În fața catedralei din Santiago de Compostela, după terminarea celui de-al treilea Camino de Santiago.
Nu știu cum arată în general familiile tradiționale din România. Știu doar atât: în majoritatea celor pe care le cunosc, bărbatul are drept de veto doar dacă pe nevastă-sa o cheamă Veta și el o mai strigă prin casă.
Nu și la noi. În familia noastră e democrație. Echilibrul puterilor e deplin: eu hotărăsc ce e de făcut, apoi nevastă-mea decide dacă am hotărât bine sau nu.
Sunt, cum ar veni, președintele familiei. Nu zic asta pentru că am fost ales, ci pentru că, în cele mai multe chestiuni, votul meu e strict consultativ. Adică, sunt consultat ca la doctor: „Stai drept!”, „Respiră adânc!”. În alte chestiuni, trebuie să recunosc, am ultimul cuvânt. De obicei, el este „… cum zici tu”.
Ceea ce nu înseamnă că n-am atribuții sporite în anumite domenii. Ca-n orice familie ușor tradițională, bărbatul e cel care aduce pâinea în casă. E și cazul meu. Sunt totuși seri în care observ cu atenție și îngrijorare că am uitat să cumpăr acea pâine, iar magazinele s-au închis și n-avem o coajă în casă.
Ce credeți că urmează? Criză. Moțiuni. Dacă eu sunt Președintele, nevastă-mea e Guvern, Curte Constituțională și, dacă vrea, Parlament European. Important e să nu devină Putin.
Sunt chemat să dau explicații. Am o strategie care nu dă greș. Încep cu tupeu, ca Viorica la Strasbourg („Spun de la început că n-am venit să dau socoteală”), apoi, treptat, continuu ca Tudorel, legând minute în șir diverse tâmpenii fără sens. Când Parlamentul începe să caște, îi spun că fac rapid niște paste, de altfel singurul fel de mâncare pe care știu să-l gătesc foarte bine.
Dar referendumurile ne plac foarte mult. Sunt expresia vie a democrației. Organizăm câteva în fiecare weekend, pe diverse teme. „Unde mergem?”, „Înghețată de ciocolată sau de vanilie?”, ”O luăm la stânga sau la dreapta?”. De fiecare dată pierd. Nu pot invoca nereguli, procesul de vot decurge normal, iar participarea e de 101%. Veți întreba: „Cum e posibil să fie mai mare de 100%?” Se vede că nu înțelegeți democrația. Vă spun eu. De participat participăm amândoi, dar unul dintre voturi contează un pic mai mult.
Așa că m-am lecuit de genul ăsta de consultări populare.
Le si vad citind si comentand: “Mda, toti barbatii din Romania se dau victime, cand, de fapt …”. Oricum, ma simt cu atat mai apropiat de un text cu cat impresia ca l-as fi putut scrie eu e mai mare. In cazul asta, e covarsitoare :-). Exceptie face “ultimul cuvant”, de regula eu ma mai zbat si mai dau din picioare, doar ca rezultatul e acelasi. Plus niste nervi. Zi faina!
De cate ori vei mai face Camino de Santiago? :)
@Remus:
De cat mai multe ori.
Ai perfecta dreptate. Ca in marea majoritate a articolelor publicate. Din pacate, putini recunoastem sau mai rau, ne recunoastem in ceea ce scri. In rest mult succes in continuare si sa speram ca v-o iesi cumva la liman.
Da,draga .:) inteleptule .
Dar sunt multi care zic ca n-au air si n-ajung fosele nazale….
@AG
Mee too.
Imi pare rau ca esti tratat astfel de sotie.
În familia mea tradițională am convenit cu soția la începutul căsniciei ca eu să iau deciziile importante, iar dumneaei pe cele mai puțin importante. Coincidența face că în cei 4 ani de căsnicie de până acum au fost doar decizii mai puțin importante de luat. Asta numesc eu viață fără griji.