in Gazeta Sporturilor

Al șaselea cerc olimpic

olympics-graffitiLuni, România a mai cucerit o medalie olimpică, la lupte. “Cum?”, veți întreba, “că Olimpiada de la Rio s-a terminat de ceva timp”. Așa e, dar Olimpiada de la Beijing din 2008 continuă. Decizia Agenției Mondiale Antidoping (WADA) de a reanaliza probe de la JO din 2008 și 2012 a dus la această performanță. E bine că se face dreptate, dar rămâne o întrebare: de ce n-a fost Agenția capabilă să facă acest lucru în 2008, respectiv în 2012? Răspunsul nu se dă în niciun comunicat, căci presupune recunoașterea unui fapt extrem de neplăcut: cei care se dopează sunt mereu cu doi pași înaintea celor care controlează. În acest caz, a durat opt ani prinderea lor. 

Așadar, pentru omologarea oricărei victorii vom aștepta și zece ani – atât și-a acordat WADA pentru a reanaliza retroactiv probe. În acest răstimp, va trebui să punem bucuria sau tristețea “on hold”. Pe cine mai încălzește însă această restituire? Sportul se întâmplă aici și acum, ce urmează e interminabila oră de chimie. Al șaselea cerc olimpic e astăzi microscopul.

Din ce în ce mai puțini oameni sunt interesați de Jocuri, privite azi de către posibilele gazde ca niște poveri. Dintre cele șase orașe care doreau găzduirea JO 2024, Boston, Hamburg și Roma deja s-au retras. Au rămas în cursă, deocamdată,  Los Angeles, Paris și Budapesta. De organizarea Jocurilor de iarnă din 2022 au fugit, pe rând Oslo, Cracovia, Stockholm și Lvov. Au rămas în cursă Almatî (Kazahstan) și Beijing (China), iar ultimul oraș a câștigat organizarea cu o diferență mică de voturi (44-40).

Și un amănunt: întrecerile de schi vor avea loc la Zhangjiakou, lângă deșertul Gobi, un loc în care nu ninge niciodată. Nu-i o problemă pentru China, care va cheltui 90 de milioane de dolari doar să importe apă pentru a putea organiza Olimpiada. Dacă pentru Jocurile de vară din 2008 Beijingul a plătit aproximativ 40 de miliarde de dolari, poate să scoată niște mărunțiș din buzunar să cumpere și ceva iarnă.

În toată lumea, Olimpiadele își pierd magnetismul. Un sondaj Gallup făcut la americani înaintea Jocurilor de la Rio arăta că numărul celor ce intenționau să vadă competiția scăzuse, în doar patru ani, de la 59 la 48 la sută. Un alt studiu realizat în 19 țări a arătat că principalul motiv pentru scăderea interesului îl reprezintă scandalurile de dopaj.

De la centrul acvatic și terenurile de baseball și softball din Atena până la traseul BMX și ciclodromul din Beijing, toate arată astăzi ca ruinele unei civilizații dispărute, care a venit, a văzut și a plecat. Noi suntem aceia. Sportul e cea mai frumoasă mitologie inventată vreodată de către om. Am creat jocuri, le-am făcut reguli, oameni iuți, dibaci și puternici s-au întrecut între ei și noi i-am urmărit cu sufletul la gură și i-am transformat în zei.

Apoi, am aflat că unii furau și n-am mai crezut în niciunul. Asta e marea problemă: când un zeu e prins cu acul în venă, întregul Olimp se sfărâmă.

Write a Comment

Comment

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  1. Adrian
    Toti zeii moderni sunt rezultatul cercetarii in medicina, farmacie… Si eu ma uit cu admiratie la Phelps, Bolt dar umbra care le intuneca performantele e din ce in ce mai deasa ( nu cred ca-i cuvantul potrivit).
    Mai bine vb despre filme.

  2. @Mihai:Ne mai documentam si noi despre subiect in loc sa relativizam?Eu zic ca cuvintele cheie sint Almati si Beijing,nici in clin nici in maneca cu un campion larger than life precum Bolt.