“Deodată, inevitabilul” şi “Norii de diamant”, de Leonida Neamțu

Prezentul volum e compus din două cărți de povestiri. De aceea, veți vedea, parcurgându-l, că sunt două călătorii minunate, dar cumva diferite între ele.

“Deodată, inevitabilul” – superb titlu! – este penultima carte pe care Leonida ne-a lăsat-o, cu doi ani înainte de dispariția sa vremelnică. Este un fel de manual al jocului, ca şi cum un copil ar învăța moduri de a nu se plictisi de unul singur, reinventând tot ce este în jurul său. Continue reading →

La Goulue dansează cu Chocolat, de Leonida Neamțu

Cartea aceasta face parte din Top 5-ul meu de favorite scrise de Leonida Neamțu.

Pe un blat de Edgar Allan Poe se toarnă Dashiell Hammett, amestecat cu 200 de grame de San Antonio. Se amestecă o doză suficientă de Marquez și se presară, după gust, un pic de Steinbeck. Se lasă cititorul să fiarbă la foc mic câteva sute de pagini, apoi totul explodează într-o surpriză. Continue reading →

Legenda cavalerilor absenți, de Leonida Neamțu

“Pictorul nu-l înțelegea pe Poet. În schimb, Poetul nu-l înțelegea pe Pictor.”

În anii ’80 au fost publicate multe jurnale ale scriitorilor români (Radu Petrescu, Mircea Horia Simionescu, Radu Cosașu și alții). Problema memorialisticii e că, redând episoade biografice, riscă să fie asemenea vieții în general, lipsită de dramatism, sau, mai precis, plictisitoare. Continue reading →

Speranță pentru speranță, de Leonida Neamțu

„Cândva demult știam să zbor, dovadă n-am, însă-mi aduc aminte…”

L

„Speranță pentru speranță” este continuarea celor întâmplate în „Speranță pentru Marele Vis”. În timpul celui de-al Doilea Război Mondial, dintr-un aerodrom românesc șase oameni au furat un avion, încearcând să fugă cu el spre o insulă nordică. Erau doi germani și patru români la bord, plus un câine. Continue reading →