in Sfatul bătrânilor

A mai suferit cineva pentru Roger?

De mult nu mai țin la tenis cu cel mai slab. Am ținut cândva cu oricine juca împotriva lui Borg, nu pentru că mi-ar fi displăcut suedezul, dimpotrivă, ci pentru că, pur și simplu, cel puțin până la apariția lui McEnroe, adversarii păreau lipsiți de șanse în fața lui.

Până când, într-o zi, tot la un US Open, am ținut cu Roscoe Tanner – un jucător cu un serviciu foarte puternic, cu care a și rupt fileul atunci – și, surpriză!, Tanner l-a scos pe Borg. Astfel, în fazele următoare n-a mai fost niciun Borg – McEnroe și niciun Borg – Connors. Au fost în schimb servicii bubuite.

La tenis, rareori cel care produce o surpriză poate mai mult de-atât. El prinde o zi bună și favoritul una proastă, dar știți care-i treaba?,  ziua aia trece în exact 24 de ore.

Am stat până la opt fără zece să văd Federer – Millman. Cu calmul și obiectivitatea jurnalistică sporite de cele trei cafele băute, vă spun că am suferit pentru Roger. Nu vreau să fiu nedrept cu australianul, care a jucat excelent și a meritat victoria, dar Nole, care l-a zdrobit pe Sousa, îl va bate probabil pe Millman cu 3-0 sau cu 3-1 și va fi o partidă anostă. Așa s-a întâmplat în finala din acest an de la Wimbledon, cu Anderson.

Are sârbul capacitatea asta de-a se ridica miraculos din praf când zici că trebuie să-i pui oglinda în fața buzelor. Nu demult, îl vedeam pierzând la Taro Daniel, la Paire sau la Klizan, iar asta a fost dureros, ca și cum ți-ai vedea un prieten cărând cu Jaguarul la piață lădițe cu roșii. Apoi, a luat Wimbledon-ul, după o semifinală extraordinară cu Nadal.

Am ratat astfel poate ultimul clasic din „era triunghiulară” Federer – Nadal – Djokovici.

Dacă acum cinci ani, aceste partide erau frecvente, acum parcă nu ne mai permitem să le irosim, pentru că oricare ar putea fi ultima în formula completă, cu Federer. E ca-n episodul acela din Seinfeld, în care Elaine își reevaluează viața amoroasă, pentru că burețeii ei favoriți au ieșit din fabricație.

Jos pălăria pentru harnicul Millman, dar ce meci ne-a răpit! Djokovici avea cele mai multe victorii împotriva lui Federer. Scorul era (e încă) 24-22 la întâlniri directe pentru Nole și fiecare e singurul jucător care să-l fi bătut pe celălalt în toate cele patru turnee de Mare Șlem.

Sunt sporturi care nu au avut acest noroc al alinierii de planete. În ultimul deceniu, tenisul ne-a oferit nu una, ci trei rivalități la pachet, ca la teleshopping.

I s-a zis Big Four, dar e mai degrabă un Big Three. Federer – Nadal – Djokovici.

A fost dezavantajat fiecare dintre cei trei de faptul că a fost contemporan cu ceilalți? Dimpotrivă, noroc mai mare nu cred că puteau avea. Clar, fiecare ar fi câștigat mai multe titluri de Mare Șlem. În același timp, și fără doar unul dintre ceilalți doi, oricare ar fi fost un jucător  mai slab.

În cheia asta ar trebuie citită povestea cu Djokovici care spunea că s-a delectat zilele trecute cu documentarul „Strokes of Genius”, despre finala din 2008 de la Wimbledon dintre Federer și Nadal. Asta îmi amintește cuvintele lui Paul McCartney despre John Lennon: „Înainte de a fi fost prieten, coleg și chiar rival cu John în Beatles, am fost și sunt un mare fan Lennon”.

Cam asta-i și cu băieții ăștia: ni-i vom aminti mereu împreună. Dacă există măcar un pic de justiție poetică în tenis, ne-ar trebui măcar o finală de consolare Djokovici – Nadal.

Articolul poate fi citit și pe site-ul partener www.mirceamester.ro.

Write a Comment

Comment

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

15 Comments

  1. un articol remarcabil despre un om remarcabil, un eseu sensibil dar scris puternic, masculin, cu un adaos de umor perfect dozat având în vedere momentul pentru care a fost scris.

  2. Am suferit, dar nu mult. La 1-1 la seturi meciul era deja pierdut. Break-ul lui Millman de la 5-4 in setup doi i-a fost fatal.
    Roger a gresit fata de Millman, pe chestia ca s-au antrenat impreuna, si-a permis ca in primul si al doilea set sa faca din meci antrenament cu public.Spunea si McEnroe ca nu intelege de ce se incapataneaza sa serveasca primul serviciu in modul ala, chiar daca nu ii iese deloc. Se antrena pentru meciul cu Djokovici, si asta l-a scos din meci, mental vorbind.
    Sper sa fie Roger si sa nu se lase din asta. Pentru prima oara mi-e frica. Roger nu o sa vina sa sufere pe teren, nu daca nu reuseste macar sa joace frumos.
    Congrats Millman! Fairplay adevarat e atunci cand mori pe teren si atunci cand iti bati idolul, chiar daca asta te doare. Respect.

    Multzam fain de articol AG, bine ai revenit!

  3. Djokovic sau Djokovici este si inca va mai fi pentru 2-3 ani cel mai spectaculos jucator de tenis. Si nu neaparat prin prisma stilului de joc ci mai degrada datorita vointei si puterii fantastice de concentrare si automotivare de care da dovada la fiecare meci castigat sau pierdut. Nole rullz!

  4. Alex S:

    Mie mi-e teama ca isi va anunta retragerea. Si mai e ceva: inteleg ca a fost cumplit pe teren, caldura umeda, cea mai agresiva forma de epuizare. Ma uitam si la Nadal si Thiem, aratau si ei storsi. Nu e normal.

  5. @AG

    Mie imi spui cu umiditatea si caldura? Sa vezi cum curg apele pe mine cand tund gazonul :)

    Azi iar e cald si umed, o sa fie iad la US Open… nu-i invidiez pe jucatori, ti-e greu si sa stai in tribune.

  6. hai sa nu le plangem de mila; si chiar putem sa-i si invidiem; sunt milioane sau zeci de milioane sau sute de milioane de oameni care lucreaza in conditiile astea pt cativa dolari pe ora;

    eu cand aud de astea…saracii de ei…au ei milioane in cont, dar cate sacrifii au facut…

    sacrificii face copilul de 12 ani care coboara in mina sau munceste 13-14 ore pe ogor ca sa aiba tatal betiv ce bea seara la birt

  7. Iată că a venit și finala aceea mult-așteptată. Ceva mai târziu, e drept.
    Dar „la pomul lăudat (și altoit de Nole)…”

Webmentions

  • mihai vasilescu blog | Ce mi-a plăcut (săptămâna 131) January 27, 2019

    […] A mai suferit cineva pentru Roger? […]