in Gazeta Sporturilor

Fotbalul, sport sau proces al etapei?

Dacă ți-a plăcut, distribuie! :)
Share on facebook
Facebook
Share on twitter
Twitter
Share on linkedin
Linkedin
Share on email
Email
Share on whatsapp
Whatsapp

După folosirea sa în premieră în cadrul unui campionat mondial, arbitrajul video s-a transformat din soluția ce urma să limpezească toate dilemele sportului-rege în mărul discordiei.

Aproape că nu există meci ocolit de discuții. La finele întâlnirii Spania – Maroc, când ai săi fuseseră egalați în prelungiri după vizionarea probelor video, Amrabat urla către camerele de luat vederi „VAR is bullshit!”.

Tot post factum, fundașul portughez Jose Fonte spunea că folosirea acestui sistem este „inacceptabilă”, referindu-se la penalty-ul dictat împotriva echipei sale, tot în prelungiri, în urma căruia Iranul egalase. Fonte nu precizează însă dacă VAR i s-a părut OK atunci când echipa sa a primit, grație aceluiași sistem, un penalty în timpul aceleiași partide. Antrenorul portughez al Iranului, Carlos Queiroz, este chiar de părere că ar trebui să auzim ce se discută în „camera secretelor”, cam cum se întâmplă în Formula 1, astfel urmând să fie eliminate „blaturile”.

Printre contestatarii sistemului să-l enumerăm și pe marele Shearer („VAR is complete bollocks”).

Cei de la The Guardian au făcut un bilanț al deciziilor luate cu ajutorul VAR, până la un stadiu al competiției, când încă nu se adunaseră atâtea plângeri, iar bilanțul nu este atât de favorabil sistemului pe cât v-ați imagina.

Întrebarea la care trebuie să răspundem este: cum vrem să arate fotbalul în viitorul apropiat, cel puțin până când arbitrajul video în timp real va fi posibil? După mine, cale de mijloc nu există: fie ne dorim o activitate desfășurată sub mantia găurită a corectitudinii, dar fragmentată ca în sala de judecată, cu multe miniprocese ale etapei strecurate pe durata a 90 de minute, fie alegem calea supusă greșelii, a jocului arbitrat în timp real, pe teren, fără aportul noii vedete media, arbitrul video.

Eu aleg varianta a doua. E răul cel mai mic.

De ce am scris „mantia găurită a corectitudinii”? Pentru că tehnologia nu rezolvă (toate) problemele omului.

Să nu uităm că, prin regulament, accesul la adevăr e limitat. De pildă, reluările VAR pot fi folosite pentru atribuirea unui cartonaș roșu direct, nu însă și în privința celui de-al doilea cartonaș galben. De ce? E ca și cum un tribunal și-ar pune un afiș pe ușă: „Judecăm furturi de automobile, nu și tâlhării”.

Problema noastră nu ține de tehnologie, ci de oameni. Un arbitru nesigur va face apel prea des la alibiul video și jocul va fi fragmentat (vezi cazul lui Caceres la Portugalia – Iran); pe de altă parte, un arbitru ca Brych, ignorând arbitrajul video când acesta chiar e necesar, poate strica la fel de mult.

La Serbia – Elveția, germanul nu a acordat un penalty clar, când Mitrovici a fost făcut sandviș în careu. Mai lipsea doar ca Lichtsteiner să-l țină pe sârb în timp ce colegul Schar să-i fi tăiat un picior cu bomfaierul. Totuși, în ciuda cererilor repetate ale sârbilor, nici Brych, nici colegii din „camera secretelor” n-au apelat la proba video. La TV, Rio Ferdinand a descris chestiunea drept un „jaf”, iar un alt fost fundaș, Zabaleta, a declarat că e incredibilă decizia.

În afara cazului penalty-ului neacordat lui Mitrovici, mai este cazul cartonașului roșu pe care îl merita Ronaldo în Portugalia – Iran. Atunci, s-a apelat la arbitraj video, lovitura a fost clară, dar portughezul a luat doar galben.

Justiție până la capăt? Nicidecum. Sunt tricouri și bilete de vândut. Sunt echipe mai puțin simpatice.

Poate că tehnologia n-o fi mințind, dar omul o mai face.

P.S. O altă consecință a arbitrajului video este că, sub influența “ochiului electronic”, după ce văd fazele pe ecran, arbitrii dictează penalty la orice pui de fault în careu, să fie acoperiți. Dacă arbitrajul video va rămâne, fotbalul se va transforma și nu știu dacă în bine sau în rău.

Voi ce alegeți?

View Results

Loading ...Loading ...
Dacă ți-a plăcut, distribuie! :)
Share on facebook
Facebook
Share on twitter
Twitter
Share on linkedin
Linkedin
Share on email
Email
Share on whatsapp
Whatsapp

Write a Comment

Comment

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

28 Comments

  1. Inca nu suntem obisnuiti,sigur vor fi imbunatatiri dar daca avem ocazia sa reparam greseli si nedreptati de ce nu? Plus ca aduce un anumit farmec momentele de dinainte de decizie. Daca tot dati exemple de la televiziunea britanica Gary Liniker a zis ca e un sistem “Fair”.Cred ca multora dintre englezi le convenea sa fie anulat golul cu Germania din finala din 66 decat o victorie dubioasa.Nu e aceasi bucurie cand nu ai castigat clar.Fotbalul nu e doar un sport,influenteaza vieti.asa ca aleg fragmentarea.

  2. Cu. Prefer un meci întrerupt, dar cu decizii corecte. Anglia 1966, Maradona 1986, Dorinel Munteanu 1996 sînt doar cîteva momente celebre unde regret lipsa VAR.

  3. As introduce și timp efectiv de joc 25 minute repriza , de exemplu). Nu i-ai mai vedea tăvălindu-se la orice bobîrnac primit…

  4. Rugby-ul este exemplul clar ca VAR-ul functioneaza. Teama unei fragmentari excesive poate fi eliminata prin impunerea unui nr limitat de solicitari de consultare a VAR per echipa. Cam ca in tenis… Plus ca suntem in faza beta. Evident ca mai da rateuri. Cu timpul lucrurile vor deveni mai firesti.

  5. @Eddie, andreizamfirescu:

    Exact, hai să fim serioși și să nu comparăm mere cu scoici :)

    De exemplu, la tenis arbitrajul video e o idee bună. Sportul respectiv e din start fragmentat, reluările durează puțin și-s vizibile de toată lumea. Ce e de discutat la tenis? Dacă a fost în teren sau aut. La fotbal, lucrurile sunt mai complexe, durează uneori și minute-n șir, iar de multe ori nu limpezesc nimic.

    De pildă, penalty-ul dat Iranului. S-a stat în minutul 90+2 cu VAR, a fost moartea pasiunii, iar verdictul a fost greșit, după mine. Cum să sari la cap cu mâinile strânse pe lângă corp?

    De dorit ar fi un arbitraj și perfect, și în timp real. Nu cred că e posibil. Dacă e de ales, răul mai mic e cel în timp real.

  6. @Sorin Tingirică:

    Păi, se pare că nu prea se poate și frumoasă, și deșteaptă, și devreme acasă. Cât de mari și de multe să fie întreruperile alea?, că nu mai e fotbal, ci serial din sala de judecată.

    Tu zici ca-n proverbul bulgăresc: “Decât bătrân, sărac și urât, mai bine tânăr, bogat și frumos”. :)

  7. Timp efectiv, de multa vreme m-am gandit si eu la asta si nu stiu de ce nu se aplica. As mentine VAR, deocamdata este la inceput si orice inceput este greu…

  8. daca a fost rosu la Ronaldo…ce sa mai zic. sa i imbrace pe toti ca pe jucatorii de fotbal american. un arbitru normal ar fi dat galben pt simulare. acum la orice atingere cad toti ca loviti de trasnet. lumea a devenit cam prea sensibila

  9. Metoda ne convine cand ne convin deciziile.
    Asa ca o sa ma pronunt despre VAR dupa meciul de Sambata, Uruguay-Portugalia, numai daca VAR va fi avut un rol decisiv in victoria sau infrangerea (puschea pe limba) echipei Maestrului Tabarez.

  10. e bun VAR-ul. Fara el discutam deja de vreo 5 vicieri de rezultat, mafia de la FIFA si cum se implica fotbalul in geopolitica. Asa macar discutam fotbal.

    Si nu, nu mi se pare ca strica farmecul jocului daca fac pauza 5 minute ca sa ia decizia corecta. Chiar nu inteleg argumentul.

  11. @apoca:

    Nu mi se pare că discutăm fotbal, doar faulturi, cartonașe, penalty-uri. Cinci minute pauză la fotbal pentru luarea deciziei corecte? 1. Câte astfel de pauze ar fi? Vreo zece, să zicem? Moartea pasiunii. Afli rezultatul a doua zi, la știri. 2. Dar dacă decizia post VAR nu-i nici măcar cea corectă? Vezi penalty-ul dat iranienilor cu Portugalia. Și greșit, și cu timp pierdut.

  12. Probabil k poti scrie un roman despre asta . Pareri pro si contra evident … Discutii interminabile d asemenea .
    Uite faza in care unghia de la piciorul stang depaseste degetul aratator al adversarului …
    Privind obiectiv ; sa zicem k esti un suporter neutru ; nici d partea jucatorilor nici a arbitrilor , doar k iti place fotbalul si il vrem cat mai corect . D c nu ?!
    Sunt faze la care cei 2 ochi ai arbitrului ( principal , cei asistenti d cele mai multe ori nu se baga ) nu pot , nu vor etc sa vada clar c sa intamplat . Atunci apeleaza la reluari si camere ; c e rau in asta ?
    Functioneaza in multe sporturi ( baschet , hochei , tenis etc )
    D c sa nu s poata si in fotbal

  13. Eu nu pot decât să salut descoperirea, finalmente, a video-ului în futbol. Aştept însă şi descoperirea cronometrului care poate fi oprit şi repornit ;) Ar mai fi interesantă de încercat interzicerea paselor înapoi în propria jumătate (sau o linie nouă de trei sferturi) şi eliminarea stupidei idei de gol în deplasare vs gol acasă.

  14. Parerea mea e ca VAR e folosit prea putin si total subiectiv. Daca inainte puteai scuza un arbitru ca nu a vazut bine in timp real, acum scuza e fortata, pentru ca nu a VRUT sa vada. Inteleg ideea cu fragmentarea jocului, dar sa fim seriosi: jocul e fragmentat deja in moduri penibile. De exemplu, intre momentul unui fault (sau hent) pe la vreo 25 m de poarta pana cand e executata lovitura libera se irosesc vreo 2 minute. In schimb, ne lamentam ca nu avem timp sa revedem o faza care poate influenta decisiv cursul unui meci? Really? Eu sunt pentru introducerea unor reguli care sa fluidizeze jocul (5 secunde sa bati un aut, ca la baschet, nu mai mult de “n” secunde sa bati o lovitura libera, etc.) si un numar decent (3/repriza?)) de “challenge”-uri de echipa (ca la tenis). My 2 cents…

  15. @Dorin:

    Sunt de acord cu tine. Ar fi bune reguli de orice fel care sa fluidizeze jocul. În ceea ce privește VAR, l-aș transforma pe arbitrul de centru în “trimisul special de pe teren”. Cei de la biroul video sa-i spuna ce a fost si el sa se supuna pur si simplu. Discutiile, protestele, drumul lui pana la ecran, perioada pierduta sa vada el de vreo trei ori faza… toate astea ma omoara.

  16. Protestele fac parte din natura umană. Nu prea mă interesează cine ia decizia finală, atâta vreme cât e corectă. Eu cred că spiridușii de la biroul video nu sunt arbitri, ci numai niște trepădusi cu îndeajuns de multe cunoștințe cât să fie periculoși și să ceară un review… S-ar putea să greșesc… Ideea importantă e că e de preferat să ne luam timpul să luam o decizie corectă când știm că decizia e crucială. BTW, nu-i spune lui Dănut Petrescu despre decizia crucială, că începe cu aut-ul din minutul 1 care i-a mâncat meciul iremediabil.

  17. Sa zici ca VAR-ul nu trebuie implementat este greșit. Vă mai dura, pana sa fie eficient ,ca orice noua tehnologie.
    Acum obiectiv ,Cu VAR , Real Madrid nu ia niciodată trei din trei ligi ale campionilor ,iar cea din 2014 (gol Sergio Ramos, ultimul minut ,offside clar, 2017 si 2018 (defavorizarea lui Bayern) ,cotul în gura lui Karius, a lui Ramos înainte de 2 1 etc.Cauta sa vezi în schimb ,de câte ori a fost dezavantajata Real.Ai sa vezi ca fazele discutabile tind spre zero.,Barcelona nu reușește niciodată remontada.Inca sunt nemulțumit, ca în majoritatea cazurilor în care ,un jucător simulează, nu se acordă galben.
    Asa ca daca exista macar o sansa ca VAR sa faca sportul mai corect ,trebuie implementat

  18. In Argentina – Nigeria a fost o faza asemanatoare.. un argentinian a sarit la cap cu mana intinsa orizontal, din cap i-a sarit mingea in mana. S-a cerut arbitraj video, si nu s-a dat. Deci pana la urma, e vorba tot de aprecieri subiective.

  19. @ Adrian

    Gand la gand, de cateva zile tot asta sustin si eu, mai ales partea din PS. Desi tocmai in timp ce scriu sunt oarecum contrazis, arbitrul anuland(foarte bine) datorita Var-ului un penalty pt Senegal.
    Sunt foarte ok cu Var-ul pt poziitiile de offside sau cele ce tin de goal line. Dar faptul ca inca nu s-au terminat grupele si avem deja de 2 ori mai multe penaltiuri decat la tot cm din 2014, multe din ele acordate cum ziceai tu, la acoperire, nu-mi place.

    @ G1102

    Cu minunatia asta de Var, mai era acordat 11m pt Bayern in tur in 2017 cand Carvajal respinge mingea cu pieptul? Mai era validat golul 2 din retur cand a fost offside la pasa catre Lewandowski? Se mai acorda penalty la duelul Robben/ Casemiro? Mai prindea Vidal a doua repriza pe teren? Se acorda penalty la impingerea lui VanDyke la Ramos ce a premers acel cot? Mai era eliminat Pepe in 2011 cu Barcelona? Mai era anulat aiurea golul lui Higuain din retur?
    Hai mai terminati odata cu marota asta cu Real dependenta de arbitri, ca deja ii plictisitoare.