in Sfatul bătrânilor

Simona și Caroline, meciul suprem

Halep a pierdut finala de la Australian Open în fața lui Wozniacki, dar după ce meci!

Amândouă sunt jucătoare pe care nu dorești să le întâlnești nici măcar într-o partidă de rummy. Au o rezistență care te macină. Când crezi că le-ai doborât, găsesc un milimetru de trup pe care să-l azvârle într-un ultim milimetru de spațiu, iar tu, adversarul, având toată armata masată la fileu, cu 99,99% să câștigi punctul, îți vezi șansele coborâte la 82,4%. Mai tragi o dată și iar le vezi că zvâcnesc și că mai întârzie destinul. Până la urmă, chiar de câștigi, amintirea acelui punct pe care-l credeai ușor, dar pentru care ai suferit prea mult, rămâne acolo și lucrează. 

Ridici capacul solniței, Simona (sau Caroline) e înăuntru, privindu-te țintă. Deschizi cuptorul, Caroline (sau Simona) e acolo. Nu se lasă.

În fața acestei calități, punctele slabe din jocul fiecăreia nici nu mai contează. Ambele jucătoare au avut – în această arșiță de la Antipozi care a măcinat mulți bărbați – o problemă fizică la picior. Nu doar că n-au abandonat, dar imediat după acea problemă Simona (la fel și Caroline) s-a ridicat, ca un dispozitiv care transformă în mod uluitor propria cădere în înălțare. E ceva caracteristic marilor luptători, capabili parcă să se tragă singuri de păr afară dintr-o mlaștină.

Unde a fost diferența în finala de la Australian Open?

În game-ul decisiv, la 5-4 pentru daneză, arbitra din scaun a avut o corecție aiurea, consumându-i ultimul challenge din set Simonei. A urmat o dublă greșeală a Simonei. Apoi, Caroline a salvat miraculos de vreo trei ori o minge. La fel a fost și ultimul punct: pur și simplu Caro nu s-a lăsat. Parcă era Jerry fugărit de Tom cu tigaia, alergând în continuare deși fusese în mod repetat pocnit în scăfârlie. N-o spun în sensul că a fost favorizată, ci că un fluture s-a așezat pe talerul ei, după ce mult timp dăduse ocol balanței. E acel noroc despre care se spune că ți-l faci și cu mâna ta.

Înregistrarea acestei lupte poate fi pusă la orice curs motivațional, fără comentariu, fără concluzii, învăluită doar în zgomotele ei pregnante.

Write a Comment

Comment

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

13 Comments

  1. Arbitra aia idioata i-a stricat game-ul ala.
    Nu stiu daca batea pina la urma, dar sigur nu pierdea game-ul ala.
    Mie Simona mi s-a parut mai buna, mai tehnica.

  2. Simona : +15 la winners, dar -19 la unforced. Caro: 110-108 la puncte castigate. Aici s-a jucat meciul, pe muchia unei lame de ras. Wozniacki riscă si (ca urmare) greseste mai putin, la care se adauga aceeasi abilitate de a trimite mingea inapoi din aproape orice pozitie. Jos palaria pentru amandoua! Dar ceea ce face Simona cu cei 168 cm ai ei in fata unor adversare intre 177 (Wozniacki) si 185+ (Ka. Pliskova, etc) este cu adevarat remarcabil…

  3. la inceputul setului 3 ma gandeam la toti hater-ii: fata asta nu catiga repede numa ca sa ne mancam noi ficatii pt ca o parte din noi au criticato-o.in setul 3,dupa ce a trecut de problemele fizice, cand era 4-3 pt ea am fost sigur ca e gata meciul,ca o spulbera pe daneza.s-a intamplat ciudatenia si a pierdut game-ul…si apoi pe urmatorul si apoi decesivul…M-am trezit la final vorbind cu cineva la telefon spunand ce urat a pierdut Halep si era doar pt ca pierduse si singurul lucru urat a fost ca a pierdut…ce meci,ce femei,ce oameni. Superb. a fost un meci frumos,felicitari ambelor si mai ales Simonei pt ca e a noastra…desi nu i-am oferit nimic

  4. În românia ar trebui sa avem decenta sa nu mai pomenim de halep. Atât haterii, cât și fanii ei ar trebui sa înțeleagă un lucru: halep nu datorează nimic acestei țări și cetățenilor ei.

  5. Oh well prin 2013 ziceam ca mai bine sa nu afle nimeni de ea si sa avem numai noi privilegiul de a ne bucura de ea. Pe dodgy streams , cu nopti albe si nedus la munca .E 2018 and she is there and so much better . Super fucking Simo .