in literatură, Recomandări, roman

“Deodată, inevitabilul” şi “Norii de diamant”, de Leonida Neamțu

Dacă ți-a plăcut, distribuie! :)
Share on Facebook
Facebook
Tweet about this on Twitter
Twitter
Share on LinkedIn
Linkedin
Email this to someone
email

Prezentul volum e compus din două cărți de povestiri. De aceea, veți vedea, parcurgându-l, că sunt două călătorii minunate, dar cumva diferite între ele.

“Deodată, inevitabilul” – superb titlu! – este penultima carte pe care Leonida ne-a lăsat-o, cu doi ani înainte de dispariția sa vremelnică. Este un fel de manual al jocului, ca şi cum un copil ar învăța moduri de a nu se plictisi de unul singur, reinventând tot ce este în jurul său.

Nu e de mirare, aşadar, că prima povestire se numeşte “Invențiuni” şi începe cam aşa:

“Acum 15.352 ani a fost inventată păpădia. Mai exact acum 15.352 ani, două luni, trei zile, patru minute, 33 secunde a fost inventată păpă.”

Temele sunt însă variate, de la numele vechi ale ulițelor clujene până la periheliul cometelor, de la o ascensiune pe Everest până la Câinele de serviciu, acel animal care leagă sau care dezleagă un cuplu. Lungi spirale jucăuşe printre oameni, căței şi planete.

Sunt două motive principale pentru care iubesc “Deodată, inevitabilul”. Primul este povestirea “Mormântul căpitanului de cursă lungă”, una dintre puținele scrieri în care apare cel mai bun personaj al lui Leonida: matrozul Salamanca. Un marinar bătrâior, inimos, puternic, care confundă culorile, care rosteşte proverbe şi cântă cântece ciudate.

Cel de-al doilea motiv îl reprezintă povestirile “Muntele şi ghețarul”, respectiv “Povestea potcovarului”. Sunt delicate, filosofice şi existențiale.

Volumul al doilea, “Norii de diamant” reuneşte povestiri scrise în diferite stiluri, dar ale căror titluri se referă toate la nori. Dintre acestea, cea mai bună este “Norii de zăpadă”.

Leonida a mai scris două povestiri excepționale cu aceleaşi personaje care trăiesc într-un sat de munte. Probabil, erau schița unui roman care n-a mai fost scris niciodată. Aceasta e cea de-a treia. Este povestea unui bărbat care simte că moare şi îi spune asta unui prieten, pentru că pe soție vrea s-o protejeze şi s-o lase cu toate aranjate. “Numai moartea te păstrează viu” spune el.

“Când simt că a venit clipa, mă topesc. Mă topesc pe munte, are să fie bine. Pe la mijlocul lui noiembrie, pe-o zi cu brumă, cu o nălucă de soare pe muchia dealului. Am să iau cu mine și securea. Nu voi să bolesc, nu voi să ajung slab și urât – ce rost are? Au să cânte frumos frunzele înghețate, eu îmi trag cizmele de sărbătoare și-i spun nevestei că plec numai aici, colea, aproape, după o nuia, și-am să trec de-a latul pădurii cu țigara lipită de buză, uite, domnule, parcă mă și văd.”

Romanele “Deodată, inevitabilul” și “Norii de diamant” de Leonida Neamțu sunt reeditate împreună de Editura Publisol.

Dacă ți-a plăcut, distribuie! :)
Share on Facebook
Facebook
Tweet about this on Twitter
Twitter
Share on LinkedIn
Linkedin
Email this to someone
email

Write a Comment

Comment

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.