Coborând într-o dimineaţă la boxa din subsol să ia nişte mere pentru compot, madam Muşat de la parter a dat peste un grup de petrolişti americani care desfăşuraseră nişte hărţi pe butoaiele de varză şi-i ronţăiau din mere. Astfel am aflat că în subsolul blocului nostru se descoperiseră imense resurse naturale: ţiţei, hidrocarburi, uraniu, metale rare şi ceva ce, după părerea lui Marcel de la 2, era un important zăcământ de fildeş.
“Gata cu ruşii! Nu mai depindem de ei”, a tunat nea Ghiţă, care, nescăpând niciun episod din “Dallas”, ştia cum merg lucrurile în lumea plină de intrigi a afacerilor cu combustibili fosili. Ca urmare, la şedinţa de bloc am început să ne organizăm pe industrii extractive. Marcel a solicitat cotă triplă de ţiţei pentru Dacia lui cu consum ridicat şi a luat câteva kile de wolfram în talcioc, să studieze la faţa locului cererea şi oferta. Madam Muşat a decis să se lanseze în industria alimentară, inundând piaţa cu compot de mere, deci a optat pentru hidrocarburi. Pentru a crea o reţea de desfacere a minereului de fier, nea Ghiţă a luat legătura cu investitorii cu pălării texane care vin în fiecare dimineaţă cu căruţa să culeagă gardurile metalice şi capacele de canal de pe lângă bloc.
Am decis în unanimitate să construim în uscătorie un alambic pentru îmbogăţirea manuală a uraniului, iar la referendumul organizat de primăria de sector (“Ce doriţi să amenajăm în spaţiul viran rămas după ridicarea garajelor: a. loc de joacă, b. parcare, c. rafinărie?”), am bifat cu toţii, fireşte, punctul c.
Săptămâna următoare însă, când am coborât, echipaţi cu târnăcoape şi cazmale, să începem forajul şi să retezăm conductele oblice prin care cei de la scările învecinate ne furau de ani de zile bogăţiile naturale, surpriză! Am aflat că subsolul fusese concesionat de primărie pe 30 de ani către firma “Giany Exxon S.R.L.” cu sediul în Crângaşi. Printr-un contract antedatat, Ascensorul S.A. concesionase liftul nostru unor căutători de diamante din Africa de Sud, iar ca să ducem gunoiul la ghenă aveam nevoie de viză pentru Marea Britanie. Cei câţiva soldaţi americani care îl căutau pe Osama printre borcanele cu murături ne-au avertizat să stăm departe de uraniu, dacă nu vrem să păţim ca Iranul.
Nea Ghiţă a renunţat să poarte pălăria texană primită cadou şi a jurat că de acum se va uita, în semn de protest, doar la serialele turceşti de pe KanalD. Madam Muşat a organizat cu şoferii greci o falangă anarhistă la ea în apartament şi, când se îmbată, lasă robinetele deschise, inundându-i pe subcontractorii coreeni ai minei de stronţiu. Marcel şi-a închiriat garsoniera firmei italiene care asigură catering-ul în bloc şi s-a angajat cercetaş de mare adâncime la “Giany Exxon”. Zilele trecute, ne-a trimis o scrisoare în care ne anunţa că în subsolul unui bloc din Veliko Târnovo a dat peste ceva ce pare a fi o pungă de gaze naturale şi ne-a întrebat dacă nu vrem şi noi.
Nu i-am răspuns. Dacă n-am fost în stare să ne păstrăm şi să ne exploatăm propriile resurse, ce naiba să mai facem cu o pungă?
giany :D
shmeny
A pornit de jos :)
orice asemanare cu persoane si situatii reale este…
cum, nea Georgescule?!?
salut adi – bestial, ca de obicei =))
ce sa facem noi cu o biata punga la ochi =))
pur intamplatoare
Cristi
Corect.
Madam Musat are dreptate: sa-i sabotam. Mai bine ne-mbatam si-i inundam. De ce sa ne-angajam la ei? S-ajungem toti la Petrolist?
Iar nea Ghita, daca s-a uitat degeaba la Dallas, ce spera de la turci? „Giani…” ramane si peste 30 de ani tot la rusi.
:) Felicitari! Simpatic foc articolul.
trebuie sa recunoastem ca nu ne mai facem bine:am reusit sa vindem si ce nu aveam.
hahaha tare articolul ,felicitari
daca nu ne-ar fi dat dreptate ce-i de la haga oare cum isi scotea camasa tariceanu in fata midia resources?
haga are vreo legatura cu hagi?
dorinho
Ceva ma face sa cred ca pretul dealului, pe care-l banuiesc scazut – nu-l vom afla niciodata, cred ca e clar – cuprinde si acest coeficient de risc.
Giany Exxon S.R.L. s-a mutat in Crângaşi ?
De-aia nu-i gaseam la adresa veche. Multumesc pt pont.
N-ai cumva si un telefon de contact ?
j
Vezi la Jim. El le-a dat candva un telefon.
xD
Adrian, jos palaria!
Marfa!
Kallista
Hei, ce mai faci?
Salutare!
@AG
Mail!
Adrian, m-am intors din pribegia in Olanda :)
Ai gasit cartea despre care ti-am vorbit anul trecut?
simpatic articolul :)
Apropo de resurse… Am castigat si noi „razboiul” cu Ucraina si, deci, am castigat resurse in valoare de 30 milioane de euro. De fapt noi nu am castigat nimic. Deja s-a vandut totul… S-au m ai imbogatit cativa smecheri..
Asta-i tara in care traim :). 20% rai, iar 80% oameni buni …
@Brady,
heh, nici nu ma asteptam la altceva de cand am citit stirea cu „minunata victorie”
Era urmatorul pas logic, intotdeauna e cineva gata sa se imbogateasca de pe urma unor astfel de „decizii in favoarea noastra”.( „noastra”? – nu ma consider inclusa, asa cum nu cred ca se simte vreun cetatean de rand inclus)
Kallista
Bine ai revenit. Nope.
Brady
Lasa ca ii batem la fotbal.
Aha deci voi ati scumpit benzina :(
fighter
De aia ma bucur ca zacamintele nu sunt ale noastre decat teoretic. Imediat Petrom ar fi scumpit benzina.
@Adrian,
Desi nu mai lucrez la libraria Humanitas de aici din oras cred ca mai pot sa fac rost de ea.
Nu am verificat daca se mai gaseste pe site-ul lor. Da-mi niste indrumari, cum si unde ai vrea sa ti-o trimit, sincer merita citita.
Jesus Christ! Inca sunt in soc de cand m-am intors, parca am fost pe alta planeta unde populatia chiar stie ce inseamna „a fi civilizat”. Ca sa nu mai spun ca am si probleme cu gasirea unui loc de munca. Vorba aia, ma lupt cu morile de vant parca, vreau sa gasesc job cand peste tot multa lume e data afara.
Mai, mereu a fost asa nasol la noi si eu imi dau abia acum seama cand fac diferenta intre ce era „acolo” si ce este „aici”?
Ma simt de parca as fi fost lovita cu bata!
Si bine v-am gasit, ca era sa uit :) Ultima data cand am reusit sa las un comentariu a fost anul trecut cand eram inca acolo. Nu mai stiu la ce se referea articolul tau, insa mi-aduc aminte ca deja discutia spre biciclete, conditii de trafic si droguri xD
It is good to be back! (activa pe blog-ul tau, ce-ti inchipuiai?)
*discutia divagase spre…
sa-mi fie cu iertare, sunt cam obosita la ora asta.
Kallista
Stai asa,. reaminteste-mi, te rog. Stiu ca nu am facut rost de carte, dar nu mai stiu care era.
Daca e de la Humanitas, pot sa intreb direct la editura.
N-ai putut sa mai stai acolo? A fost ceva temporar?
Ma refer la Olanda.
Homo Videns – imbecilizarea prin televiziune şi post-gândirea
Giovanni Sartori
Editura Humanitas – 2006
Asta e titulul complet si anul aparitiei.
Si raspunsul la intrebare este: Nu. La momentul respectiv nu mai puteam sa lucrez acolo. In afara de asta, daca nu demisionam nu mai aveam cum sa plec, ma indoiesc ca imi dadeau concediu 6 luni :))
Daca nu-mi gasesc ceva curand, crezi ca ma angajeaza americanii aia de-l cauta pe Osama printre muraturi? Pot sa-l strig in araba! xD Sunt sigura ca as putea fi de ajutor! :)
* Ah! pai vezi ca ma incurci! Credeam ca vorbeai de Humanitas :) Nu, nici in Olanda nu am mai avut cum sa raman, a fost ceva temporar si nu cred ca voi reusi sa ma intorc acolo anul asta.
Kallista
Pai, poti sa ai aceleasi rezuiltate ca si ei cu mult mai putini bani.
nepotii nostri vor purta chiloti ermetici.
Cica cineva a concesionat intreaga productie de fasole,
odata cu emanatiile ei cu tot…
Masina viitorului va merge pe biogaz…Cu autonomie
de 3 kg de iahnie. Oricum, din loc in loc vor fi
puncte de colectare….
Vor mirosi la fel ca aceasta afacere din marea Neagra
Adrian,
Promit sa ma opresc la fiecare borcan si sa inspectez continutul cu grija! Muraturile sunt gustoase. Probabil ca de-asta nici nu-l gasesc, au ramas fermecati de muraturile din borcane :)))
@ hi hi…
asta inseamna ca se impute treaba!
daca nici pe Ucraina nu-i batem la fotbal… :) Ucraina nu mai are echipa.. Shevchenko nu mai joaca nimic si, astfel, ucrainienii nu mai au un lider concret…
Deocamdata sa ii batem pe sarbi si pe austrieci sa ramanem in cursa pentru Mondial :)…
Ciudat, Petrom tocmai a anuntat ca va scumpi benzina. Me and my big mouth! :D
AG
exact de acea a scumpito,pt ca am pierdut niste resurse si trebuie sa se consume mai putin.ma intreb,oare daca le-ar fi luat petromul rezervele ale,ar fi scumpit benzina? motivul ar fi fost strangerea de bani pt a incepe forarea?
dorinho
Evident :D Investitiile costa.
Brandy
il au pe timoskiuc.el e noua vedeta.nu scapam chiar asa usor ;)
tariceanu a vandut si serpii de pe insula?daca nu acum e timpul de o companie farmaceutica de prelucrare a veninului.oricum importatori de medicamente cam fac figuri
nu e rau deloc scriitura, dar faza cu investitorii cu palarie texana e geniala!
Pamfletul, ca stil literar, are menirea de a biciui atunci cand surprinde o realitate amara pe langa care trecem obisnuit indiferenti sau, chiar mai rau, evident sfidator-indiferenti.
De aceasta data insa ne confruntam chiar cu o situatie deosebita.
Sa ma explic:
Demersurile intreprinse de oficialii romani au fost partial unele de succes.
Partial, dar, sa nu uitam ca ne-am luat la tranta cu un Goliat regional, „amarnic iubitor’ si dornic de a ne „strange in brate”. O stransoare sanatoasa, de tip slav (ucrainenii apartin grupului de popoare vest slave, alaturi de polonezi, cehi si slovaci). Surprinzator pentru multi, dar mai ales pentru preopinentii mai sus amintiti, Goliat a fost obligat sa lase bata jos. Mormaind ca un urs, furios ca un leu claustrat in cusca.
Dupa toata aceasta desfasurare de forta (in arena drepturilor istoirice!) preopinentul s-a vazut obligat sa „cedeze”.
Aplauze la scena deschisa !
Dar trebuie sa fim treji ! Goliat, contrar cutumei (deci „pus la colt”), nu poate reactiona acum… Cu prima ocazie va incerca sa plateasca!
@AG,
….si ” va plati la greu !”
[Prin 1993, i s-a luat un interviu lui Sergiu Celac, translatorul lui Nea Ceasca si n-am sa uit o fraza:
” Romanul ar trebuie ca seara, dupa rugaciunea lui de suflet, sa se roage Sa LE FIE BINE CELOR DE LA EST !!!]
P.S.
@Adrian, in ce faza e Dosarul tau, pentru inscrierea in USR ????
Ca ce e aia aor negru,minca-v-as? Ca ce sa facem noi cu el,ca sa nu sa vaza ghiulurili si lanturili da pa noi?
@nora
asta poate si pentru ca ne apasa raspunsul de la intrebarea din geografie legata de URSS ..”Cu cine se invecineaza URSS?”
Firesc ..raspunsul venea ptr nota 10..”Cu cine vrea ea!”
Ei , mai Bwana, si asta tot e bine; insemna ca eram si suntem, si noi „in carti”; stiau, cel putin cine suntem!
Dar ce ne facem cu americanii astia glumeti, care, acum vreo 7-8 ani, nu stiau
( trecatorii pe strada au fost intrebati de un reporter roman) sa raspunda corect la intrebarea pusa „in dunga”:
„Ce va spune Dvs. cuvantul – ROMANIA – ???”
Stii ce au raspuns cativa? Ca Romania, adica noi, am fi – ori o salata, ori o prajitura – !!!s.a.m.d.
Esti de belea, domn Adrian! super articol! :D
Cu acesti politicieni, care ne servesc mancaruri deja concesionate, si logic gata otravite, poate ne ramane sa ne punem punga pe fata, asa cam la vreo trei minute… Sau invers, sa le-o punem…
@ dorinho: Corect, am uitat de Tymoschyuk. Din vara va evolua pentru Bayern Munchen…. Dar totusi atacul ucrainienilor imi pare fraged: Sheva (i-a cam trecut vremea, are nevoie de o revitalizare…) Voronin (3 goluri in 14 meciuri la Hertha… putin)..
Noi il avem pe Mutu, Marica (pare sa isi revina), Danciulescu (golgheter-ul Ligii I)… Dar revin, trebuie sa batem Serbia, ceea ce mi se pare nu greu, foarte greu in momentul de fata. Sper ca Zigic sa nu prinda o zi buna si sa nu ii arate domnului Iancu ca nu e nicidecum baschetbalist… :)
Unii au luat pungi cu „tzechini” pentru pungile de gaz si tzitei din Marea Neagra.
AG
dupa ce ti-am zis de cateva ori ca ar mai trebui sa scrii si un astfel de articol,vad ca ti-ai revenit!ca de obicei,am ras de n-am mai stiut de mine.desi sursa de inspiratie a articolului…ma face sa plang…chiar cand ma bucuram si eu ca a facut si Romania o treaba buna….serios acuma,se va intampla vreodata ceva normal in tara asta?
ajung sa cred ca suntem ca in Eerie Indiana daca ai vazut serialul…
respecte!
Off-topic:
Edit fura showul.
Austriecii nu se mai opreau din a repeta „Was fuer eine grossartige Schifahrerin!” Adicatelea „Ce schioara grozava!”.
ping
Seda pe Eurosport?
Hint: Click pe Edit mai sus. Poza caut mai tarziu ca inca nu le-au scos fotografii pe net.
AG
S-a dat. Nu stiu daca mai ia startul in slalom. N-am vazut daca a trecut reglementar linia de sosire.
„Die Rumänin zeigt, dass sie eine ausgezeichnete Skifahrerin ist. Sie verliert im oberen Teil einen Ski, vermeidet den Sturz und fährt den Lauf auf einem Ski weiter. Fast bis ins Ziel, am Hahnenkamm stürzt sie nach der akrobatischen Einlage.” – comentariu live de pe internet
Cum s-ar spune putul de petrol s-a stricat si mina de metale rare a fost furata. E un fel de rasu’ plansu’ in tara asta, bine punctat domnule Georgescu.
Ghinionul si-l face omul si cu mana lui…
ping
Scrie bine Einlage ăsta.
Ping
Poti estima cam pe ce loc ar fi terminat? De curiozitate. Cat de cat.
La primul timp intermediar cred ca era un pic inaintea Larei Gut. Parca avea 40 de sutimi in spatele lui Lindsey (lidera) si cred ca Lindsey avusese mai mult in fata Larei. Gut a terminat cursa pe 2. Cu valorile exacte s-ar putea sa ma insel, dar pe acolo era. Bine, asta nu zice ca ar fi reusit sa tina cursa la fel de buna pana jos. Dar a avut si vizibilitate mai proasta decat Lindsey.
Ma enerveaza astia de la yahoo ca nu mai pun poza. Ei sunt primii care le afiseaza.
Bai, dar sa schiezi intr-un schi e deja performanta. Nu se da premiu si la „mono”? :D
Premiu nu, dar s-ar putea sa fi castigat mai mult astazi. A atras atentia si poate isi gaseste sponsor.
AG
Intr-o zi, singura resursa naturala care o sa ne ramana o sa fie creierul. Ce-o sa facem insa cand o sa aflam ca ne-a fost concesionat dinainte de nastere corporatiei XYZ? :D
Buna ziua!
Pin
Edit! Edit! Edit! :D
tara asta e o mare punga…cu puroi
ping
Asta ar fi nemaipomenit.
Zacaminte de fildes si blanuri de animale care cresc in copaci, astea se gasesc in Romania.
ma intreb de unde te-oi fi inspirat ca sa poti scrie articolul asta,ca din viata reala nu aveai de unde !!!
super,ca de obicei!
bafta multa in continuare!
littlegabri
Pai, locuiesc la bloc.
=)) dupa ce am citit asta mi-e si teama sa mai merg in beci…cine stie peste ce/cine dau…:))
Rugaminte prin InterNet adresata Domnului Adrian Georgescu,
Doamnelor si Domnilor din toata Romania,
Petitie prin InterNet adresata:
Domnule nou Prim-ministru al Romaniei – Domnule Emil BOC,
Domnule viitor Ministru al Administratiei si Internelor (MAI) din Romania – Domnule Dan NICA,
Domnule nou Ministru al Mediului din Romania – Domnule Nicolae NEMIRSCHI,
Domnule nou Ministru al Agriculturii din Romania – Domnule Ilie SARBU,
Domnule nou Ministru al Intreprinderilor Mici si Mijlocii (IMM-uri) din Romania – Domnule Constantin NITA,
Doamnelor si Domnilor noi ministri ai noului Guvern al Romaniei,
Doamnei nou Presedinte al Camerei Deputatilor din Romania – Doamnei Roberta Alma ANASTASE,
Doamnelor si Domnilor noi parlamentari ai noului Parlament al Romaniei,
Domnule Procuror sef al DNA – Directia Nationala Anticoruptie Romania – Domnule Daniel Marius MORAR,
Domnule Presedinte al Curtii de Conturi a Romaniei,
Domnule Sef al Corpul de Control al Guvernului (CCG) Romaniei,
Domnule Presedinte al Agentia Nationala pentru Protectia Mediului (ANPM) din Romania – Domnule Nagy ZOLTAN,
Domnule Comisar General al Garzii Nationale de Mediu din Romania – Domnule Gheorghe Constantin RUSU,
Domnule nou Presedinte al Administratiei Fondului pentru Mediu din Romania – Domnule Vlad MARCOCI,
Domnule Director General al Institutului National Roman de Cercetare – Dezvoltare pentru Protectia Mediului (ICIM) – Domnule Neculai MIHAILESCU,
Domnule Director general al Administratiei Nationale Apele Române – Domnule Marius POSTELNICESCU,
Domnule Director al Institutului National Roman de Hidrologie si Gospodarire a Apelor (I.N.H.G.A.) – Domnule Petre STANCIU,
Domnule nou (din 4 februarie 2009) Presedinte al Agentiei Nationale pentru Resurse Minerale (ANRM) – Domnule Gelu Agafiel MÃRÃCINEANU,
Subiect/Tema transmisa prin InterNet:
Doamnelor, Domnisoarelor si Domnilor jurnalisti din Romania si Uniunea Europeana,
Este un caz: exploatarea resurselor naturale ale platoului continental al Romaniei situat in Marea Neagra ….
Alt caz este: exploatarea a 3 (trei) resurse naturale: apa potabila, nisipul, balastul situate in COMUNA TIMISESTI, JUDETUL NEAMT ….
Aceste 3 (trei) resurse naturale: apa potabila, nisipul, balastul
sunt exploatate preponderent PREJUDICIIND ROMANIA (accentuez)
prin frauda si evaziune fiscala,
in mod ilegal, subevaluat, nefiscalizat si neecologic
de catre evazionistii, hotii, tradatorii de tara, talharii si sefii
de la DGIPI_CIA Timisesti, SRI_CIA Timisesti, DGIPI_CIA Judetul Neamt, SRI_CIA Judetul Neamt si comp.
Din Comuna Timisesti iau apa potabila:
a) orasele: Iasi, Roman, Targu Frumos, Podu Iloaiei,
b) comunele: Letcani, Valea Lupului, Sarca, Doljesti, Oteleni, Sabaoani, Braiesti, Lungani etc.
dar nu numai locuitorii ci si profitabile firme private de bere, de medicamente, de bauturi racoritoare (cu prafuri americanesti) si altele.
Din Comuna Timisesti se exploateaza, se fura, se talhareste nisip si balast,
cu masini de mare tonaj si cu vagoane de tren
pentru aproximativ 50 % din marile si micile constructii profitabile din Judetul Neamt,
pentru asfaltarile, soselele, aleile, trotuare, bordurile, drumurile, podurile,
viloaiele, piscinile, terasamentele, sediile de firme, magazinele, crasmele ….
De asemenea, din Comuna Timisesti se exploateaza, se fura, se talhareste, se jecmaneste
nisip si balast cu vagoane de tren si
pentru viloaiele gradelor superioare din Bucuresti si
prin Portul Constanta pentru fortificatii evreiesti din lume ….
Conpatrioti romani, sa stiti de la mine: la fel de antiromanesc ca si comunismul este si cIapitalismul.
Proiectul meu si initiativa mea nationala:
EXPLOATAREA LEGALA, ECOLOGICA, RATIONALA A CELOR 3 (TREI) RESURSE NATURALE SITUATE IN COMUNA TIMISESTI
IN FOLOSUL ROMANIEI (accentuez) SI A COMUNITATII LOCALE TIMISESTI (accentuez) ….
Offf. N-am priceput nimic din articol. Decat ca madam Musat face compot ca nasa mea. Iar din comentarii am inteles ca cineva a vandut un deal. Si eu stau pe unul si l-as vinde daca-s la asa mare cautare, numai si jobul mi-e tot pe el, si cu criza asta… :D
Faina parodie! La cat mai multa inspiratie! :)