Să vorbim puțin și despre cei care nu câștigă prea des, dar care „pier” întotdeauna pe limba lor.
Gael Monfils
Mă uit la tenis de aproape 40 de ani – de când am deschis ochii pe un Năstase la apus de carieră – și-n tot acest răstimp am reușit ceva incredibil, minunat și foarte greu de realizat: să nu mă pricep deloc la sportul alb. Sunt foarte mândru de această performanță, probabil unică în România. Unii ajung, după 3-4 săptămâni de văzut meciuri, să știe tehnica reverului cu două mâini și când trebuie jucat serviciu-voleu pe iarbă. Îmi întrețin – cu greu, căci uneori mă surprind că încep, involuntar, să mă pricep – un grad maxim de ignoranță în domeniu.
De ce n-aș vrea să mă pricep la tenis? Lucrurile s-ar complica enorm. În primul rând, aș deveni propriul meu CTP, să mă cert singur când spăl vreo tigaie, că n-am priza corectă. În al doilea rând, aș vrea să-mi păstrez, ca un locuitor al junglelor amazoniene la trecerea avionului, o oarecare inocență vizavi de acest sport cioplit din unghiuri și din icnete. Să mă surprindă în continuare reverul lui Federer, în ciuda celor ce susțin că nu-i nici unic, nici elegant. Vreau să-l văd în continuare pe Nadal ca pe un copil mare. Vreau să țin în continuare cu anumiți sportivi, în ciuda celor ce cred că un jurnalist sportiv trebuie să vină dintr-un fel de vid emoțional confundat cu obiectivitatea.
Există două feluri de „a ține” cu un sportiv. Într-un fel țin cu Simona Halep, de pildă. Aici, ignoranța mea în tenis e aur curat. Neînțelegând ce face și cum face și de ce face cum face când face, e ușor să mă abțin în a-i sfaturi publice și inutile în timp real pe Facebook despre cum ar fi trebuit să joace o minge. Prefer să înjur guvernul național și Oculta Mondială la fiecare dublă greșeală, ceea ce, trebuie să recunoașteți, ar fi mult mai greu dacă m-aș pricepe la tenis.
În cu totul alt fel țin cu componenții micului meu lot virtual de tenis, All Medium Stars. Nu știu dacă voi aveți o astfel de echipă, compusă doar din jucători despre știi că vor rămâne undeva prin „sferturi”, dar care joacă atât de frumos, atât de neortodox, încât te bucură necondiționat.
În tenisul feminin, îmi place Radwanska. Are o eleganță dintr-o altă epocă. În vremurile în care fetele din tenis lovesc ca niște băieți în fustițe, ea încă îi mai dăruiește mingii niște curbe. Poate juca divin, grațios ca un fluture, sau poate pierde sec la taiwaneza Hsieh, cum s-a întâmplat la Melbourne.
Dintre băieți, e Dolgopolov. Voi l-ați văzut cum servește? Pe mine mă surprinde de fiecare dată, deși îl urmăresc de mult timp. Când mingea e în aer, se împinge în tălpi ca Hopa Mitică și pocnește mingea rapid, când aceasta și-a atins vârful de maxim. Apoi, în joc, are efectul acela de slice care îngroapă mingea, stopurile de pe fundul terenului ce-l fac pe adversar s-o ia la goană spre fileu cu ochii holbați, de parcă l-ar fugări ursul sau tocmai ce-ar fi lăsat zece beri neplătite la cârciumă.
În liga mea de favoriți a intrat și acest miraculos Diego Schwartzman, cel care l-a scos pe „Dolgo” de la Australian Open, după un meci superb, înainte de a pierde, tot după un meci superb, în fața lui Nadal. Mititelul cu nume de personaj literar pare capabil de orice lovitură, în orice moment. Se mișcă mai rapid decât Mick Jagger pe scenă și lovește atât de decis, de zici că vrea să facă găuri în teren. Cred că la fel de imprevizibil precum schimbă direcția mingii la voleu se întinde și spre paharul de apă de pe noptieră.
Evident, este și regele acrobaților, zis Păianjenul, acest amestec de bucurie, mușchi și tendoane pe terenul de tenis. Gael Monfils. Putea, spunea un antrenor de-al lui, să ajungă în finala olimpică de 100 metri plat, atât era de talentat.
În 2016 era al șaselea în Topul ATP, anul trecut a coborât pe 46 din cauza accidentărilor. La Australian Open, a pierdut partida cu Djokovici, în timpul căreia temperatura a ajuns, pe suprafața de joc, și la 69 de grade Celsius. „Timp de 40 de minute, am simțit că mor” a spus francezul.
Când l-am văzut epuizat și trist și amețit pe terenul de joc, fără măcar un singur giumbușluc, fără o singură mișcare în plus, parcă aș fi asistat la prăjirea pe radiator a unui înger.
Cred că nu-i iubim suficient pe oamenii aceștia transpirați.
Articolul apare și pe site-ul prieten www.mirceamester.ro.
Aprob pozitiv. Tot de cam atâția ani casc gură la tenis dar simt același lucru, nu pricep mare lucru din subtilitățile pe care, brusc, gramezi tot mai mari de fani instant ai acestui sport, le-au deprins in sase luni. Tot ce sper e sa avem si altfel de tenis nu doar cel de mare succes pe modelul bubuit, plesnit, icnit.
@Cornel:
In ultimul timp, si eu am inceput sa sper ca se mai „barocizeaza” tenisul. Am vazut cum unii sportivi revin la tehnica drept argument in fata fortei. In ultimele luni am vazut parca ma multe stopuri si loburi reusite.
nu strambati din nas dar eu zic ca ma pricep putintel la tenis. Sunt suporter al lui Stan inca de pe vremea cand era pe 27 ATP. La vremea aia nu speram sa ajunga in primii 3 sau sa castige vreun GS contemporan fiind cu The big Four. .Insa cel mai frumos tenis pe care l-am vazut eu a fost al lui Michael Llodra .Asta probabil pt ca am cel mai slab joc la fileu din istoria tenisului de amatori.Pacat ca nu mai joaca ,macar la dublu. Pura poezie ce facea Llodra…s-a spus ca tenisul servici vole a murit cu Sampras, dar e fals : n-a murit , a inviat cu Llodra si s-a inaltat la ceruri.
Nu ma lua cu barazzutti si bertolucci , eu stiu una si buna : aeeeeee aoooooo simoooooo simoooooo!!
Eu am renuntat la tenis odata cu Agassi. Dar imi place Radwanska. Habar n-am cum joaca :))
@Mihai:
Llodra? :) Nu m-as fi asteptat la evocarea lui :)
@Rinnad:
„Eu am renuntat la tenis odata cu Agassi.” Dacă ai fi dat alt sens acestei fraze, era zicerea anului :) „Sunt cel mai tare la tenis. M-am apucat odată cu Borg și am renunțat odată cu Agassi” :)
Pe mine ma fascineaza Dustin Brown.
@Costin:
Și mie îmi place. Îi pândesc meciurile.
Gaël e pur și simplu delicios. De acord și cu Dolgopolov. Mie îmi plăcea foarte mult Fabrice Santoro, adevărat poet. Unul care are o tonă de talent și tot pe atâta lene : Baghdatis
Mie nu-mi place acest sport, dar nici cu alte ramuri nu ma omor. Urla sotul si eu la el ca ma sperie.
Ceea ce inca detest, regulile jocului. Idolizare unora, criticarea altora pe nedrept. Nu pierd mult timp doar daca neaparat vreau sa am idee cum arata jucatorul.
Ce m-a amuzat ca LGBT-istii au reusit sa-i imbrace in Hot Pink si pe barbati zilele astea.
Ma bazaie ceva in cap ca Simona va castiga, da’ poate de la gerul din Arizona se trage,
e frig de 3 zile, am avut 7-4-7*C.
@Adrian, da Llodra ….De fapt imi e mai usor sa insir jucatorii pe care nu ii plac sau nu i-am placut vreodata pt ca sunt mult mai putini. Iubesc tenisul si toti oamenii din sportul asta si atat… si apoi poate la foaaaaaaarte mare distanta tenisul de masa si sahul.Cand am dat mana la Focsani cu Dragos Dima si cu Vasile Antonescu am fost atat de fericit ca 2 sapt am vorbit cu toata lumea numai despre asta si despre cat de impresionat am fost de batatura din palma lor .
Pe Nadal il recunosteam pe poze dar de ieri incerc sa-l scot si din memoria scurta sau pe termen lung asa mi s-a acrit de el, a devenit scarbos afara din cale. M-as bucura daca nu s-ar mai intoarce niciodata pe teren, n-are ce cauta acolo. Folosea ceva black magic pe teren, niste miscari aplicate pe mutra lui cu acei dinti de cal turbat plus figuri sau joc de picioare, oare la ce i-a servit acea ceremonial dans ca a pierdut si asa. Gesticula si doar pumni era toata, era si alalalt dar nu asa de fioros. Am dat somnul pe o scena de circ. Freack Show l-am considerat meciul.