in Sfatul bătrânilor

Cele mai frumoase sporturi din lume

Dacă ar fi să practic un sport ori dacă ar trebui să “dau” un copil la unul, eu, cu mintea mea de-acum, aș alege între rugby și aikido. Sau, de ce nu?, le-aș alege pe amândouă.

De ce? Multe sporturi reprezintă, cumva, o limitare, adică dezvoltă o parte a corpului ori o abilitate, deseori în detrimentul altora. Aceste două discipline reprezintă însă mai mult de-atât: sunt școli de viață. Te “cresc” în toate sensurile: fizic, mental, social.

Despre rugby am scris de câteva ori (aici și aici, de pildă), dar acum aș vrea să vă spun câteva lucruri despre aikido. Am fost zilele trecute la un antrenament la centrul din Complexul Sportiv Național Lia Manoliu și am fost fascinat de frumusețea, minimalismul și eficiența acestei arte, care folosește forța celuilalt, disipând-o și îndreptând-o spre agresor, prin mișcări la care participă tot trupul. Cel care încearcă să lovească se trezește dezechilibrat, într-o artă care-l protejează până și pe el de efectele violenței.

Mulți spun că este o artă marțială ineficientă, căci este exclusiv defensivă. În aikido nu există competiții, ci numai demonstrații. Eu nu mă pricep, dar cred că totul depinde de ce înțelegi prin “eficiență”. Aici, practicanții se luptă cu propriile limite, care pot fi fizice ori mentale: uneori, o statură mică sau o constituție firavă; alteori, frica de durere sau cu propria aroganță.

Lumea aikido-ului e foarte interesantă. Așa cum numele vine de la cele trei simboluri componente – calea, uniunea și spiritul -, practicanții formează o adevărată familie, indiferent de cât de diverse sunt proveniențele, vârstele și ocupațiile lor. De pildă, după cum mi-a spus domnul Adrian Bunea, președintele Aikikai România, la antrenamentele și demonstrațiile clubului participă copii de 8-9 ani alături de un preot care vine, de șapte ani de zile, de la zeci de kilometri distanță, sau de un venerabil artist plastic, în vârstă de 68 de ani.

Este prima oară când România e invitată oficial să participe la marea demonstrație anuală de aikido din Japonia, cel mai important eveniment mondial al acestui sport, prin Asociația Aikikai România. Aceasta a fost înființată acum 28 de ani și recunoscută oficial doi ani mai târziu. Are 15 dojo-uri în orașele Bucuresti, Ploiești, Pitești și Râmnicu Vâlcea și 500 de membri, dintre care peste 50 yudansha (centuri negre) recunoscute de organizația Aikikai din Japonia și acordate de Doshu Moriteru Ueshiba (nepotul fondatorului si Președinte al Aikikai Japonia – Aikido Hombu Dojo). La evenimentul care va avea loc pe 25 mai la Nippon Budokan din Tokyo și-a confirmat prezența și Ambasadorul României în Japonia, doamna Tatiana Iosiper.

Dacă vreți să-i faceți un bine copilului vostru, dacă vreți să-l pregătiți pentru lumea aceasta în care totul e fum, aikido e o soluție. După cum mi-a spus Adrian Bunea, președintele Aikikai România, “contactul fizic nu lasă loc pentru minciună”.

Site-ul asociației este aici. Pagina de Facebook aici.

Spuneți-mi și voi: care sunt sporturile voastre favorite și de ce?

    Membrii conducerii Aikikai România, încadrându-l pe îndrumătorul tehnic al organizației, Kobayashi Yukimitsu, shihan 7 dan

    Tu ce zici?

    Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

    1. N-as recomanda Aikido pentru partea de contact fizic. Totul e foarte teatral si cu prea multe elemente coregrafice. Ceva care implica suficient contact fizic, dar fara lovituri care sa afecteze integritatea fizica si nu de o duritate care sa indeparteze copiii, ar fi Ju-Jitsu sau Judo.

    2. Nu vreau sa devin rautacios,insa toate sporturile au doza lor de valoare.Nu cred ca vreunul este nociv sau destinat “pierderii timpului “,ci,pot spune fiecare om are o aplicatie pentru un anumit sport,care ii va perfectiona starea imatura sau”neslefuita” !

    3. Foarte mult orgoliu în aikido, bine mascat însă. Dacă îi scoți pe vechii practicanți din zona lor de confort (baletul pretențios) vei avea niște surprize extrem de neplăcute.