Editura Publisol, care a reeditat majoritatea romanelor lui Leonida Neamțu, are o ofertă interesantă: primești cinci cărți scrise de marele scriitor clujean plătind doar patru. Iată ce cărți aș alege eu (și de ce) dintre cele reeditate până acum sau pregătite pentru reeditare.
1. Aventură și contraaventură.
Este cea mai bună carte de aventuri din literatura română, dar a o încadra într-un singur gen este o nedreptate, căci e un roman pentru toate vârstele și gusturile.
Este povestea a doi români care muncesc într-un circ ambulant, la capătul lumii, şi care se decid să pornească înapoi spre țară. Petre Vinoacă este un acrobat scund, fără o ureche şi iute la mânie. Lardea este un magician, dresorul cobrei Felicia, care stă încolăcită peste umerii săi şi şopteşte. Lardea tace mereu, pentru că a jurat să nu vorbească până când nu va revedea sclipirea farului din Mangalia.
Literatura stă pe doi stâlpi: povestea și personajele, dar numai personajele bine construite pot duce admirabil povestea. Or, aici avem o sumedenie de personaje despre care ai senzația că respiră lângă tine odată cu întoarcerea paginilor.
2. La Goulue dansează cu Chocolat.
Un detectiv dintr-un oraș de munte trebuie să rezolve o enigmă. De la primul la ultimul rând, Leonida Neamțu este dezlănțuit, într-un roman în care umorul ardelenesc se mulează pe genul noir, iar cititorul nu poate lăsa cartea jos până la ultima pagină.
3. Când moare inamicul cel mai bun.
Este cel mai bun volum de povestiri al autorului clujean. Povestea care deschide volumul, „O crimă bine tăinuită”, este un exemplu de abilitate în derutarea cititorului. Un conferențiar se trezește într-o noapte chinuit de-o nevoie ciudată: aceea de a desena o pisică. De atunci, în fiecare dimineață găsește pe masa de lângă pat desene cu pisici, rod al episoadelor sale de somnambulism. Se duce la psihiatru, cu care până la urmă se împrietenește, și care începe și el să viseze și să deseneze pisici. Scrisă în stilul clasic al scriitorului clujean, un absurd amuzant pigmentat cu fraze memorabile, timp de zeci de pagini te întrebi încotro se îndreaptă acțiunea și, în fond, ce vrea autorul de la tine. Este o povestire polițistă? Dar unde e crima?
Apoi lucrurile se răstoarnă neașteptat și se limpezesc în chiar ultima frază a povestirii. Orice-ar fi, nu întrevezi finalul, care te lasă paf!
Iar aceasta e doar prima povestire din volum.
4. Frumusețea pietrei nevăzute.
Din nou o carte de aventuri, acel gen de roman pe care nu-l poți lăsa din mână
Într-un oraș de provincie, doi prieteni, un actor și un geolog, împart un apartament. Într-o seară, pe când actorul stătea în grădină, o săgeată se înfige zbârnâind într-un copac lângă capul lui. Acest thriller întunecat, desfășurat prin muzee și printre catacombe, în inima Ardealului, creează o tensiune unică, amintindu-ne că nimeni nu a reușit să facă, asemenea lui Leonida Neamțu, artă din literatura de aventuri.
5. Strania poveste a Marelui Joc.
Aceasta va fi cea de-a nouăsprezecea carte scrisă de Leonida Neamțu care va apărea în curând la Publisol. Este, probabil, cea mai ciudată și îndrăzneață carte a sa, un fel de sinteză a celor mai originale idei și moduri de expresie ale sale.
Absurdul este la el acasă. După motto („… eu aparțin pădurilor și singurătății” – Knut Hamsun), ni se prezintă decorul (o cameră în gustă cu opt sau nouă paturi metalice, un șifonier și o chiuvetă) și personajele. După care, din senin, autorul ne chestionează: “Cum te rabdă inima să treci pe lângă o biată oaie, fără să-i oferi un drops?” Atât! Nu are nicio legătură cu subiectul cărții, mai degrabă e o „înțepătură” la adresa cititorilor :))).
Este povestea magnetică și bizară a unor prieteni, uniți prin fire nevăzute. Printre ei, Dhimitrie (poetul), cel care sugea ace; actorul Bucur O., cel care-l jucase pe marele ecran pe Rio Jim, amândoi, actor și personaj, fiind uciși de două gloanțe de Colt; un doctor, numit tot Bucur O.; Marele Șeik Rahman, recent revenit din Indii; Ștefan cel Bigot; Raymond Regele Spionilor și tot așa.
Nu am ce povesti din această carte prea mult, căci este de nepovestit, e însă neapărat de citit. Mă mir că un asemenea roman experimental a putut apărea în plin comunism. E ca un film al lui David Lynch al cărui scenariu ar fi fost scris de Eugen Ionescu.