Peter J. Fox – GettyImages
La anul vor fi 23 de curse de Formula 1, iar din 2022 chiar 24. Unele Mari Premii se vor organiza prin rotație, ca în sezonul de nunți.
În primul an al competiției, 1950, au fost șapte Mari Premii. În 1988, șaisprezece; în 2009 șaptesprezece. Apoi lucrurile au început să se umfle. Cum am ajuns la 24 pe an? Când a devenit Formula 1 Liga de fotbal? Asta înseamnă două curse pe lună, dacă luăm în calcul și lunile de iarnă, în care teoretic nu se aleargă. Dar poate vor pune tălpici monoposturilor și vom avea un Mare Premiu al Cercului Polar, sub aurore boreale. Dar faceți o cursă și spre Lună: Elon Musk abia așteaptă!
Au făcut Mari Premii sub mii de felinare. Au dus unul și-n deșert și poate prin 2025 vor înconjura Sfinxul și piramidele. Căci în curând 24 de curse se vor dovedi prea puține. Ar trebui să avem două pe săptămână, de ce nu trei? Una să ne treacă prin sufragerie. „Trăiește experiența unui schimb de roți la Ferrari!”, „Atinge-l pe Albon să ai noroc în viață!”. Poate va fi și-un Mare Premiu de drifting, să simtă tot șoferul de BMW micul zvâc al puterii.
Ar trebui ca orice emir să-și poată rezerva un Mare Premiu, dacă depune o garanție cât PIB-ul Nigeriei. Sau să fie mașini cu două locuri, dictatori democratici să-l închirieze pe Vettel ca șofer, să le așeze pe birou un trofeu de Formula 1. Să guste și ei fiorul, de ce nu?, așa cum unii juisează când împușcă mistreți.
Pentru că n-au putut readuce spectacolul din anii 80, au schimbat noțiunea de spectacol. La fel, când nu s-a mai putut face planul la depășiri, au schimbat noțiunea de depășire, astfel încât s-o poată face orice fiu de sponsor. O echipă câștigă timp de 3 ani, vine alta și domină cinci, apoi se încoronează câte unul până îmbătrânește sub cască.
Formula 1 trăiește azi sub semnul numărului. Așa a devenit Hamilton un pilot mai mare ca Schumacher, Senna, Mansell, Gilles Villeneuve, Lauda sau Fittipaldi, când el, cu tot respectul, i-ar putea duce pe toți acești domni cu o viteză ceva mai mare spre aeroport.
La asta s-a redus totul: marele număr și micul fior.
L-am văzut pe Mansell depășindu-l pe Piquet în 1987 în Stowe, de parcă-l dribla pe maidan. Pe Senna zburând la Donington într-un zmeu de hârtie. Pe Schumacher valsând prin ploaia de la Spa, în 1995, de-ți tremurau și degetele în pantofi. Care e oferta actuală? Ce primim? Multe curse – chiar și pe timp de pandemie au fost 17 –, puțină emoție.
Au luat dorința piloților de-a trece primii linia de sosire și au transformat-o într-un contract, cu alineate scrise mărunt, ca la medicamente. Dintr-o luptă între bărbați și mașini a devenit un concurs de împrejurări. Formula 1 e productivă azi ca o cocotă și cuminte ca o plasatoare.
Spuneți-mi voi: care e ultima cursă la care ați plâns sau ați urlat de fericire? Vă amintiți?
Spa 2000, Hakkinen trece de Schumi (Trulli prins la mijloc)
@Andrei Vasile Cornea:
Asa e, dar era Zonta :)
https://www.youtube.com/watch?v=yveFVn1DXPo
My bad :). Vingt Ans après….
Era Zonta, nu Trulli, dar da, acea depasire a fost extraordinara.
@Tudor Bran:
Am sarit doi metri din scaun, nimeni nu se astepta la asta.
Cindva pe vremea lui Schumacher. De citeva ori de bucurie, o data de ciuda cind cu facatura aia din Austria. Hai si cind cu Verstappen pe ploaie in Brazilia.
Da’ stai asa, F1 ca F1, dar am urmarit si o cursa de Formula e. Una. Promit sa nu mai fac, n-am nevoie de somnifere.
@Io:
Nu pot cu bâzâitul ăla. Am senzația că mi s-a stricat un neon prin casă.
La podiumul lui Schumi de la Valencia. Iar ultimul “zvac” de fericire a fost tot legat de Mercedes. Cand a facut Hamilton pana la Silverstone. Dar mi-am revenit rapid :))
@Adrian:
Valencia e un circuit interesant, poate cel mai propice depășirilor dintre cele stradale europene.
Cel mai tare am plans la prima cursa live din viata mea (din cele doua). Initial a fost plans de emotie, cand mi-a gadilat urechile nechezatul cailor putere. Dupa turul de incalzire, plansul a devenit pe rand de nedumirire, frustrare si nervi. Indianapolis 2005. Cea mai urata cursa din F1 probabil. Doar 6 masini au luat startul, 7 echipe cu gume Michelin boicotand GP-ul. Macar l-am vazut de aproape pe magicul Schumacher. In fata micului ecran, am plans cu urlete de durere la fatidicul GP Imola 94. Lista cu plans de fericire ii lunga, cam cat palmaresul lui Schumacher (M, nu R).
Alex:
M, nu R :))
Monte Carlo, cursa fantastica de urmarire. Senna i-a rezistat lui Mansell tot circuitul. Am fost absolut socat sa-l vad pe Mansell clatinandu-se la iesirea din monopost, cat consum energetic acolo. Si cata emotie, toata cursa am stat cu sufletul la gura, ca la un film de-al lui“Big Alfred”…
Ce vremuri!
Cel mai mult am plans in 01 mai 1994 la o cursa de F1. Si am plans mai multe zile la rand.
Dar a mai fost o cursa memorabila la care mi-au dat lacrimile de nesansa lui Damon Hill pe oala Zepter(Arrows) de la Hungaroring din 1997 – 10.08.1998 cand a condus toata cursa cu o masina net inferioara celorlalte si in ultimul tur de circuit i s-a stricat cazanul, ajungand al doilea…in spatele lui Villeneuve.
Mamă ce am mai plâns atunci! După umila mea părere, Senna a fost cel mai bun pilot ever, dar nu a apucat să o și dovedească prin numărul de titluri.
Deși nu am contestat niciodată geniul lui Schumacher, l-am detestat întotdeauna pentru faptul că ar fi făcut orice pentru a câștiga, chiar și accidente cu alți piloți
Cursa cand a castigat Jean Alesi si Schumi l-a carat pe masina la turul invingatorului caci Jean a ramas in pana :)
Plans, de-adevaratelea, doar atunci cand s-a “dus” Senna. Moment in care s-a dus si 50% din apetitul meu pentru F1. Pentru mine a fost cel mai bun – pot recunoste meritele unui Hill, Mansel, Prost sau Schumacher (in prima parte a carierei) sau ale altor mari piloti dintre cei pe care i-am vazut cu ochii mei la TV – dar la Senna se vedea in fiecare gest ca face meseria din placere si pentru competitie. Nu bani, sponsori, mizeriile de acum … cam cum era odata si la fotbal cu Brazilia care te putea face sa uiti cat e scorul. Plus ca motoarele TURBO …. cum sunau alea!!!
Primul responsabil pentru ce se intampla acum a fost, cu tot respectul, chiar Schumacher. Dupa ce a ajuns in varf, a transformat totul intr-un joc de numere, bani si palmares. Schumacher cred ca are minim 1 titlu de CM castigat robotic, fara depasiri, doar “la boxe”. Plus scosul adversarilor in decor in curse “cu titlul pe masa”.
9 august 1987. Hungaroring, vazut in unitatea militara de pe Soseaua Oltenitei, pe vremea cind faceam pregatire pentru defilarea de 23 august.
In turul 70, cind Mansell a fost nevoit sa abandoneze, dupa ce condusese toata cursa.
Facusem pariu cu viitorul pilot de Mig21 kiru_roaf ca va cistiga Mansell.