Cazul Budescu

Gândește, șutează foarte bine de la distanță, înscrie. Ce i-ar mai trebui pentru a juca la națională?

Budescu e prea gras pentru națională și nu vine în apărare. În general, este prea cumva pentru un fotbal atât de mare. Părerea aceasta sună de parcă am avea vreo zece golgheteri prin campionatele pe unde joacă. Întrebarea este cât ne vom permite să ținem în afara circuitului naționalei un fotbalist care înscrie goluri și aici nici măcar nu vorbim despre un atacant de careu, ci de un mijlocaș ofensiv.

Descriindu-l pe Budescu, Rădoi a avut dreptate. Rar am văzut un fotbalist român, de la Dorinel Munteanu încoace, care să știe cum să tragă de la distanță. De la Mutu încoace – cu care Budescu seamănă ca stil de joc – nu am mai avut un executant bun pentru fazele fixe. În partida Astra – West Ham  și nu numai am văzut la el mai mult fotbal ofensiv și inteligent decât în multe împiedicări colective din meciurile echipelor românești.

Chestiunea aceasta cu “nu vine în apărare” este, de multe ori, scuza ideală pentru o ocultare ca la carte. Fotbalistul nu se potrivește cu planurile cosmice ale antrenorului și e sacrificat în favoarea jocului colectiv. Or, nu cunosc un mod mai bun de a-ți ajuta echipa decît acela de a înscrie. Uneori, am senzația că antrenorul român este cel mai deranjat de acea doză de neașteptat pe care un fotbalist o poate aduce, de aceea preferă să trimită în teren căuzași disciplinați.

Nu mă refer la Anghel Iordănescu aici, ci la mentalitatea aceea prin care un meci este privit precum construcția unei case cu etaj. Dacă avem bani, facem și etajul, dacă nu, e bine și așa, se poate locui în ea, chiar dacă uneori te plouă. Ne întoarcem în apărare și poate mai pigulim, peste 3-4 minute, de o ofensivă doi contra cinci.

Suntem lideri în cea mai slabă grupă preliminară, unde însă am înscris pînă acum doar 7 goluri în 6 partide. Foarte puțin, având în vedere conjunctura și valoarea scăzută a adversarilor. Vom juca din nou cu Ungaria, singura echipă care ne-a luat, în grupă, un punct, pe Arena Națională. Am pierdut atunci două puncte nu pentru că Dzsudzsak a marcat în minutul 82, ci pentru că pînă atunci înscriseserăm un singur gol unei echipe, totuși, slabe.

Returul cu ungurii e foarte important și dintr-un alt punct de vedere. Suntem pe locul întâi, însă la numai trei puncte în fața lor. Avem nevoie de victorie în meci direct. O eventuală clasare pe locul al treilea, cel care duce la baraj, ne-ar pune în fața unor potențiali adversari – după cum arată clasamentele în acest moment – precum Ucraina, Rusia sau Olanda, echipe mult mai bune decât Ungaria. Nici un egal nu ne-ar ajuta foarte mult, căci ne-ar expune unui alt posibil minut 82 în partidele rămase, tocmai din cauza acestei mentalități.

Una din temele de gândire pentru Anghel Iordănescu este cum l-ar putea integra pe acest fotbalist cu un stil mai degrabă britanic într-o națională prea bine sudată într-un joc lipsit de strălucire. Nu e o decizie ușor de luat, tocmai pentru că ar fi trebuit luată mai demult.