in Publicitate

Let there be Max!

Spune Bernie Ecclestone: „Prea mulți piloți apasă comunicarea radio la primul semn de presiune sau în cazul unui contact. Adevărații piloți sunt frustrați, la fel și publicul, la fel și eu. E o nebunie. Regulile au ajuns ca niște stâlpișori de trotuar, încetinindu-i pe piloți. Lăsați-i să se întreacă! Dacă e ceva periculos, ne putem descurca”.

Omul a spus-o atât de bine, încât nu sunt multe de adăugat. Doar că e trist că un pilot ca Vettel, de pildă, de patru ori campion mondial, a devenit un plângăcios. Sau că Button, care cândva stabilea recorduri de precocitate, a terminat o carieră în care parcă a mers „la limita evitării oricărui pericol”.

Sfârșitul de sezon a fost încununarea acestui principiu: „Victorie fără glorie, viteză fără riscuri, curse fără adrenalină”. Pentru a obține titlul mondial, Lewis Hamilton avea nevoie de victorie în ultima cursă, dar și ca Rosberg, colegul său de echipă, să termine cel mult pe locul al patrulea. Mercedes, echipa la care evoluează ambii piloți, câștigase de mult titlul la constructori și pe cel la piloți. De asemenea, constructorul german are cote foarte mari de a-și continua dominația, care durează de trei ani, și în următorul sezon.

În aceste condiții, formația trebuia să facă un singur lucru: să le asigure amândurora condiții egale și să-i lase să se întreacă. Or, în momentul în care Hamilton a devenit lider în cursă, urmat fiind de coechipierul lui, șansa lui era una singură: să reducă viteza, „momindu-și” colegul să riște o depășire, așteptându-i în același timp pe adversarii Vettel și Verstappen să se apropie și să complice lucrurile. Asta trebuia să facă, asta a făcut. Nu există un punct în regulament care să te oblige să fii rapid.

Acum, știrea cea mai deprimantă e următoarea: directorul executiv de la Mercedes, Toto Wolff, l-a amenințat pe pilotul britanic – care a pierdut titlul – cu concedierea, pentru că n-a ascultat de ordinele de la boxe de a accelera: „Subminarea în public a unei structuri înseamnă că te pui înaintea echipei. Anarhia nu merge în nicio companie”.

Numai că domnul Wolff uită câteva lucruri. Înainte de a fi o corporație, unde se avansează după reguli stabilite „de sus”, Formula 1 e un sport, unde șansele coechipierilor trebuie să fie egale. Apoi, cursele de mașini exact asta sunt: un atac la ordinea prestabilită, un scandal, o anarhie continuă. Nu vrem să ne uităm la o coadă la sifoane dintr-o lume ideală, în care pensionari politicoși se invită unul pe celălalt în față: „Acum treceți dumneavoastră, acum trec eu”.

De aceea Max Verstappen este marele câștig al acestei competiții, nu campionul Nico Rosberg, un pilot mai plictisitor ca un episod din „Anatomia lui Grey”, care a reușit să fie mai fad chiar și decât tatăl lui, Keke, singurul campion mondial din istorie care a câștigat un singur Mare Premiu în sezonul în care a luat titlul. Era în 1982, anul în care a murit cel care ar fi trebuit să fie campion mondial, marele Gilles Villeneuve.

Și pentru că vorbim de tați și de fii, aș vrea să spun și asta: m-am săturat de edictele papale ale lui Jacques Villeneuve, care stabilește cine pilotează periculos în F1 și cine nu. E un băiat formidabil, dar a fost un pilot aflat puțin deasupra mediei, care a avut noroc cu o mașină cu care mulți puteau deveni campioni mondiali. De fapt, m-am plictisit de toți bătrânii ăștia prea înțelepți și prea sfătoși, care-și târâie biografiile pe asfalt, așteptând să crească punctul de pensie.

max-verstappen1De aceea îmi place Verstappen junior: reușește ceva ce „bătrânii” au uitat: să-și împingă mașina până la limită, să caute, să îndrăznească, să riște. Da, uneori exagerează: nu-i nimic, asta se va regla. Blazarea unui Massa ori a unui Button nu s-a mai putut însă regla niciodată.

Ce-a făcut Max Verstappen în Marele Premiu al Braziliei a fost uluitor: pe ploaie, a depășit 11 piloți în 16 tururi, într-o evoluție care poate sta alături de orice performanță legendară din istoria acestui sport, a lui Fittipaldi, Gilles Villeneuve sau Senna. Există acolo toată nebunia frumoasă a pilotajului: reflexele(modul în care redresează mașina plecată în derapaj după depășirea lui Rosberg e uluitor), pregătirea (cât timp a stat mașina de siguranță pe traseu, Max a cercetat starea pistei, căutând locurile aderente), adaptarea (uneori, a folosit aderența liniilor albe sau a vibratoarelor pentru a depăși), imaginația, curajul, bucuria luptei.

Asta e Formula 1: nu ceri permisiune la departamentul de Resurse Umane să depășești.

Priviți, vă rog, cele două înregistrări, din mașină și din exterior. Ce face Max Verstappen e sublim.

Write a Comment

Comment

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

31 Comments

  1. Viteza-mi place, doar in vis pilotez avion si ceva masinuta rapida. Prinde si masina mea ceva viteza peste cifrele indicate dar nu se compara si nici n-am unde sa alerg prea mare distanta
    insa acest sport extrem ma face sa zambesc mereu. Pe vreme de ploaie insa … nici sa visez nu indraznesc.

  2. Buna Adrian,

    In principiu ai dreptate. Insa Hamilton putea sa vada ca Max nici macar nu se mai putea apropia ca lumea, dar sa mai si depaseasca. Asa incat in loc sa piarda ca un barbat, n-a facut decat sa isi atraga criticile multora (desigur, nu fanii sai).

    Si sa nu uitam ca Rosberg l-a depasit pe pista pe Max spre inceputul cursei pentru ca avea absolut nevoie. Si nu e un lucru simplu, sau safe :)

    Masinile astea sunt atat de complicate incat in mare parte a timpului pilotii le protejeaza cat pot de mult. Nu mai stiu a cata cursa era folosit motorul lui Rosberg, dar stiu ca nu era nou deloc. Uita-te si la tenis, intre doua puncte jucatorii merg de parca ar avea nevoie de scaun cu rotile, apoi dau totul in timpul punctului. Deci care era nevoia lui Rosberg sa-l atace pe Hamilton?

    In plus, nu imi aduc aminte ca Hamilton sa fi obiectat la ordinele de echipa date lui Rosberg in Malaezia acum cativa ani ca sa nu il atace pe Hamilton, desi era mult mai rapid … Dar asta e, ne aducem aminte ce ne convine, respectam ce ne convine …

    Imi place mult Hamilton ca pilot, e clar cel mai rapid intre cei doi, dar pe ansamblu Rosberg a castigat anul asta, punct. Si imi pare rau ca Hamilton nu accepta infrangerea ca un barbat (vezi si cum s-a plans ca cineva nu vrea ca el sa castige …)

  3. @Sorin:
    Salut. Treaba colegilor e sa se lupte intre ei. Treaba echipei, cand ambele titluri sunt de mult in vitrina, e sa-i lase in pace. Cat despre Hamilton si Rosberg, fiecare cu bunele si relele lor.

  4. Florin D:
    Am urmarit pana la un punct, dar au fost atatea remize ca m-am plictisit. Nu stiu de ce nu se adopta sahul rapid sau versiunea 360 inventata de Bobby Fischer. Eu asta joc si e adrenalina pura :)

  5. Keke Rosberg nu e singurul care a luat titlul cu o singura victorie. Mike Hawthorn a realizat acelasi lucru in 1958(Moss-4 succese atunci si Brooks 3). Iar Keke a fot unul dintre cei mai spectaculosi piloti din anii 80, comparabil ca stil cu Peterson sau Rindt. Iar in 1982 conducea un Williams cu motor aspirat Cosworth de 480CP. Ferrari avea un turbo V6 de 580-600CP in regim de cursa, Renault un V6 turbo de 560-570CP in regim de cursa. De fapt Keke a fost mai spectaculos decat toti pilotii de azi luati laolalta.

  6. P.S. Fittippaldi nu are nicio treaba cu Gilles sau Senna, niciodata nu a reusit ceva grozav pe ploaie. Dar performanta lui Max din Brazilia-ca viteza pura, este supraevaluata de ritmul lui Hamilton din frunte. Daca Hamilton ar fi tras la maxim ar fi iesit ceva gen Senna la Estoril in 1985. Max e spectaculos, racecraft superb si tupeu, dar e imperfect.

  7. @Gabi Ilie:
    Tentativele tale de a fi ironic seamana cu primele simptome ale unui deranjament stomacal. Raikkonen e pilotul meu favorit. Ca merita sau nu Rosberg habar n-am. Eu am scris ca e plictisitor, cam ca fanii lui :)

  8. @Valentin:
    Conteaza, cum sa nu conteze? E vorba de procentaj. Pentru a intelege de ce zic asta, imagineaza-ti ca sezonul ar fi avut o cursa, caz in care o victorie inseamna un procentaj de reusita de 100 %. Dar daca sunt 16 curse in sezon?
    In acel an, de pilda, Pironi, Watson, Prost, Lauda, Arnoux au avut câte două victorii, deci Keke si-a jucat singura sansa posibila, constanta, sperand ca adversarii sa se elimine unul pe celalalt. Si i-a iesit. Villeneuve a murit, Pironi s-a acidentat grav, el a cules puncte ca un contabil si a iesit campion. Chiar si in cursa pe care a castigat-o a avut noroc cu carul, ceea ce se poate spune despre intregul lui sezon 1982. Bravo lui, chiar nimic de zis, si-a folosit atuurile la maximum. Nu-i contest seriozitatea si alegerea perfecta a strategiei. Un sincer bravo peste ani.
    Dar pe pista era plictisitor ca un ciocan de tocat șnițele. Uite, postează tu un “Best of Keke Rosberg” și mai vorbim. Sa vedem cate “wow-uri” obtine :)

  9. @Valentin:
    Nu înțeleg ce spui aici:
    “Dar performanta lui Max din Brazilia-ca viteza pura, este supraevaluata de ritmul lui Hamilton din frunte.”
    Păi putem compara ritmul unui pilot care depășește 11 mașini în 16 tururi cu ritmul liderului de cursă, care nu are pe nimeni în față? E ca și cum am compara merele cu mașinile de spălat.
    Eu compar viteza unui pilot cu vitezele celorlalți piloți aflați în același tur cu el, marea majoritate având aceleași pneuri, pe mulți depășindu-i în afara zonei DRS. Asadar, mere cu mere. Asta e viteza pura :)

  10. Tu ai zis ca este singurul pilot cu o singura victorie in sezonul in care a luat titlul, ceea ce este fals. Ce treaba au procentajele? Important e ca mult inaintea sa a mai fost un pilot care a luat titlul cu o victorie. Iar Keke cu o masina submotorizata a castigat titlul. Iar victoria de la Dijon a fost obtinuta avand montate pe masina 3 compozitii de pneu in acelasi timp. Nu mai zic ca a avut probleme tehnice si a a abndonat si el de 3 ori. Sezonul 1982 este cel mai ciudat din istorie, dar Keke a fost un pilot mare care in 1985 l-a surclasat pe Mansell la Willams pana in momentul in care Frank a aflat ca pleaca la McLaren.
    Referitor la Verstappen si Brazilia, si in aer curat timpii sai pe sectoarele in care nu a intalnit piloti au fost marginal mai rapizi sau identici cu ai lui Hamilton care rula la pas. Sa nu cadem in reveratia lui Horner si sa comparam cu ce a facut Schumacher la Barcelona in 1996 cand era cu 4-5s/tur mai rapid decat concurenta cu o masina groaznica care mergea si doar in 8 cilindri. Iar pe ploaie RB12 fiind masina cu cea mai mare apasare aero este si cea mai eficienta.Eu vorbesc cu date concrete in spate si dupa discutii cu jurnalisti de prestigiu despre ce a facut Max in Brazilia. E un pilot cu un potential urias, dar trebuie prelucrat.

  11. Ca a fost ales cel mai bun pilot al anului 1982 de anuarul Autocourse nu mai zic. Daca ai posibilitatea deschide acel Autocourse si citeste sa vezi cum e caracterizat anul sau de catre regretatul Alan Henry. Peste 100CP in minus e o enormitate, insemna atunci cam 20% in plus peste ce scotea V8-ul sau, ce in plus avea cuplu sub 300Nm fata de peste 500Nm pentru Ferrari(care era si cu 18kg mai usor).

  12. ag. hamilton n-are nici față, nici caracter pentru atâtea titluri de campion, iar dacă cumva te faci că uiți, izbânzile sale de anii trecuți au fost asociate cu tot felul de năzdrăvănii pățite (așa, ca din întâmplare) de rosberg. dacă impresia ta e că fanii neamțului (printre care n-am onoarea să mă număr) sunt boring, impresia mea e că tocmai cei ce n-au parte de adrenalină în viața de zi cu zi o caută când și unde n-ar trebui să fie. sau poate îi plac rebelii, care nesocotesc ordinele de echipă, vezi și mv la marele premiu al mexicului. în rest, lui verstapen îi doresc tot atâtea titluri cât e campionate mondiale câștigate la fotbal de marea ta dragoste, naționala fostă a lui nea piți și nea puiu.

  13. @Adrrin Georgescu. Sunt dezamagit de replica. Si nu am remarcat faptul ca esti fan Kimi. Cel putin nu din articol. Nu am fost ironic, nu am probleme cu digestia. O sa fiu fan Kimi pana cand acesta se va retrage,nu ca altii care deja simnt nevoia de ,,fresh blood’
    Poate am fost inteles gresit fapt pentru care imi cer scuze
    Numai bine

  14. @Valentin:

    Evident că am greșit cu “e singurul pilot cu o singură victorie în anul în care a luat titlul” :) My bad. Dacă n-ai înțeles ce voiam să spun cu faptul că e important din câte curse, asta e și hai România!

    Nu mă iau după Horner, nici măcar după Wolff, șeful concurenței, care l-a lăudat și el pe Verstappen. Mă iau după ce am văzut și nici măcar după viteză în primul rând, ci după atitudine. Băiatul în primul rând vrea, ceea ce e minunat în toată congregația aceea în care mai mult de jumătate sunt fie dezamăgiți, fie automulțumiți. În al doilea rând, poate.

    Bineînțeles că Verstappen mai trebuie prelucrat. E un sofism care i se potriveste absolut oricui. Și Senna mai putea fi prelucrat.

    Dar cel mai interesant e că, în 1982, s-au întâmplat următoarele evenimente: 1. Villeneuve a murit pe pistă, 2. Pironi a avut multiple fracturi la picioare și n-a mai concurat niciodată, 3. Watson a avut 4 abandonuri, 4. Prost chiar 7 abandonuri, 5. Lauda ceva mai puține – 6 abandonuri, 6. în timp ce Arnoux a avut 10 !!! abandonuri.

    , dar Keke Rosberg, cu ale lui 3 abandonuri, a avut ghinion :)

    Altfel, nu am cum sa cad in “reverația” lui Horner, orice aș face.

  15. @Razvan Banciu:
    Cum, tu, care deții basculante de umor, să nu fii fan Nico Rosberg? N-aș fi crezut :)))))

    Mie nu-mi spune nici Hamilton mare lucru, după mine Vettel e cel mai bun, per total, astăzi, din F1. Dar ce înseamnă “n-are nici față, nici caracter pentru atâtea titluri de campion”?

  16. E greu de gasit baieti ca Max pe postul de “carne de tun” … ar fi destui NEBUNI in lume insa se pretinde unu cu ceva caracter special, cum a fost si Michael Schumacher doar 99% dus si se vede pe infatisare ca si la Max ca nu sint cu toate in cap. Asta nu e numai parerea mea.

  17. Max e un copil care pierde puncte inutil, iar obiectivul oricarui pilot e sa castige cursa sau sa termine in fata coechipierului in _fiecare_ cursa. Cretinismul asta cu momitul colegului ca sa termine cat mai jos s-ar putea aplica la fiecare cursa la cat de dominante sunt masinile Mercedes (avand in vedere ca la fiecare cursa se atribuie acelasi numar de puncte si sunt la fel de importante). Banuiesc ca esti de acord si cu ce a facut Nico in calificari la Monaco in 2014? Un pole la Monaco inseamna de multe ori victoria astfel incat a facut tot ce trebuia ca sa castige.

    PS: Daca la anul, in fiecare cursa: a) Hamilton termina pe primul loc, b) Red Bull pe 2 si 3, c) colegul lui Hamilton termina pe 4 => tot castiga Mercedes titlul la constructori. Asa ca mai bine se apuca din timp cu momitul.

  18. pace, și mie-mi place cel mai mult vettel, are tot ce-i de apreciat la un neamț și-i lipsește tot ce au nemții de aruncat. în rest, n-am basculante de umor, cel mult o cisternă, și aia pe geantă. important e că fiecare se bucură de propriile sale glume…

  19. @bob:
    Stai că nu înțeleg. Avem două mașini dominante, gen Senna-Prost sau Hamilton – Rosberg. De ce s-ar repeta manevra asta cu încetinitul colegului la fiecare cursă, când obții mai multe puncte dacă-l învingi? :) E absurd. A fost ceva conjunctural. Dacă insiști în ideea că asta ar fi o strategie pe termen lung, o faci numai ca să fii Ghiță Contra :)
    Eu spun următorul lucru: regulamentul sportiv nu-ți cere să mergi cât de tare poți, asta ar fi o nebunie. Așadar, e o treabă internă, a echipei. În locul lui Wolff, înaintea cursei, eu le spuneam că le pun la dispoziție totul în mod egal, mai departe e treaba lor. Și după aia nu mă mai băgam decât dacă era ceva chiar nasol. Nu dai comunicate în care-ți urechezi un pilot că n-a ascultat de cei de la boxe, când unica lui șansă era să meargă ceva mai încet. Repet: omul nu a călcat nicio regulă.
    Dacă mă iau după chestia asta, la probele de velodrom, când cicliștii se pândesc unul pe celălalt nemișcați. ăla care a încetinit primul ar trebui penalizat, nu?
    Ce a făcut Rosberg în calificări la Monaco, dacă n-a putut fi incriminat ca încălcare de regulament, este din nou o problemă internă. Poate fi penalizat el? Nu. A fost frumos? Nu. Dar ce puteai să-i faci? Fie vorba între noi, ce a făcut atunci Rosberg e mult mai urât decât ce a făcut Hamilton la Abu Dhabi, episod care chiar mi se pare rezonabil (ăsta de la Abu Dhabi).