in Ce se întâmplă cu noi?

De ce nu ne vorbim între noi?

Eram pe un peron de metrou în Viena. Am auzit vorbindu-se românește în apropiere: era un grup de doi bărbați și trei femei, turiști, urmărind o hartă și încercând să-și dea seama încotro s-o apuce. A venit metroul și toți ne-am urcat. Eu m-am dus spre capătul vagonului, unde era mai gol. După un timp, au venit în zona mea, continuând să vorbească între ei în românește. Atunci, mi-a sunat telefonul și am răspuns. Tot în românește.

Am sesizat că, imediat ce am zis „Salut”, toți au încetat subit să vorbească între ei. Chiar și după ce-am încheiat convorbirea au rămas tăcuți.

Acum câțiva ani eram pe Camino de Santiago, într-un camping din Comillas. Tocmai ne pusesem cortul nostru mititel, când au venit lângă noi două mașini mari cu două familii de români stabiliți în Spania. Nu peste mult, au încins un grătar cu mici, iar mirosul a inundat tot camping-ul. Trecând pe lângă ei, i-am salutat cu „bună seara”, iar ei au tresărit, au răspuns cu jumătate de gură și de atunci au vorbit mult mai încet. Or fi crezut că ne autoinvităm la masă? Nu știu.

Uneori, recunosc, mi se întâmplă și mie asta: sunt situații în care, în străinătate, mă feresc de compatrioți. Nici măcar în cazul meu nu înțeleg de ce.

În România nu se întâmplă asta, dar cum am trecut granița parcă nu ne-am mai cunoaște între noi. Unde sunt doi români, nu doar că sunt deja două tabere, dar sunt deja doi oameni, fiecare crezând despre celălalt că nu merită să i se adreseze.

Cumva, cred că nu mai suntem de ceva timp cu-adevărat un popor, ci numai oameni care fug unii de alții.

Voi de ce credeți că ne evităm între noi în străinătate?

Tu ce zici?

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

20 Comments

  1. Poate din cauza dezbinării create în țară, credem că „celalalt” român este rău sau ne va face rău. Purtăm ereditar germenele fricii din comunism, cind ne era teamă să mai spunem ce gîndim. Era deja o prăpstie internă, amintiți-vă cum imediat după ’89 unii protestau contra comunismului, alții îi scuipau de pe margine. Și ar mai fi… pizma tradițională: dacă aproapele are succes, pe mulți îi roade la mațe și-l vor doborî cu prima ocazie – aici intervine „paza bună…”

  2. Pentru ca suntem o populatie, nu un popor, suntem de toata jena, lipsiți de patriotism, tradatori de neam si lingai de straini.

  3. e simplu: in strainatate nu vorbim cu alti romani fiindca nu de-aia ne-am dus in strainatate. daca voiam sa vorbim cu romani, puteam sta (in plm) in romania.

  4. Adrian, eu nu aș generaliza asa mult, pentru ca am si experiente complet opuse, aici, în Canada… Nu spun că nu este adevărat ce spui tu, dar sint și (foarte) multe excepții.
    Si ca să le raspund unora dintre comentarii, nu cred ca este adevărat că in momentul in care un compatriot se realizeaza, gata, îl urim cu foc; de exemplu Simona Halep; cred ca este tenismena de top cu cei mai mulți fani în tribunele din toată lumea, și sint toti români! Bine-nteles, sint si excepții, dar asta este natura umana, nu sintem noi, romanii, mai răi ca altii, desi multi incearca din răsputeri sa ne convingă de asta…

  5. E simplu , nu vrei sa ai de-a face cu alti conationali in strainatate . Un procent foarte mare – dar nu majoritar – al celor plecati il reprezinta hotii , borfasii ,tiganii , de ce-ai vrea sa ai tangente cu ei ?

  6. 2005 ultimul an de faculta si prind noroc un job in Mannheim. Pe vremea aia nu erau prea multi romani in zona…Intr-o dimineata mergeam cu tramvaiul spre biroul unde lucram si aud in fata mea alti doi tinerei vorbind romana.Bucuros cumva ma apropiu de ei, dar zic sa astept cateva clipe pana la „Salut” sa nu par un disperat. Recunosc, am tras un pic cu urechea la ce vorbeau…si stupoare..planuiau sa jefuiasca un batran pe care-l cunosteau…Efectiv stabileau detaliile despre cand si cum sa actioneze. :( . M-am facut mic si am coborat la prima, desi mai aveam inca trei statii de mers…am mers cu capul plecat, desi eu ca om nu am de ce sa merg cu capul plecat.Pur si simplu nu am inteles nimic…

  7. Am intilnit multe cazuri de genul asta , dar nu inteleg de loc persoanele care se comporta asa.

    De multe ori am auzit fete de ale noastre frumoase care afirmau in gura mare : ” eu nu ies cu baieti romani , dar vorba unui clasic in viata ” lasa draguta ca tot la p..a unui roman o a ajungi . Si in 99% la suta din cazuri asa se intampla. :) :) :)

    Curios ca romanii cind sint impreuna nu vor sa vorbeasca romaneste , dar cind in grup ajunge o persoana care vb engleza , nu mai vb nimeni engleza , alt fenomen pe care nu l-am inteles niciodata.

    Vreau sa mai zic am fost f dezamagit de o artista din Romania care a venit in concert in USA si desi sala era plina numai de romani, ea tot in engleza vorbea cu noi si nu a cintat nici o piesa in romaneste. Desi lumea urla sa cinte romaneste ea insista cu piese in engleza si spanioala. Nu am mai rezistat si am plecat acasa . Jenant.

    Totusi sintem o comunitate f puternica aici(Chicago) si vb foarte mult romaneste :)

  8. Poate pentru ca in cele mai multi ocazii ne rusinam cu comportarea si gradul de civilitate al compatriotilor nostri cand ii intalnim in locuri publice in strainatate? Vocabularul, accentul social, vorbitul cat mai tare :)) la telefon sau intre ei? Vestimentatia??

    Poate ca vedem contrastul (de cele mai multe ori negativ) pe il fac cu cei din tara gazda si nu vrem sa fim asociati cu felul in care acei touristi “ reprezinta” Romania??
    Da, admit ca din motivele de mai sus, mi s-a intamplat de multi ori sa evit romanii pe care I-am intalnit intamplator pe strada, in magazine, restaurants, in strainatate…din pacate, din pacate…

  9. Da’ nici pe-aici prin tara nu prea mai vorbim intre noi . Ne-am ( ne-am ) divizat in multe triburi mici . Ca asa se cucereste , ne invata istoria .

  10. De-abia astept urmatoarele doua articole . Primul despre tine la Viena cind auzi ceva savuros si al doilea despre tine in plin Camino de Santiago cind auzi ceva spumos .

  11. De ce? Pentru că ne este rușine. Pentru că unii dintre noi am trăit rușinea vieții când localnicii auzind limba română s-au controlat de portofele și au început să vorbească despre „hoți”. În magazine, în muzee, oriunde. (Mie mi s-a întâmplat în Franța și eu știu franceză, am putut replica, unei prietene în Italia, ea știe italiană, putut replica).
    Poate pentru că românii „ajunși” nu cunosc, mulți dintre ei, omenia. Poate pentru că un romăn care ia o lucrare cu x euro de la un spaniol, o dă la executie vreunui „fraier” român pe x/4 din sumă. Și în ziua de plată se arată atât de scârbit că zici că fraierul a venit la cerșit (văzut cu ochii mei, a pățit cineva apropiat mie când întâmplător eram acolo în vizită).
    Poate pentru că…