocârjeze, iar după un uşor cutremur, sticluţele de pe masa de toaletă, aşezate în faţa oglinzii cu ramă de lemn, sculptată, au clincănit uşor. Un teanc de scrisori, legat cu panglică, a ţinut cuvinte demult gândite şi sentimente poate niciodată stinse, aşa cum epavele păstrează înăuntrul lor obiecte şi fantome laolaltă.
Lumea e fascinată de recuperarea unui tablou care s-a vândut apoi la licitaţie cu peste două milioane de euro, dar ştirea, adevărata ştire, o reprezintă timpul ghemuit acolo ca un copil jucându-se de-a ascunselea. Timpul care, evident, n-are cum să fie cumpărat la licitaţie şi nici nu poate constitui o ştire, pentru că el face mereu acelaşi lucru, metodic, încăpăţânat, fără oprire.
O întrebare, totuşi, se răsuceşte. Ce poate împiedica un om să se întoarcă, timp de 70 de ani, în locul în care a copilărit şi în care, probabil, a iubit pentru prima oară? Nu pentru tablouri, bani sau bijuterii, ci pentru acel obiect asemănător cu sania “Rosebud” din filmul „Citizen Kane”, în care viaţa, orice viaţă, rămâne închisă.
.
Mai multe imagini sunt aici. (Sursa pozelor Getty/AFP)
*No trespassing *….
Excelent scris!
Fantastic textul.
Bravo, Adrian.
Soixante-dix ans de solitude.
imresionant …
Dupa asa o descriera romantizanta reusita, poate n-ar strica si putina perspectiva critica (mic-burgheza si stangista in acelasi timp).
70 de ani in care oameni au trait si murit pe strada, 70 de ani in care chiriile pariziene au fost mentinute la preturi uriase din cauza atator apartamente lasate goale.
Traiasca squatting-ul :D
Mihail – Corect :) Dar ce-i aia squatting? Suna asa , interesant.
superb! mi se pare un loc demn de vizitat… oare nu se face muzeu?:>:)
Interesant este si faptul ca apartamentul nu a fost “vandalizat” in 7 decenii. Ce fel de vecini s-or fi afland acolo ca nu s-au “repezit”(ca prin alte parti…) sa afle ce se ascunde in acel loc?!
De ce nu s-a intors actrita? Poate ca apartamentul detine un secret ravasitor pe care a dorit sa-l uite? Sau o drama?! Imaginatia noastra poate crea fel de fel de scenarii. Dar daca s-ar initia o investigatie amanuntita…Ar fi o alta poveste pariziana. Cine sa initieze,insa, asa ceva?
Johanna – Aici nu prea-s de acord. Frumos era sa-l inchida la loc si sa-l lase asa. Unele chestii pot fi descrise, dar nu impartasite.
@Adrian,
O descriere cu exemple de pe tot globul:
http://en.wikipedia.org/wiki/Squatting
Conform legii franceze daca o persoana ocupa un apartament nelocuit pe timpul iernii nu poate fi evacuat pana la venirea primaverii. Un stat social care isi merita numele macar in privinta asta.
http://www.imdb.com/title/tt1668200/?ref_=sr_1
Probabil ca e mai bine sa nu stim, ca sa respectam momentul cel mai important, irepetabil si infinit intim, din viata fiecarui om.
Amintirile . Poate .
Fascinant e ca in tot timpul asta nu s-a spart nici o teava de calorifer.
…te pune pe ganduri…si te trimite sa iei o pauza, un ceai, si sa te rupi de prezentul high-tech – acelasi prezent care ne aduna pe net si nu la o cafenea in cartier
adrian, sunt cativa ani de cand iti citesc postarile, iar aceasta imi pare cea mai buna.
felicitari!
iata ca lumea noastra ,in ciuda atator probleme si lipsuri are meritul de a se gandi la “ispitele” propuse de A Georgescu ,care nu au nimic de-a face cu materialismul ,cu egoismul,cu lipsa de cumpatare ! bravo mon cher !
“Mr Klein” s-a intors acasa…Asta ca ca sa ne aducem aminte si de Delon, “acest om care coboara scarile impecabil”, cum imi comenta un prieten prestatia lui din “Afacerea Pigot”. In aceste zile triste pentru el. Chapeau!
…Nu stiu de ce Mr Klein as fi vrut sa se-ntoarca acasa. Mi s-a parut ca povestea ta putea fi si a lui.
Are Roa Bastos in “Eu, Supremul” o expresie mai potrivita. El spune despre o doamna ca era “jupuita de vie de amintiri”.
Sau mai e un film fabulos despre Elvis(!), cu Harvey Keitel in rolul principal. “The king” nu moare in ’77, ci fuge in lume sa-si clarifice niste probleme. “Lumea” e America profunda a Sudului. Culmea e ca acolo toti il percepeau ca pe …Elvis. Isi face si un prieten in persoana unui tanar care ratacea cu masina vrand sa uite o iubita disparuta tragic intr-un accident.
Dupa ce participa la un concurs de imitatori ai …Regelui, Keitel, in fata la “Graceland” ii spune izbavitor tanarului, precum Don Quijote: “stii, fiecare se intoarce acasa in ritmul lui”.
Si chiar am uitat cum se cheama filmul
foarte buna scrierea!
am incetat sa te citesc de cind mi ai sters 2 comenturi, ele insele texte de sine statatoare foarte corecte si pertinente
am citit articolul pe print in adevarul de wend
si merita sa l revad pt a face cuvenitele aprecieri. si reverentze.
c
CEZAR 23
Şterg rar comentarii. Dacă am făcut-o, aveam motiv (probabil, violenţă de limbaj, nu neapărat cuvinte vulgare). Dacă n-am făcut-o, e vina sistemului automat care uneori îşi depăşeşte atribuţiile.
..nu, n a fost cazul de astfel de violentze.
mazgalelile veneau dupa ce au aparut in dilema veche
insa se potriveau perfect completind cele citite aici…
in sfs…
chiar ca i faina povestea, am tot recitit o. ba chiar am decupat o din gazeta scrisa.
chiar de pare a fi, asa cum e si recomandata pe link, doar o poveste…
parlog cezar
Scuze, atunci. Akismet-ul uneori înnebuneşte şi nu am timp întotdeauna să parcurg sute de chestiuni pe care le aruncă în Spam.
nici o problema (acum)
inca o data jos palaria pt articolul de fatza!
p.s. in ce pagini de publicatzie as putea arunca vreun articol, cind rar imi iese ceva de calitate?…
CEZAR 23
De ce nu-ţi faci un blog? Publicaţiile cam mor.
astazi se implinesc 3 ani .. dulce casa .. multumesc :)
cine l ar citi, adrian?
am putzini cunoscutzi si nu i felul meu sa i caut cu luminarea…
chiar si contul de facebok l am facut de vreo luna…
vreo 4 prieteni si nici macar pt citirea celor postate de ei nu i timp…
ca sa fiu citit cine ar avea timp?..
si la dvs ajung rar cu citeala…
Un text atat de frumos nu am mai citit de multa vreme pe un blog…Multam frumos:)
Chapeau.
nu e chiar dostoievski, dar e bun
Recitesc periodic acest text.
Consider că este unul excepţional. Te zdruncină din temelii apoi te lasă pe gânduri.
Mulţumesc!
Tot Adrian:
O sa razi, si eu il recitesc periodic.
Astazi am dat peste bucata asta care m-a dus instant cu gandul la acest articol:
https://open.spotify.com/track/5qUmHKc2mOUepdFVgzUV30
”Ce poate împiedica un om să se întoarcă, timp de 70 de ani, în locul în care a copilărit şi în care, probabil, a iubit pentru prima oară?” Viața.