Cărți de carantină. Cartea de la Metopolis

Cartea milionarului

Ceea ce pare, după titlu, un volum dedicat îmbogățirii rapide este de fapt unul dintre cele mai bune romane din literatura noastră, aparținând unuia dintre cei mai subevaluați autori români: Ștefan Bănulescu. A apărut în 1977 și reia câteva dintre temele și personajele dintr-un volum apărut cu 12 ani mai devreme, Iarna bărbaților. Continue reading

Cărți de carantină. Aventură și contraaventură

Aventură și contraaventură

Doi aventurieri – un acrobat fără o ureche și un iluzionist ce refuza să vorbească, însoțit de o uriașă cobră – fug dintr-un circ aflat la capătul lumii, cu gând să se întoarcă în România. Pe drum, cunosc o galerie de personaje interesante – un marinar ce-și căuta inamicul de-o viață spre o dreaptă socoteală, un hoț amator, un cartograf pierdut pe o insulă, un actor celebru care fugise de la Hollywood, un detectiv particular care-l urmărea pe Hitler etc. -, adoptă o suită de animale, trec prin naufragii, incendii, urmăriri, evadează și iar sunt prinși și iar evadează. Continue reading

Concurs cu premiu (5). Care sunt primele tale amintiri?

Știți cum arată o astfel de bântuire: nu știi foarte clar când s-au imprimat acele imagini, uneori nici măcar unde erai, dar, printr-un miracol, ele există undeva în tine. Se întorc uneori și te retrăiesc mai degrabă decât le retrăiești tu pe ele, căci în această stare ești mai degrabă scenă decât proprietar.  Continue reading

Concurs cu premiu (1). “Omul cu pisica neagră”. Scrieți o poveste!

Pe domnul din imagine l-am văzut plimbându-și pisica prin cartier. Ținea într-o mână o plasă cu feliuțe de salam și în cealaltă lesa pisicii. Pe baza fotografiei și a informațiilor, scrieți o povestire cât mai interesantă, care să aibă între 10 și 1.000 de cuvinte.

Cine vrea să participe postează aici povestirea, sub formă de comentariu, oricând timp de o săptămână, până în noaptea de luni spre marți la ora 00:00 a României. Premiul este un exemplar din romanul meu “Exitus”, cu semnătură și dedicație. Câștigătorul va fi decis de mine; dacă eu consider că, într-o săptămână, nimeni nu merită  premiul, nu se va acorda.

Dacă învingătoarea sau învingătorul este din București, ne întâlnim la o stație de metrou și-i înmânez premiul. Pentru cei din țară, plătesc eu cheltuielile de trimitere, prin Poșta Română. Dacă câștigătoarea sau câștigătorul sunt în străinătate, la fel, pot trimite cartea cuiva aflat în România, de unde o pot ridica.

Succes și inspirație!

UPDATE: Câștigătorul primei etape este Eduard Sittner. Eduard, ți-am trimis un mesaj pe adresa de mail pe care ai trecut-o când ai postat. Felicitări!

Vă mulțumesc tuturor pentru scrieri și vă aștept la etapa a doua!