in literatură, Recomandări

Cărți de carantină. Cartea de la Metopolis

Cartea milionarului

Ceea ce pare, după titlu, un volum dedicat îmbogățirii rapide este de fapt unul dintre cele mai bune romane din literatura noastră, aparținând unuia dintre cei mai subevaluați autori români: Ștefan Bănulescu. A apărut în 1977 și reia câteva dintre temele și personajele dintr-un volum apărut cu 12 ani mai devreme, Iarna bărbaților.

Aidoma lui Faulkner, Bănulescu inventează un ținut imaginar, undeva în câmpia dintre Călărași și Brăila. Există aici orașul Mavrocordat, Insula Măcelarilor, Cetatea de Lână, Insula Cailor, câmpia Dicomesiei. Personajele par născute de Marquez, întâmplările născocite de către Edgar Allan Poe, iar stilul avea să fie preluat, mai târziu, de sârbul Milorad Pavici: Iapa Roșie, o hangiță cu părul roșu ca focul, Constantin Pierdutul I-ul, regele nebun al Dicomesiei, aurăresele Fibula și Guldena, Polider croitorul demiurg, haiducul Andrei Mortu, o Biserică pe roate, cai sălbatici care oftează și se răscoală împotriva omului și multe alte născociri bizantine.

Dacă ar fi să fac o paralelă cu muzica, este un fel de Cantafabule literar, dublul album al trupei Phoenix apărând cu doar doi ani înainte.

Este o carte de geniu. Trebuia să fie doar primul volum al unei tetralogii intitulate Cartea Milionarului (erau programate Cartea Dicomesiei, Sfârșit la Metopolis, și Epilog în orașul Mavrocordat), dar autorul n-a continuat scrierea. În 1988 și 1989 în revista Viața românească au apărut câteva fragmente din volumul al II-lea.

Iată începutul cărții:

„1. PRÂNZ LA METOPOLIS

Mai întâi sosește o roată

A venit în localitatea Metopolis, într-o zi de iulie pe la amiază, un om uscat și înalt, în pantaloni roșcați și cămașă în romburi cenușii fără guler, avea gâtul lung, capul mic cu păr blond încâlcit, acoperit cu o șapcă decolorată cu cozorocul tras peste ochi. Omul înainta pe șosea dând de-a dura o roată de căruță. Șoseaua era goală, casele cu porțile închise, bărbații și femeile erau plecați la lucru, câți or fi fost plecați, care pe unde apucase să lucreze. Huruitul roții care se plimba pe toată lățimea șoselei, urmată în fuga ei bezmetică de salturile omului uscat și cu gâtul lung, n-a mirat pe nimeni din cei rămași prin case și prin curți; nici că roata și omul nu s-au oprit în dreptul rotăriei aflate în coasta fermei Generalului Marosin. Mai era puțin până la ieșirea din localitate, începea cotul șoselei cu șanțuri adânci din stânga bisericii ortodoxe, când omul s-a desprins de roata lui, făcându-i vânt să se ducă unde s-o duce. Iar el a rămas în mijlocul șoselei, rotindu-și încet capul mic să privească mai întâi cerul invadat de soarele arzător, apoi zidurile curților, din piatră măcinată de vreme și pline de iască, curțile goale, casele cu ferestre mici apărate pe dinăuntru cu pânză de sac sau cu hârtie de jurnal împotriva căldurii toride de afară.

Roata s-a bălăbănit un timp, s-a izbit sec de un stâlp de telegraf și a căzut într-o rână în șanțul opus bisericii, de unde au zburat niște vrăbii prăfuite și a sărit o ploaie de lăcuste mici și amețite.

Atunci am apărut eu. Am înaintat de-a dreptul spre necunoscutul oprit în mijlocul șoselei. Eram în pantaloni albi cu dungă proaspătă și cămașă galbenă, îmi țineam mâinile la spate și-mi învârteam înapoia umerilor bastonul elegant cu încrustații de sidef și măciulie argintată. L-am întrebat pe străin, oprindu-mă în fața lui și privind când spre el, când spre roata din șanț:

  • Ai venit aici să faci avere?”

Write a Comment

Comment

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

15 Comments

  1. Bună Georgescule, te rog trimite-mi pdf, din articol, se cere citită respectiva scriitură. Mulțumesc, din timp.

  2. Am gasit poza autorului pe wikipedia, seamana izbitor cu raposatul John Cazale, actorul din The Deer Hunter si Dog Day Afternoon.