in Gazeta Sporturilor

Antinormali

Mesaj pentru fotbalistul Alex Ioniță II

Am văzut filmulețul în care Alex Ioniță II declara, la sfârșitul partidei Astra – FCSB: “Dacă mi-am dorit ceva în viață a fost să nu ia titlul Steaua”, adăugând că și-ar fi dat cinci ani din viață pentru atingerea acestui țel.

Nu-l voi ironiza pe Ioniță, măcar și pentru faptul că era sincer. Interesant e însă că ura lui are un destinatar precis. Obișnuita dilemă “Steaua sau FCSB?” aici nu funcționează. În același timp, putea fi Alex Ioniță II suporter Astra Giurgiu (clubul la care joacă) de mic? Greu de crezut. Pe atunci, Astra Giurgiu era din Ploiești, iar Alex e din București și-i rapidist de mic. 

Dacă ura e simplă și are nevoie urgentă de un obiect – nu poți detesta o abstracțiune -, cu iubirea e mai greu. Acum un timp, o simplă decizie a unui tribunal făcea ca, doar în câteva săptămâni, cea mai mare galerie din țară, cea a Stelei, să se destrame. Oamenii s-au întrebat atunci, fiecare în sinea sa, nu strânși în conclavuri care să stabilească natura divină: “Eu pe cine iubesc? Pe Steaua cu numele sau pe cea care joacă în Liga 1?”. Indiferent ce răspuns și-o fi dat fiecare în sinea lui, galeria s-a destrămat.

Asta îmi amintește de un episod petrecut acum câțiva ani, când Răzvan Lucescu dedica o victorie obținută cu Rapid nu tuturor rapidiștilor, ci tuturor antisteliștilor. Poate că o formă de organizare mai potrivită a campionatului ar fi să joace între ei „antisteliștii”, „antidinamoviștii”, „anticraiovenii”, românii care detestă anumite noțiuni și grupuri fiind oameni mai consecvenți decât cei care apreciază, împreună, același lucru.

Asta înseamnă să urăști cu pasiune capra vecinului, de când era iadă până când devine blană, chiar dacă tu nu ai capră și poate nici ogradă în care s-o crești. Asta explică, cumva, de ce a fost atât de ușor să fie dezmembrate cluburi și de ce unele au fost mutate precum barăcile de șantier dintr-un oraș într-altul, de ce s-au schimbat denumiri și au apărut clone idioate, cu acronime și bălți de litere înaintea numelor furate. Poate pentru că ne concentrăm prea mult pe ce urâm și uităm să protejăm ceea ce iubim.

Un singur lucru i-aș spune lui Alex. Indiferent unde își consumă carierele, marii fotbaliști au un soi de decență în a-și urma destinul: ei nu sunt „anti”, ci „pentru”. Nu cred că Baresi, Gerrard, Giggs și Totti, de pildă, au petrecut atâția ani la echipele lor din ură pentru formațiile rivale. După cum sunt de părere că Ibrahimovici, de pildă, a putut schimbat atâtea echipe pentru că, jucând la formația A, nu și-a exprimat eterna scârbă față formația B. Așadar, s-a iubit pe sine înainte de a-i urî pe alții.

Noi n-o facem. Ne lipsește acea fărâmă de măreție necesară pentru a fi normali. Suntem antinormali.

Write a Comment

Comment

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

  1. și ne place să exagerăm. dacă duduia cu microfonu’ avea un pic de decență, îl lăsa pe bietul ioniță în durerea lui, pentru că, abstracție făcând de afirmația cu cei cinci ani de viață, restul declarației e la limita normalității.
    este exact același caz în care un bun prieten de al meu, dinamovist, nu-și dorește să câștige steaua, iar eu nu vreau să ia dinamo campionatul, în schimb ne-am și declarat că n-avem nimic împotriva viitorului. da’ poate că nici noi n-om fi normali?!?

  2. Eh lasa ca nu-i chiar asa nici la ei. Uita-te la emisiunile de dupa meciuri. Carragher e clar pro Liverpool, Neville cu united etc. Tot ura e si aia…dar parerea mea e ca e sanatoasa

  3. AG, ma indispune ca te pierzi bagind in seama mintea second hand a ceva june lombrozian de fotbal. Zau, bietul stiulete nu merita penita ta.

  4. Tine acest discurs fanilor Celtic si Rangers,se vor p..a pe ei de ras sau vor crede ca esti de pe alta planeta.