Filme bune și puțin cunoscute. Salariul groazei (1953)

Puține filme au „îmbătrânit” atât de bine. La peste 60 de ani de la lansare, acesta e și azi un creator de frisoane la fel de bun.

Pelicula are – în varianta restaurată, Director’s Cut, din 2017 – două ore și jumătate. Din punctul de vedere al acțiunii, prima oră nu contează. Din punctul de vedere al artei cinematografice și al construcției personajelor, contează, chiar foarte mult. În această oră, oala fierbe încet și va da la fel de încet în foc în cea de-a doua parte a filmului. Continue reading

Cum m-am întâlnit cu un vechi prieten pe care nu-l cunoșteam

Eram în Viena zilele trecute, când m-a prins ploaia fără umbrelă și m-am adăpostit în fața unei vitrine, sub un balcon.

După câteva secunde, un tip a ciocănit dinăuntru în geam și mi-a făcut semn să intru. Am deschis ușa, am mulțumit în germană, iar el m-a invitat să iau loc și să aștept trecerea ploii. Am sunat-o pe nevastă-mea. Când am terminat, tipul care mă invitase înăuntru s-a apropiat și m-a întrebat, în românește: „Ești român?”. „Da”.

Ne-am așezat la vorbe și ce-am mai aflat? Că fuseserăm colegi de școală generală, că stătuserăm în blocuri aflate vizavi, că în tinerețe aveam abonamente la aceleași „biblioteci” – Cina, Grădinița, Salonul Spaniol, Lido -, și că mulți ani de zile merseserăm vara cu cortul în același loc, pe plaja de la 2 mai.

Cu toate astea, Ștefan și cu mine nu ne știam. A trebuit să trecem – binișor :) – de 40 de ani ca, într-o după-amiază ploioasă și friguroasă în Viena, într-un loc în care rar calc (un salon de frizerie) să ne întâlnim și să ne cunoaștem.

Așa am regăsit în Viena o parte din Bucureștiul copilăriei noastre.

Printre povești, Ștefan m-a provocat la o chestie în premieră pentru mine: să mă las bărbierit de un profesionist. În țările din Orient bărbieritul e considerat o artă, iar sociatul său George, originar din Siria, mi-a fost recomandat drept un mare maestru. Chiar sunt curios cum va fi. Vă povestesc.

Vă recomand călduros locul, George Hair Salon. Se află în Praterstern, pe Heinestrasse 40, 1020 Viena.

Filme bune și puțin cunoscute. Robot & Frank (2012)

Cele mai profunde lucruri se spun în glumă. Iar realismul magic ne-a învățat că poți exagera oricât, dacă găsești tonul potrivit. Poți povesti, de pildă, despre un inorog roz care plutea peste Calea Victoriei, dacă o spui cu tonul cu care te-ai referi la un cățel colindând pe Avrig, povestea va fi acceptată și asimilată drept posibilă.  Continue reading

Filme bune și puțin cunoscute. Historias minimas.

După mine, arta unui regizor sau a unui scriitor presupune în primul rând să știe a povesti cu discreție. De fapt, asta mă ține departe în general de filmele românești: mai întotdeauna există acolo ceva care țipă, fie „tu știi ce regizor bun sunt eu?” ori „ia uite ce unghi de filmare am găsit!”, de parcă menirea părintelui ar fi să-și pună în umbră copiii.

Historia Minimas, film argentinian din 2002, este extraordinar în primul rând pentru că „și-a găsit” perfect tonul, acela cu care povestești la o cafea despre vecinii tăi. Continue reading

Filme bune și puțin cunoscute. Hunt for the Wilderpeople (2016)

Filmul e descris aici.

Având o descendență foarte simpatică (tatăl maori, mama evreică), Taika Waititi e un scenarist, regizor, actor și stand up comediant extrem de talentat în toate domeniile. Dintre filmele sale veți fi văzut poate Thor: Ragnarok sau excelentul Boy (pe acesta din urmă vi-l recomand în egală măsură).  Continue reading