Așa ar trebui să se numească premiile fotbalului românesc, după modelul Balonului de aur.
Am auzit ieri o știre la televizor. „De-abia ajuns în Italia, Man a fost deja introdus în teren. A intrat în ultimele zece minute ale meciului cu Napoli, răstimp în care a atins mingea de patru ori și a reușit două pase, dintre care una cu călcâiul.”
Pe cuvânt, așa a fost știrea cuvânt cu cuvânt. Tonul era optimist și avântat, ziceai că anunța un hat-trick în finala Campionatului Mondial. Este același exercițiu de gonflare a acestui balon de săpun care e fotbalul românesc, ca apoi să-l vindem drept montgolfier.
În săptămânile următoare, când veți auzi: „Românul a stat la baza golului înscris de Parma”, e foarte posibil ca Man să fi bătut un aut, apoi, după vreo 26 de pase, mingea să fi intrat în poarta adversă. Nu pentru că băiatul ar fi slab – dimpotrivă, am tot respectul pentru el și i se cuvin felicitări, indiferent cine și cum i-a săpat tunelul -, ci pentru că noi am devenit prostul clasei. Ziariști, public, fotbaliști, medici, cetățeni simpli, toți ne mințim unii pe alții și e singurul domeniu în care mai suntem profesioniști.
Țineți minte, în copilărie, când se alegeau echipele și rămânea unul pe care nu-l voia nimeni, nici măcar în poartă? Ăla suntem noi. În fotbal, dar nu numai. Tragicomic nu-i că suntem cei mai slabi din curtea școlii, ci că ne purtăm ca și cum am fi nepoții lui Dumnezeu.
Nu vrem să construim nimic, nici școli, nici spitale, nimic din ceea ce presupune un sistem, o comunitate, o țară. Doar furăm unul de la altul bătrâna căciulă dacică.
Exaltarea vopsita cu scopul de a atrage click-uri imi aduce aminte de un material video facut de o televiziune din Romania cu ocazia unei campanii de promovare a fotbalului juvenil. Firma producatoare de spume/lame de ras etc , cred ca era adresata mai degraba tatilor. In fine, intr-unul dintre materiale este intervievat un copilandru, un Banel/Saka/Lamptey(ati prins ideea) de vreo 8-9-10 ani. La intrebarea plina de substanta a reporterului(”Care au fost realizarile tale in meciul de azi”), copilul a raspuns cu toata candoarea: ”Am realizat 2 goluri si un craci”. Hai sa ne bucuram mic, marunt, doar intre noi. Ca doar noi ne intelegem si doar noua ne sunt adresate invitatiile la click-uri.
Asta imi aduce aminte de formularea “x a avut accident in masina lui de nu stiu cate zeci de mii de euro”. Calitatea produsului de presa a scazut considerabil in ultimii 10-15 ani, gasesti fara efort exprimare agramata, absurditati si mitocanie cat cuprinde. Ma amuza si intristeaza in acelasi timp insistenta grotesca a lui Ioanitoaia de a-si intreba invitatii la “Prietenii lui Ovidiu” despre cati bani au investit in cutare proiect (vezi Ilie Dumitrescu) sau cat platesc chiria in Elvetia ( cazul lui Ionut Lupescu). Este jenant si trist. Pana la urma presa romaneasca este o reflectare fidela a unei societati strambe si bolnave, care nu cred ca se va vindeca vreodata.
P.S. Gazeta sporturilor a scris acum ceva timp despre Ianis Hagi care ar fi fost co-author al unui gol marcat de Rangers. Am cautat faza golului de curiozitate: contributia lui Ianis a fost aceea ca a fost in teren, trecuse mingea pe la el cu un minut inainte de inscrierea golului:)))
AG
La naiba, nu stam atat de rau daca mai e o caciula de furat! :)