in Filme, Recomandări

The Irishman. Lungul adio dinaintea cortinei.

The Irishman

E poate singurul film de mulți ani încoace în care mai important e subtextul decât povestea în sine.

Da, e lungit. În mod deliberat a fost făcut astfel. Nu știu dacă v-ați despărțit vreodată de cineva pe care știați că n-o să-l mai vedeți. Este un îndelungat rămas bun. Se închide o epocă, toți simțim asta, dar ei o simt cel mai acut. Vi-l aduceți aminte pe Freddie Mercury în ultimele clipuri și melodii?

Vom rămâne cu adaptările Marvel, Star Wars 33 și John Wick 88, filme impecabil făcute, din care după două ore de la rularea genericului nu-ți mai amintești absolut nimic. Suntem deja înconjurați de batalioane de supereroi, trăim în universuri de acțiune stelară, dar, ce ciudat!, niciun erou palpabil, omenesc, fragil, lângă noi.

Ne plângem că The Irishman e lung, dar nu vedem mulgerea la nesfârșit a unor teme și a unor povești, cu sequel-uri, prequel-uri, transformarea nimicului în nesfârșit.

Nu vedem că filmul, așa cum îl știam, așa cum l-am iubit, care te bântuia zile și săptămâni după ce-l vedeai, moare.

Pentru un actor, chipul e unealta principală. Or, acești bătrâni au renunțat la chipuri pentru a-și spune, probabil, ultima poveste. În multe secvențe, măștile acelea de tinerețe artificială sunt funebre și înfricoșătoare. Nu-mi smulg niciun “wow!”, mai degrabă un “off!”. Pacino povestea că a văzut filmul fără ca “măștile de tinerețe” să fi fost adăugate și i-a plăcut mai mult. Așa ar fi trebuit lăsat acest film, fără efecte, un fel de exercițiu din start asumat drept imposibil de “make believe”, moși dându-se drept tineri fără cârjele tehnologiei, coborând până la capăt și fără ezitare în ridicol ca în Purgatoriu, pentru a încerca imposibilul.

Ne concentrăm mereu pe ce e împrejurul subiectului. Discutăm mai mult despre chestiunile superficiale decât despre cele profunde, despre tehnologia care i-a întinerit decât despre faptul că azi vrem să jucăm, în viețile reale, roluri de adolescenți până pe la 60 de ani, dacă se poate.

Scorsese are tandrețea bunicilor care te tot îmbie să mai iei o bucată de prăjitură. Fără s-o spună, ne roagă să nu-i uităm și să le mai dăm din când în când un telefon. Dacă n-ați înțeles deja, ne vor lipsi enorm, cu toate căderile lor și rolurile lor mai puțin inspirat alese.

Zicem că n-au mai făcut roluri bune de peste un sfert de veac, dar nu vedem că n-au avut în ce să facă roluri bune, că marea majoritate a filmelor sunt rețete de fast-food. În câțiva ani vom avea scenarii scrise de Inteligența Artificială care vor umple creierul așa cum mâncarea umple mațul. Atunci să râdeți, când simularea va fi perfectă.

Căci arta e numai și numai despre imperfecțiune.

Se face haz pe seama încetinelii din scenele fizice. Eu mă bucur că există această lentoare, pe care o bănuiesc și un pic voită, tocmai pentru a nu ne lăsa să uităm că sub bandajul acela de piele tânără adăugat de tehnologie, există bătrânețea, fragilitatea supremă, boala fără leac.

Ar fi fost indecent să fie tineri până la capăt și cu orice preț.

The Irishman

Ironia superbă este că Scorsese ne vorbește cu ajutorul CGI-ului despre lucruri profunde, adică despre moarte, a lor, a noastră, a oricui. Ne vorbește despre obsesia noastră pentru tinerețe și perfecțiune. În era convingerilor nestrămutabile despre adevăr ale fiecăruia, tratează o dispariție ce va rămâne pe veci nerezolvată.

Și cum altfel să vorbești despre masculinitate decât tot printr-un film cu mafioți?

Nu vă întrebați de ce Liam Neeson, la 67 de ani, e cel mai credibil actor în roluri de acțiune? Sunt forme de masculinitate la care numai cei trecuți de o anumită vârstă mai au astăzi acces. Îl vedeți pe Ryan Gosling, cu tot respectul, jucând în Taken, The Commuter, Run all Night, Non-stop, Cold Pursuit?

Impresionant e însă Joe Pesci. Personajul Russell Bufalino este la celălalt capăt al spectrului față de Tommy Vito și vărul Vinny, rolurile lui emblematice. Trebuia să revină de la pensie acest bătrânel, care a jucat ultima oară un rol important acum mai bine de 20 de ani, care disprețuiește profund Hollywood-ul și s-a lăsat greu convins (De Niro i-a dat vreo 40 de telefoane să-l bată la cap :) ), pentru a face acest rol “la foc mic”, unde vedem o altă formă de măreție față de cea post-eroilor, una cuminte, amenințătoare și molcomă, autoironică.

Iar dacă totuși n-ați înțeles ideea filmului, vă spun cuvintele lui Mircea Florian, rostite la un concert rock de prin 1985, către cei din public, care așteptau trupa Iris și fluierau muzica lui abstractă, ciudată și complexă: “Dacă n-ați înțeles acum, fiți fără grijă, la un moment dat veți înțelege.”

Tu ce zici?

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

64 Comments

  1. “Vom rămâne cu adaptările Marvel, Star Wars 33 și John Wick 88, filme impecabil făcute, din care după două ore de la rularea genericului nu-ți mai amintești absolut nimic.”

    Nu te obliga nimeni sa intri sa te uiti la ele.

  2. @gigi:

    Replica asta – “Nu te obligă nimeni să…” – e în topul banalităților prețioase și inutile all-time. Știm toți, desigur, că nu ne obligă nimeni să vedem un anume film. Asta nu înseamnă că nu ne putem spune părerea despre unul sau despre altul.

    E ca și cum ai zice: “Aoleu, în luna august afară se anunță în medie 50 de grade Celsius” și un anume cetățean ar simți nevoia să-ți atragă atenția: “Dar nu te obligă nimeni să ieși afară în luna august”.

    Ideea e, dragă gigi, că până la urmă tot trebuie să ieși din casă.

  3. “Tot trebuie să ieși din casă” sau să-ți umpli un anume timp cu ceva. Așa e, iar mie, după șase luni de Netflix și zeci de filme văzute, mi-au rămas în minte doar două-trei titluri. De multe ori nici nu recunosc un film după titlu, ci abia după primele secvențe…
    De Irishman mai auzisem și l-am ocolit, că nu-mi place genul. Acum o să mă uit la el :)

  4. @Issabela:

    Cam așa e Netflix. 95 la sută e umplutură. Cel mai mult resimt asta la documentare, care reprezintă unul dintre genurile mele favorite. Acum se fac documentare despre orice și oricum :) Cam un film pe lună merită. The Irishman e unul dintre ele.

  5. O analiză corectă, lucidă, dar, mai ales, frumoasă! ”Căci arta e numai și numai despre imperfecțiune!” Am avut aceleași senzații vizionând filmul și da, probabil că sunt printre ultimele zvârcoliri ale naturaleții, ale discursului artistic profund, pentru că viitorul e deja peste noi! Vedem asta în comunicare, în alte tehnologii și, mai ales, în film…

  6. @Adrian,
    Anual apar mii și mii de filme bune (cu mesaj, bine realizate, artistice etc), de ce să-ți pierzi vremea cu unele în care tu sau cei care le critică nu găsiți substanță și – mai ales – de ce să raportezi la ele creația de film?!

  7. @Anonymous:

    Nu raportez la ele creația, în niciun caz, ci atenția publică. Azi, filmele banale sunt mainstream-ul într-o mult mai mare măsură decât erau filmele banale mainstream în, să zicem, 1984. Acum e ca la inundație: rareori și mult mai greu un film bun ajunge în atenția publicului. Care, de altfel, a ajuns să nici nu prea și le mai dorească.

  8. Salut.

    Pe mine m-a incercat un sentiment de tristețe…greu de tot, stiind ca foarte probabil nu ii vom mai vedea impreuna pe toti in acelasi film…
    De Niro si Pacino, cu sa fara CGI, sunt niste legende si nu exista in momentul asta, din punctul meu de vedere, alti actori de compozitie care sa le poata lua locul. Joe Pesci…senzational…Scorsese, cu modul lui de a spune povestea, m-a facut sa uit de impresia initiala…aoleu, are 3 ore jumate…la final imi doream sa ramana usa deschisa si lumina aprinsa…sa vad in continuare ce se intampla…misto de tot!

  9. E trist ce ai scris aici. Daca acesta a fost apusul, inseamna ca nu va mai face nimeni (sau doar foarte rar) un film lung si bun, la care sa te uiti 3+ ore si sa uiti de tot si toate, sa te scalzi intr-o poveste buna si cu actori best of the best? Si sa-l tii minte ani si ani. E trist… In filmul acesta au fost printre cei mai misto actori pe care-i cunosc. Poate mai lipsea Andi Garcia (good mobster).

  10. @Romuald:

    Dacă acest film nu a avut ani în șir finanțare – e drept, la un buget care a depășit 150 milioane $, dintre care mulți au fost băgați în efecte speciale -, mă întreb cine și cu cine va mai putea face așa ceva.

  11. ” You might be demonstrating a failure to show appreciation”.
    Joe Pesci catre Al Pacino /”Hoffa”.
    Am si oprit filmul si facut o foto.
    Am avut sansa sa vad filmul singur, relxat, o calatorie cu avionul Ohrid-London Luton.
    Abia am asteptat sa ajung acasa sa vad finalul.

    In alta ordine de idei, am dat recent pe IMDB, datorita recentului intrat acolo, de top 45 filme la incasari.
    Exact cum ai spus, niciun film.
    Doar super eroi, transformeri si desene animate.

  12. Mi se pare un argument destul de slab sa apreciezi ca bun comparația cu ceva prost – blockbusterele de azi. Nu neapărat dacă un film presupune 4 legende el e necesar bun. Ba acesta mi s-a părut mai mult un experiment – hai sa mai facem un film sa ne distram un pic în amintirea timpurilor bune. Mie nu mi-au plăcut efectele speciale, de pilda, m-am oprit după 10 min. M-am decis sa vad mai degrabă filme de-ale lor mai vechi decât pe ăsta. O fi interesant sa vezi ce mai fac bătrânii, dar fără sa presupui apriori ca fac chestii geniale.

  13. Sa discuti cu un mancator de fastfood despre soulfood e la fel de fara sens ca si discutia dintre un fan al filmelor netflix cu cei care au gustat mirajul lui Scorsese, Kubrik sau Capra. E diferenta dintre Pink Floyd si DJwhatever. E diferenta dintre mirosul hartiei de ziar si al mirosului de pixel. Sunt doua lumi care s-au intersectat la un moment dat. Dar raman 2 lumi. Separate de idei, concepte si scara de valori. Sau cu valori. Sau fara.

  14. @Adrian O:

    Nu-i chiar așa. Filmul ăsta, de pildă, e pe Netflix. În al doilea rând, nu poți să te retragi cu arme și bagaje în lumea ta, departe de cealaltă. la un moment dat trebuie să ieși să-ți cumperi, vorba poetului, “ceva salam”.

  15. Nu mananc salam. Doar jambon de mangalita. :) Cand am zis de netflix ma gandeam de fapt la marvel. Mea culpa. Am si zis ca se intrepatrund lumile.

  16. Scorsese, De Niro, Pacino si Pesci au creat o capodopera venita parca dintr-un alt timp. Daca e sa-i cautam nod in papura, gasim multe. Dar dincolo de toate, e un film facut de dragul artei de a face film. Filmul a rulat limitat in cinematografe, si acum e pe Netflix. Ma indoiesc sincer ca numarul abonatilor va creste asa de mult incat sa acopere bugetul, asa ca e greu sa suspectezi filmul ca e “comercial”. E pur si simplu o poveste pe care Marty a vrut sa o spuna, si a vrut sa o spuna cum a vrut el. Pesci si Al Pacino sunt, in opinia mea, candidati la un Oscar pentru rol secundar.

    @Adrian Georgescu: Ai sesizat fondul muzical la prima intalnire dintre Russell si Frank?

  17. De ce-l uitam, chiar daca apare pasager, pe Harvey Keitel, alaturi de care aparea de Niro in “Mean Streets” in 1973, al aceluiasi Scorsese. “The Irishman” este, cu toata lentoarea actorilor, un film fabulos, cu nimic mai prejos “Good Fellas”, “Casino”, “Taxi Driver” (apropo – “Jocker” ar fi vrut, poate, sa transmita acelasi mesaj si-a esuat sublim) sau “Raging Bull”. De altfel Scorsese este unul dintre cei mai mari regizori in viata, daca nu cel mai mare. In mana lui un actoras se transforma in Actor. Iar un Actor in Geniu. In primul caz, umila mea parere, avem pe Leonardo di Caprio. In al doilea caz pe cel mai mare actor, tot dupa parerea mea, din istorie – Robert de Niro. Iar filmul acesta este despre viata noastra. Cand l-am vazut prima oara pe de Niro, in 1980, in “Taxi Driver”, aveam 16 ani. Si m-am indragostit iremediabil de versatilitatea si jocul lui sublim. Astazi, vazand “The Irishman” vad, pe langa filmul acesta cu o poveste clara si clasica, viata cum se scurge si merge, implacabil, sa ne-mplineasca destinul. Iar destinul celor de pe ecran – de Niro, Pacino, Pesci, Keitel – ca si a dirijorului Scorsese, este acelasi cu al nostru al tuturor si, pana la urma, ar trebui sa-l privim cu aceeasi seninatate. Si sa-ncercam, daca mai putem, sa lasam ceva in urma noastra. Si sa nu fim tristi. E doar viata.

  18. Initial, am crezut ca folosirea acelei piese a fost un fel de autoironie- “uite, inca un film despre mafie”. Cred insa ca e mai degraba doar dorinta de a recrea atmosfera unei perioade specifice. Inceputul anilor ’70, restaurant italian, mafia- bineinteles ca erau mandrii de “Nasul” si insistau sa asculte fondul sonor.

  19. Am nimerit întâmplător aici, dar citind ce ai scris m-a apucat nostalgia.
    Încă nu am apucat să-l vad, dar îmi închipui deja cum va fi.
    Tipic Scorsese, cu subiectele sale, cu personajele ramase din vremuri demult apuse, despre mafia americană.
    Am văzut și revăzut de-a lungul timpului filme care îmi plac de 7-8 ori, ciclic, fără însă să mă satur de ele.
    Culmea este că de fiecare dată îmi pare că descopăr lucruri noi, gesturi și momente care mi-au scăpat la vizionările trecute!
    Și apropos de lungimea filmului, cel mai aproape de sufletul meu este Once Upon aTime în America.
    Film de aproape 5 ore, la care – deși l-am văzut de peste 10 ori – mereu am lacrimi în ochi la unele scene.

  20. Ryan Gosling este un actor excelent. The Nice Guys, Drive, Bladerunner 2049, Lars and the Real Girl, The Big Short… ți le recomand cu căldură pe toate.

  21. @Bogdan:

    E un actor bun, da. Le-am vazut pe toate acestea, nu trebuie sa le recomanzi “cu caldura” si, mai ales, cu suficienta. Ti-as mai zice filme in care e chiar mai bun: Blue Valentine, The United States of Leland sau Half Nelson. Chiar și in La La Land e bun.

    Ideea e alta: noua generatie de bărbați e altfel. L-ai vedea pe Gosling jucând rolurile lui Neeson, mai adaptate unuia de 35-40 de ani? Dacă nu, ai vedea vreun tip din generația lui în aceste roluri? Pe cine?

    Vezi? ;)

  22. Gosling face roluri excelente de dur in Drive sau în Bladerunner. Cam cât e de complet ca actor deja se vede când adaugi filme ca LaLa Land (mersi că mi-ai amintit) sau The Nice Guys la palmaresul lui dar Gosling nu e singura chestie cu care ai dat-o-n bară în acest posting ca să fiu sincer.
    Suficiența provine din asemenea articole care trebuie MUSAI să spună ca un film e o capodoperă pentru că restul sunt gunoaie.
    Mersi frumos dar Scorsese, De Niro și Pesci au chiflele lor date. Nimeni nu e perfect, nici măcar Adrian Georgescu.

  23. Cred asta e unul dintre cele mai slabe filme a le lui Scorsese. Care se ridica mult peste mediocritatea Holywood ului, dar totusi slab. N am nici o problema cu filmele lungi care se misca incet… daca concluzia e faina. Irishman nu a avut o concluzie faina. A avut foarte putine lucruri faine.

    Haideti sa nu romantizama foarte tare varsta actorilor si substratul filmului. Punctul asta de vedere cu cortina si asa mai departe se poate intelege cred din prima jumatate de ora a filmului si pentru cei care nu s au prins, ultimele 15 minute trase de par la maxim, dar care nu aduc alta nuata ideii ci pur si simplu o repeta, sunt mai mult decat suficiente. Si in plus ce a adus filmul?

    Actoria? Sa fim seriosi, nu a fost ceva iesit din comun. AlPacino s a jucat pe el, a avut cateva momente de overacting executat bine care pot scoate cateva chicoteli dar mai mult nu. DeNiro si Joe Pesci si au jucat bine personajele, dar daca scriptul nu le a dat cu ce sa lucreze, prea mult n au avut ce face. Au fost consistenti pe toata durata si si au pastrat micile detalii pentru personaje. Mi a placut foarte mult balbaitul personajului lui DeNiro in momentele de stres si calmul lui Joe Pesci care ascundea monstrul calculate din spate, dar nu a fost ceva iesit din comun, iar prestatiile nu au fost varfuri de cariera. Bine DeNiro cred ca a avut nevoie de filmul asta ca sa isi aminteasca lumea ca el poate sa mai faca ceva dupa abominatiile in care a tot jucat in ultimul timp.

    Povestea? The Irishman nu a fost nici Goodfellas, nici Casino, a fost un dute vino a lui Frank de la un mafiot la un alt mafiot. A fost un film liniar despre o campanie politica care a luat o intorsatura gresita. Nici o scena nu a fost memorabilia, poate doar orele dinaitea asasinarii majore, dar tensiunea din start nu putea fi prea mare din cauza ca se stia ce o sa se intample. Si asta s a intamplat din cauza ca dialogul nu a fost de genul lui wolf of wallstreet care sa te distreze la maxim, iar in acelasi timp sa te tina in priza, si scenele nu au fost construite ca sa se intareasca una pe alta si sa se ajunga in momente culminante pur si simplu au fost acolo, inlantuite, personajele trecand de la un moment la altul, dupa cum a dictat istoria si scriptul.

    Un alt punct slab: personajele. Primul gand ce mi a venit atunci cand s a terminat filmul a fost, Wow cat de mult nu mi a pasat. Cu nici unul dintre ei nu m am putut conecta pentru ca au fost prezentati mai mult ca niste macanisme pentru naratiune. Joe Pesci a jucat unul dintre capetele mafiei care arunca sagetile cand i se spune, DeNiro a jucat una dintre sageti care parea sa simta o urma de vinovatie cand era trimis DE ALTI sa picteze niste case de care nu era prea sigur ca trebuiau sa fie pictate. AlPacino parca parea ca juca un om nu un robotel al naratiunii, dar de prima data cand i am vazut pe mafioti cum au inceput sa strambe din nas mi am dat seama cum urma sa se termine povestea lui ( nu stiam povestea lui Jimmy Hoffa) si nimica din alegerile pe care le a facut nu m a usurprins. Potential ar fi avut relatia lui Frank cu fiica lui. Asta ar fi ancorat peronajul in realitate exceptional dandu i o urma de umanitate, dar din pacate au trecut foarte superficial peste. In Irishman, dupa cum a fost construit filmul si personajele, o scena de genul “You think I am funny” din Goodfellas ar fi fost imposibila de redat.

    Nu mi pasa ca Scorsese a la carma, nu imi pasa ca in el joaca niste actorii care au avut prestatii bune in alte filme, The Irishman e un film lung si incet care ar fi meritat rabdarea audientei daca ar fi avut ceva consistent si interesant de oferit sub forma ideatica sau de divertistment, dar din pacate de data asta nu a fost cazul.

  24. @Bogdan:

    M-a amuzat teribil modul în care Gosling a jucat duri în Drive și în Bladerunner :) Mi-a amintit de videoclipul în care nu voia să-și ia medicamentele :) Harrison Ford, la mult peste 70 de ani, era mult mai impresionant pe latura asta în noul Blade Runner. Dar e posibil ca, în prezent, acesta să fie etalonul de tough guy: un tip ușor supărat, ușor ciufulit și nebărbierit :)

    Vrei cu tot dinadinsul să îmi atribui ceva ce n-am zis: că niște filme ar fi gunoaie ori că unii ar fi perfecți. Nu scrie nicăieri asta. Nu cred asta. Pur și simplu s-au schimbat vremurile și ideea de masculinitate.

    P.S. Puteai să zici Tom Hardy. Da, era un răspuns bun ;)

  25. @Zlatescu

    “Irishman nu a avut o concluzie faina.” Cum ar arăta “o concluzie faină”? Ce e aceea în artă? O morală? Un rezultat? Să te împlinească? Nu înțeleg.

    “În plus ce a adus filmul?” Ce aduce în general o operă de artă? E algebră, să le aduni? Contabilitate, să dea cât trebuie? Trebuie să inventeze ceva neapărat? Ce a adus “Șoimul maltez”, de pildă? Poți pune degetul pe noutăți?

    De fapt, de unde mania asta de-a analiza un produs artistic ca pe un produs exclusiv de marketing? “Nota 7 la scenografie, 5 la personaje, e pe locul 4 printre filmele lui Scorsese… etc”. Nu trăim într-un Masterchef și nici într-o corporație unde trebuie să atingi niște indici și să-i justifici. E artă. Te mișcă sau nu.

    Nu ți-a păsat ție de personaje și nu te-ai putut conecta cu ele? Treaba ta, problema ta :) Mie mi-a păsat. Scapi sensul celor scrise de mine: este un film despre îmbătrânire. Poate că ești prea tânăr și asta te-ar “salva”, căci știu că nu-i ușor să înțelegi până la un anumit moment dat. Dar stai liniștit, momentul acela va veni :)

    Iar bâlbâitul lui De Niro a fost atât de veridic, încât m-am întrebat pe bune dacă nu era ceva neurologic. M-am uitat și la interviurile lui din ultimul timp.

  26. Ai dreptate probabil nu a fost cea mai buna alegere de cuvinte “concluzia faina”. Ma refer la mesajul per total al filmului, la acumularea fiecarei alegeri creative pentru a produce opera si la motivatia din spate. Orice opera de arta are un mesaj, vrea sa transmita ceva, pana si cele care la prima vedere par sa nu aiba un mesaj au fost facute cu un scop, sunt expresia a ce a simtit sau a crezut la un moment dat artistul. Acuma putem sa dezbatem daca arta trebuie analizata matematic sau nu pana cand o sa avem si noi nevoie de putina tehnolgie de “de-aging”, dar nu o sa ajungem la nici o concluzie obiectiva. Opinia mea este ca trebuie sa incercam sa mergem pe carea de mijloc, nici sa nu uitam, cum spui tu, ca obiectivul artei e sa te miste, dar nici sa nu lasam critica la o parte pentru ca ajungem dupa in situatii de genul in care laudam niste ochelari intr un colt de muzeu pe care cineva ia uitatat din greseala. Poate l ai vazut, dar nu strica sa recomand filmul The Square (2017). Cred ca vorbeste fix despre conflictul asta.
    Cand critic un film incerc sa o fac din prisma a ce a vrut sa fie si sa transmita. Cand vine vorba de The Irishman inteleg punctul tau de vedere si mesajul care l a transmis, daca nu chiar ne a batut peste cap cu el. Da e vorba de batranete, de trecearea timpului, de singurate, despre cat de importante sau neimportante sunt aspectele din viata unui om si unghiurile din care le observa la diferite varste. Bun, perfect chiar! Ultimile 20 de minute din film a fost aproape un monolog numai despre asta, care dupa parerea mea putea fi executat si editat mult mai bine. Si in rest ce a adus in plus filmul? Cand zic in plus nu zic ca as fi vrut sa reinventeze roata, zic in plus fata de mesajul din ultima parte a actului 3?
    Ai zis la inceputul eseului tau ca subtextul e mai important decat povestea. 3 ore din filmul asta au fostincarcate de poveste, clar nu a fost dorinta lui Scorsese sa puna naratiunea pe locul 2 sau 3. Povestea lui Jimmy Hoffa et co. a fost in prim plan. Dar cu toate astea dupa parerea mea s a dat gres. Si nu as fi vrut o poveste complicata, Silence, Wolf of Wallstreet, pana si Gangs of NewYork nu au avut cine stie ce fir narativ complex, dar interesul filmelor alora nu a fost naratiunea ci analiza personajelor care a fost facuta maestruos, iar personaje intareau prin actiunile lor punctul de vedere ideatic al filmului (mesajul de la sfarsit). In Irishman nici povestea nu m a dat pe spate desi i s a acordat cel mai mult timp, nici personajele nu au fost complexe si interesante, iar mesajul a fost destul de simplist si nu a fost explorat destul. Prea putin, prea tarziu… dupa parerea mea
    Acuma eu ma bucur ca ti a placut si ca te a miscat. Si eu as fi vrut sa ma bucur de film. Scorsese este unul dintre directorii mei favoriti inca in viata, dar de data asta a scos o opera pe care eu nu pot sa o recomand la altii.

  27. @Zlatescu:

    Critica de carte, film sau pictură nu m-a interesat niciodată. Sincer, nu-i văd rostul. Iar multlăudatul The Square a reușit, involuntar, să exprime rolul criticii de artă în societatea modernă: o plicticoșenie inutilă, făcută de oameni gomoși. Căci e un astfel de film.

    Sunt oameni a căror părere o citesc cu interes. Pot fi frizeri, fotbaliști (mai rar, totuși :) ), apicultori sau, de ce nu?, critici de artă. Dar nu calitatea lor de critici e importantă. Aș zice chiar că dimpotrivă.

    După mine, grilele sunt bune când calculezi. În artă, nu. “Ideatic”, “maestruos”, etc…, astea-s cuvinte prea mari pentru mine.

    Eu spun doar atât: nu am văzut de niște ani un film despre îmbătrânire atât de bun. Poate de la Amour, deși are un cu totul alt stil. M-a făcut să vreau să-l mai văd o dată, așa, la o durată de 3 ore și jumătate. Ceea ce am să și fac.

    The Square, de pildă, m-a făcut să vreau să nu-l mai văd niciodată.

    Cam asta-i.

  28. Cred ca te ai axat prea mult pe faptul ca am criticat filmul si pe sistemul pe care l am folosit sa il critic. Cred ca critica pentru tine e importanta dat faptul ca ti ai exprimat opinia foarte clar despre The square. Nu doar ca NU te a miscat (sau poate ca te a miscat dar negativ), dar a fost pentru tine un film plicticos si inutil facut de niste oamenii gomosi. Ai trecut printr un model critic tot filmul si ai ajuns la o concluzie: ca nu ti a placut. Asa si cu Irishman spui ca nu ai mai vazut un film despre imbatranire atat de bun. Deci ai niste criterii, niste grile,poate chiar unexemplu de film mai prost decat irishman pe aceasi tema.

    De ce filmul asta e atata de bun? In eseul tau aduci aminte de blockbusterele marvel care is faine pe moment si dupa le uitam( desi endgame nu cred ca o sa il uite nimeni prea curand :)) ), aduci aminte sequal uri si prequa luri, ca mai ies foarte putine lucruri originale, desi Irishman este la randul lui o adaptare dupa cartea I Heard You Paint Houses. Sunt de acord cu tine ca critica negativa a CGI ul si a fizicalitatii imbatranite a actorilor este doar superficiala. Dar cred ca la fel de superficiala este si parea ta despre film, pentru ca nu ai spus ceva concret pana acuma.

    Ai spus ca te au miscat actorii ca erau batrani. Nu cred ca asta e un criteriu pentru valoarea unui actor, mai mult poate fi o jignire. Si nu cred ca varsta reala oamenilor astora a intarit prea mult mesajul filmului. Afirmi cu melancolie ca Scorsese vorbeste despre lucrui profunde, despre moarte si frica de a imbatranii. Si cand zic ca filmul apuca sa spuna toata astea abia la final si stangaci pe deasupra, iar in rest nu vorbeste despre absolut nimic, doar relateaza istorie, tu imi zici ca sunt prea tanar sa inteleg batranetea si ca a critica este inutila, nu imi spui unde crezi ca am gresit in logica si gandire.

    Chiar vreau sa stiu daca am gresit. Sa imi dau seama ca am privit filmul asta intr un mod eronat. Poate poti sa imi schimbi persectiva si felul in care ma uit la filme. Poate o sa ma faci sa il vad din nou si sa ma bucur ca am facut o.

  29. Nu sunt de acord ca filmele “acelea” dispar. Dar nu sa te uiti la marvel sau john wick asteptand asa ceva de la ele. De ex, in caz ca ai vreodata curiozitatea. Pe mine ma bantuie Hereditary la un an dupa ce l-am vazut. La fel si Mother! Chiar si Annihilation. Exemple sunt multe..

  30. Un fim excellent si recunosc cu mana pe inima , ca mie dor de de anii in care filme erau ,,bine” facute ..fara aparatura ..fara calculator ..etc ..

  31. @Zlatescu Teodor:

    Tocmai că nu am nicio grilă și nici nu vreau să am. Nu sunt analitic în chestiuni de artă, tocmai ce am zis că grilele sunt pentru calcul și cam atât.

    Nu ți-am spus nici măcar că ești prea tânăr sa intelegi batranetea, am spus “poate că ești prea tânăr”.

    Nu există un mod eronat de a privi un film. Nu cred că ai greșit, de vreme ce nu ai afirmat prea multe. Nu vreau nici măcar să te conving să vezi din nou filmul.

    Nu am spus că actorii m-au mișcat pentru că erau bătrâni. Asta e chiar amuzantă :) M-au miscat pentru ca sunt foarte buni.

    ……

    Știi de ce multe dintre aceste propoziții încep cu “nu’? Pentru că replici la chestiuni pe care nu le-am afirmat :)

    Ce am avut a scrie despre acest film am scris. E OK dacă nu-mi dai dreptate.

    Eu sunt un om simplu. Inginer. Nu înțeleg chestiile complicate artificial. Ce să fac cu ele?

  32. In esenta, era vorba “cu ce ramanem…!? ” si nu ” la ce te uiti…!
    Dar, Gigi nu a inteles …
    Cand apare un film cu Robert De Niro, ramanem bogati, il pastram…aproape ….
    Cand apare Marvel , il astepti pe 89 sau 34 …
    What ever…

  33. Din momentul în care Hoffa iese de la închisoare și până Sheeran îi dă telefon văduvei, adică partea despre care toată lumea se plânge că e diluată și că acțiunea trenează, trece o oră. Este una dintre cele mai bune și dense ore din cinematografie, după mine. O capodoperă de creare a tensiunii, strop cu strop. Doar în filme ca “High Noon” am mai văzut așa ceva: cum să așezi, încet, strat peste strat, rezistând tentației de-a accelera. Sunt, în cea mai mare parte, dialoguri și jocul se mută pe fețe și în nuanțe. Fiecare expresie, fiecare vorbă, fiecare gest mărunt își capătă locul potrivit.
    Sunt câteva diamante șlefuite atent aici. Multe. Modul în care-l folosește Bufalino pe Sheeran, discuția imbecilă despre pește dinaintea crimei, gestul cu care Bufalino îi dă ochelarii în mașină lui Sheeran, ca și cum făcuse ceva neimportant, cum femeia care ocupase fotoliul lui Sheeran i-l eliberează la intrarea lui, când se uită toți la știrea cu dispariția lui Hoffa, cum se bâlbăie el la telefon etc.
    De Niro spunea demult că îl consideră pe Alberto Sordi un geniu și are o colecție cu filmele sale. Sordi juca astfel cu ajutorul chipului și aici se vede influența lui, cum să exprimi sentimente cu ajutorul unei mișcări cât un fir de păr pe figură. Vă recomand un film în care această oglindire este excepțională: Un Borghese Piccolo Piccolo. Nu sunt multe filme la fel de bune în istoria cinematografului.
    Ce face, mai ales în această oră, Martin Scorsese prin Pesci, Pacino, De Niro și ceilalți actori este o lecție de film.

  34. Hai sa fim seriosi. Filmele cu nashi, nanashi, sefi de sindicat mafioti italieni si ale asemenea nu-si mai au locul in ziua de azi. Ca si Scorsese.De Niro, Pacino si Pesci au ajuns si ei la virsta pensionarii si deja nu mai ofera nimic nou ci aceleasi interpretari care au fost fara indoiala remarcabile la vremea lor dar acum au in iz de “same old same old”. Pui astea pe trei ore de film, fara ritm cu chestiuni devenite clisee, chiar daca cu nume mari si trebuie sa recunosti ca adio-ul e bine venit.

  35. Dar de ce le-ai amintit fix pe alea? Ce au ele cu subiectul rasuflat al mafiei italiene? Sint destule alte filme care merita tot respectul.