Ce s-o mai lungim, iată romanul perfect de aventuri! Și care face parte, totodată, din topul personal al celor mai bune 5 cărți semnate de Leonida Neamțu.
Într-un oraș de provincie, doi prieteni, un actor și un geolog, împart un apartament. Într-o seară, pe când actorul stătea în grădină, o săgeată se înfige zbârnâind într-un copac lângă capul lui.
Pe săgeată este înfășurat un bilețel.
Pe bilețel sunt scrise cuvintele: „Ceea ce cauți nu există. Mai bine renunță.” Așa începe totul.
Dar ce caută un om care nu caută nimic? Mesajele devin din ce în ce mai amenințătoare, iar atmosfera din ce în ce mai dark. Unele răspunsuri apar, dar însoțite de alte enigme, care te trag într-un vârtej, alături de alte personaje minunate. Acest thriller întunecat, desfășurat prin muzee și printre catacombe, în inima Ardealului, creează o tensiune unică, amintindu-ne că nimeni nu a reușit să facă, în asemenea măsură, artă din literatura de aventuri.
Și dacă ar avea acțiune trepidantă, enigme, personaje excelent ticluite, o poveste de dragoste, de n-ar avea o tușă proprie, o carte de aventuri degeaba ar fi. Amprenta aceasta unică a „Frumuseții ..” e dată, evident, de o mână, dar mai mult nu voi spune, căci e păcat să vă stric surpriza cititului.
Las aici doar o părticică de baladă, unul dintre mesajele ciudate pe care căutătorii le primesc în căutarea lor:
Oare mâna cui a prins-o
A sucit-o și-a ucis-o?
Mână strâmbă și străină
Ce s-a ridicat haină,
Singură s-a ridicat!
Ca o umbră cu păcat.
Un alt motiv pentru care iubesc, încă din copilărie, această carte: în afara câtorva povestiri, e unul dintre cele două romane în care apare amiralul Salamanca. Or, Salamanca e acel gen de personaj pe care-l simți mai viu chiar și decât îl simți pe vecinul de bloc. După ce citești „Frumusețea pietrei nevăzute”, nimeni nu te poate convinge că Salamanca n-ar există cu adevărat. Este atât de veridic, încât îi simți răsuflarea când întorci paginile.
Când se orienta către acțiune, Leonida Neamțu rupea avioane în dinți. Te înhăța de guler și nu-ți mai dădea drumul decât când citeai „SFÂRȘIT”, iar acesta era singurul cuvânt pe care-l urai din carte.