“Pictorul nu-l înțelegea pe Poet. În schimb, Poetul nu-l înțelegea pe Pictor.”
În anii ’80 au fost publicate multe jurnale ale scriitorilor români (Radu Petrescu, Mircea Horia Simionescu, Radu Cosașu și alții). Problema memorialisticii e că, redând episoade biografice, riscă să fie asemenea vieții în general, lipsită de dramatism, sau, mai precis, plictisitoare.
Leonida Neamțu nu se află în acest pericol, căci într-o scriere cu accente clare autobiografice găseşte cumva metode de a ne ține viu interesul, amestecând fantasticul cu realul. Şi o fişă contabilă, reinterpretată de către Domnia Sa, ar fi ieșit sprințară.
Tocmai amestecul acesta de real şi fantastic atrage, după cum voalul unei femei nu are rolul de a ascunde, ci de a atrage. Stilul nonconformist este același, binecunoscut, al autorului: să notăm în trecere că avem capitole care sunt denumite „un capitol”, „alt capitol” sau „un cu totul alt capitol” :) .
“Legenda cavalerilor absenți”, apărut inițial în 1984 la Editura Dacia şi care este republicată acum la Publisol, este povestea a doi prieteni, denumiți Pictorul şi Poetul, de la începutul anilor ’50, în perioada Almanahului literar condus de A. E. Baconsky. În paginile cărții există personaje reale (cel deja numit, D. R. Popescu, Sanda Toma, Aurel Rău etc.), dar și unele ascunse prin nume false ori porecle.
“Amiciția dintre Pictor şi Poet nu s-a bazat pe tăcere – da’ de unde! -, ci mai ales pe contraziceri sau certuri destul de violente, ce n-au degenerat în bătaie, pentru simplul motiv că lupta ar fi fost inegală.”
“Căzu amurgul, oblic, ca un avion manevrat cu îndrăzneală.”
“…Și apoi, Pictorul s-a căsătorit cu Irene Papas, luând o hotărâre pripită ce l-a făcut mat pe Poet, amicul Pictorului. Irene Papas de care ne ocupăm, nu este, bineînțeles, marea actriță elenă, mândră, frumoasă, cam țeapănă, cam teatrală, etțetera și care în „Zorba grecul“ este singurul personaj de prisos. Aceasta fiind o carte de autor, ne permitem și unele afirmații riscante.”
Fiind un roman din lumea literaților, există şi unele versuri, absurde şi amuzante:
“De două ori pe seară eu plec cu diligența
Cam la aceleași ceasuri, sau ceasuri diferite
Dar ceasurile au, de obicei, clemența
Erori de a comite, mai mici sau mai cumplite…”
Ori:
“Ne îndreptăm cu toți spre un pilaf, ca
Să hrănim aceste triste guri —
singur va rămâne numai Kafka
paznic al eternei corecturi…”
O poveste de dragoste despică romanul, între Pictor și o actriță, Gazela, care visează să devină la fel de cunoscută precum Marilyn Monroe. Această poveste de dragoste, spusă cu o oarecare fereală, este din ce în ce mai tulbure și mai lipsită de speranță, sub zborul a cinci păsări luminoase, ce revin obsesiv în roman.