Văd pe stradă din ce în ce mai mulți copii grași. Nu plinuți, nu grăsuți, nu dolofani, ci grași. Sau, mai bine zis, obezi.
Eu te-am făcut, eu te îndop!
Djoko, Federer, Nadal. These are the days of our lives
Djokovici – Federer: 7-6, 1-6, 7-6, 4-6, 13-12 (7-3) în finala Wimbledon 2019, după două mingi de meci Federer. Cred că asta rezumă totul.
Niște planete s-au aliniat pentru noi de niște ani buni încoace. Îi avem pe Nadal, Federer și Djokovici, iar asta e ca și cum, în box, Tyson, Ali și Sugar Ray Leonard ar fi luptat în aceiași ani și la aceeași categorie. Sau Maradona și Ronaldinho jucând în aceeași echipă, făcând un-doi-uri până la desființarea fotbalului. Lennon și McCartney compunând împreună și după 1970, stingând chiștoace în același zaț de cafea.
Simona, ce victorie!
În finala de la Wimbledon (6-2, 6-2), Simona Halep a transformat o ursoaică furioasă într-un ursuleț de pluș.
O întâmplare din presă
Ce-i de făcut cu acești copii?
Aș vrea să vă povestesc câteva întâmplări la care am asistat în ultimul timp și să vă cer părerea.
Cele mai stupide opere de artă
1. “Merda d’artista”, Piero Manzoni (1961). Dacă vreodată ați gândit că “arta e de rahat”, în acest caz chiar ați avea dreptate. Lucrarea constă în 90 de conserve, fiecare conținând 30 de grame din fecalele artistului, purtând etichete care anunță tilul – și conținutul – în patru limbi. Inițial, conservele au fost evaluate în funcție de prețul a 30 de grame de aur la data respectivă, cam la 37$, dar cea mai scumpă mostră s-a vândut cu 124.000 euro la Sotheby’s, în 2007.
