in Sfatul bătrânilor

Fotbalul a ajuns o rușine! Schimbați-l până nu-i târziu!

De vreo 10-12 ani, fotbalul a devenit un fel de balet ambiguu, iar legile și interpretările s-au înmulțit ca Barber Shop-urile sau ca vopselele de păr pentru bărbați, adică nepermis. După părerea mea, ambele penalty-uri care s-au dictat la FCSB – Dinamo, dar și multe altele care se dau de obicei în fotbalul de azi, sunt rușinoase.

Fotbalul ar trebui să rămână o afacere simplă, bărbătească. În acest spirit aș schimba regulamentul. Pe scurt:

1. Ai atins mingea cu brațul și acesta nu era lipit de corp? E henț. Nu mă interesează c-ai vrut, că n-ai vrut, că poziția e firească, că ai trei brațe, dintre care unul are un metru jumate, că nu ți-ai creat astfel avantaj, că tocmai voiai să te scobești în nas, că n-ai influențat faza. Nu vrei să fii în pericolul de a comite henț, nu fâlfâi din brațe ca vulturul.

2. Faultul se dictează doar dacă un jucător împiedică un alt jucător să joace mingea. Dacă îl îmbrâncește ori îi pune piedică, e OK, arbitrul să fluiere. Dacă însă îl mângâie, ciupește, gâdilă sau pipăie, poate îl simpatizează și nu știe cum să-și exprime sentimentele. Arbitrul le va da celor doi bilete la teatru.

3. Protestezi? Roșu direct. Scurt.

3b. Mai spui ceva după ce ai luat roșu? Cel mai apropiat coechipier va fi și el eliminat. Asta va ajuta și la limpezirea rapidă a spațiului din jurul arbitrului, la scena unui fault.

4. Ofsaid-ul. Ce atâtea poziții reactivate, intenții de-a juca mingea, fante de lumină? Era treaba VAR să simplifice treaba, dar de fapt a complicat-o. Se pierde mult timp și e moartea pasiunii. Am văzut arbitri care, odată ajunși la monitorul de pe margine, profitau de ocazie și-și verificau email-ul ori intrau puțin pe Netflix.

Dar oamenii vor tehnologie. Faci o aplicație, să-i zicem Offside 100%. Ce face această aplicație? Face să se aprindă, în mod aleator, un bec. Pui becul, unul mare și roșu, la centrul terenului. De cîte ori există o poziție suspectă de ofsaid, dacă becul se aprinde, e ofsaid. Dacă nu, nu.

5. Simularea, nu faultul, e adevăratul cancer al fotbalului. Faultul e o greșeală, se întâmplă. Simularea e batjocură și-i făcută cu bună știință.

Așadar, te prefaci că ai fost faultat? Te prăbușești ca și cum ai fost curentat? Urli, te zvârcolești, plonjezi fără să fi fost atins?

Roșu direct și suspendarea permisului de conducere pentru 6 luni.

Vi se pare absurd? Nu e. Ce pedeapsă mai bună există pentru un fotbalist decât să nu-și poată arăta mașina?

Sunteți de acord cu aceste măsuri? Înainte să răspundeți, recitiți însă punctul 3 :)

Leave a Reply for Ovidiu Trandafir Cancel Reply

Write a Comment

Comment

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

  1. Daaaaa! De acord, mai ales cu punctele 3 și 5! Doar bunica mea rămânea uimită, emițând un „Vai, Doamne!” când vedea cât de rău erau agresați sărmanii fotbaliști care zburau prin aer și se tăvăleau de …durere!

  2. Să nu uităm că la hokey este eliminat cel care faultează, dar și cel care exagerează lovitura primită, deci, se poate…

  3. Nu mai suport fotbalul de mult timp, pana prin anii 2000 eram ahtiat, stiam Premier League pe de rost. Banii multi si timpurile noi strica tot!

    Sunt mare fan hochei, special stilul nord-american, mai fizic, la fel si acolo, acu parca e patinaj artistic, a pierdut din farmec. De fapt acelasi lucru se poate spune despre lumea din jurul nostru, totul e mai pacifist , mai moale, mai “safe”, mai septic…sunt batran stiu :)

    Noroc ca exista YouTube si colectia mea digitala!