Țara vidului cu miez

Puneți-vă în pielea unui străin care aterizează pentru prima oară pe Aeroportul Henri Coandă. Găsește stația de autobuz, se urcă într-unul, acolo vede că n-are unde să-și pună bagajul și trebuie să-l țină în brațe, dar asta e, România încă-i frumoasă.

Apoi, la cea de-a treia stație, citește pe indicator numele acesteia: “ICSITMUA”.

“Ciudată limbă vorbesc românii” s-o gândi. “Seamănă cu catalana? Ori, poate, cu ce vorbesc flamanzii la necaz? O fi o parolă?” Continue reading

Bărbații care își vopsesc părul

Hai să gândim logic. De mici, ele au de-a face cu vopselele și nuanțele, de la ojă până la fond de ten. Pot face diferența între fucsia, somon, cyclamen, piersică și roz bonbon. Sunt specialiste în tehnici de derutare, de la sutiene cu push-up și mascara care mărește ochiul de trei ori până la prelungiri de gene și meșe. Stăpânesc o întreagă divizie de metode de a se pune în valoare și de-a ascunde ce le dezavantajează…

…, totuși noi credem că le-am putea păcăli tragând lațele peste chelie și vopsindu-le într-un antracit jucăuș.  Continue reading

Pisoarul fără apă

pisoar-fara-apa2Eram la McDonald’s-ul din Piața Romană și mă uitam la “pisoarul fără apă”, o enigmă mai profundă decât statuile din Insula Paștelui. Vorba lui Seinfeld: “Cum poate să existe spălare uscată?”. Cum în spatele meu erau doar doi puști de 7-8 ani care se îmbrânceau pentru dreptul de-a fi primul care să folosească uscătorul de mâini, am profitat de ocazie și am fotografiat discret această minunată invenție. Cine face o poză din acel unghi și din acea poziție este suspect, orice-ar explica el ulterior.

E ceva interesant legat de dejecțiile noastre. Cât încă fac parte din noi, ne sunt simpatice. De-aia și simțim poate nevoia să le diminutivizăm: pipilică, șușu, căcuță. Cum ne-au părăsit, devin însă cele mai scârboase chestii de pe lume și trebuie să le trimitem rapid cât mai departe de noi. Sunt, cumva, ca foștii iubiți sau iubite: ieri era “puiuțu’”, azi e “porcu’ ăla”.  Continue reading

Telespectatorii unei crime

asasin02Pe fundal se văd două tablouri. În ambele, turlele unor biserici înțeapă cerul albastru. În fața lor – deci mai aproape de noi decât orice ar putea însemna acele imagini – e bărbatul cu pistolul. E subțire, chipeș și bine îmbrăcat. Țintește înainte, cu arma ridicată la nivelul ochilor și spune ceva. Unde am mai văzut această imagine? În orice film polițist, din oricare vremuri. Chiar unghiul la care e înclinată imaginea pare chibzuit ca pentru un afiș de thriller. Și este un thriller: ultimul mare succes al anului în curs.  Continue reading