Iată cum se strânge neamul cel mai fărâmițat din lume, oameni care-și rup spatele 14 ore pe zi construind case prin Graz, tencuind pereți în Verona, montând acoperișuri la Lyon, parchet în Watford și gresie în Granada, culegând toate căpșunele, castraveții sau măslinele de pe lume, îngrijind bătrânii altora, pentru ridica apoi în satele din care au plecat case cu câte 10 camere prin care colindă tăcerea.
Oameni ducând cu ei traumele emigrării, copiii lăsați în urmă, pe care-i văd doar de patru-cinci ori pe an, oameni tastând la telefoane cu degete roșii de clor, roase de mistrie sau păstrând amprenta volanului, pentru a auzi vocea din ce în ce mai slabă a unui părinte, oameni adormind pătați de var ziua în amiaza mare pe câte-un scaun de metrou.
În Italia, în Scoția, Portugalia, Canada sau Costa Rica, în Malaezia sau Africa de Sud. Suntem peste tot, melancolici și cu gura mare. Străbați un deșert prin America Latină, mergi ore în șir cu mașina, apoi intri în prima cârciumă și acolo, stând puțin într-o rână, e un român care vorbește tare la telefon. Zici: „Bună ziua. De unde sunteți?” și în zece minute vorbiți de parcă vă știți de când lumea. Doar pentru că el ține minte, așa cum ții și tu minte, cum miros șinele de tren în gările din România, primul gol al lui Hagi la națională sau ce gust avea cândva berea Azuga.
Pe stadioanele din Germania, pe terasele unde se văd meciurile naționalei, nu suntem pesediști sau auriști, steliști sau fecesebiști, proamericani sau proruși, maneliști sau rockeri, mitici sau ardeleni, redevenim pur și simplu români. Suntem o țară de plecați care se întoarce, fie și pentru doar 90 de minute, acasă.
E o performanță pe care o reușește doar sportul, aceea de a ne aduce împreună de pe unde ne-am risipit fiecare. Fotbalul împrăștie stinghereala pe care o ascundem în general prin glume, căci preferăm să ne răstim unii la alții ca să nu ne spunem câtă nevoie avem, fiecare, de ceilalți români.
Nu atât mingea aia care se rostogolește e ceea ce ne cheamă alături, cât sentimentul că nu ne-am pierdut definitiv prin lume, că mai există un loc unde să ne întoarcem, de-aia oftăm sau plângem ca niște cretini când auzim o melodie românească. Mingea aceea e doar simbolul unui proiect comun în care încă mai credem, iar cei 11 băieți care-o împing înainte sunt un mic popor, ai cărui cetățeni pot în continuare să câștige sau să piardă împreună.
Stadionul acela galben e masa unde ne mai punem toți să bem o țuică, să ne bucurăm sau să suferim împreună.
Hai România! Jucați fotbal pentru noi!
Romanii iau bani buni pentru ce muncesc. Ce-ar lua acasa ? Ce altceva sa lucreze fara scoala ?
Nemtii le ofera conditii de viata ca acasa, le dau chiar Biserica catolica, sa o insulte, daca o vor.
Da, cei de afara iubesc echipele neconditionat. De ce acasa sint Hateri ?
Oricum ramine problema ronanilor mai destepti decit toti ! Nesimtiti cit cuprinde.
Cunosc multi romani din cei bine descrisi, sint inebuniti sa sustina Steaua ori Romania afara. Nu mai sint nici haterii din tara, dovada ca mai toti il vor pe Hagi, dovada ca sustin echipa neconditionat. Ai uitat jocurile acasa ? Huiduielile ?
Da, ai nostri lucreaza pentru altii, joburi necalificate, apropo, chiar la Würzburg lucreza multi la vie, fosti fotbalisti de prima liga lucreaza in constructii, mai nou multe moldovence fac curat – ba tata, dar primesc bani pe care nu i-ar primi in tara ! Sint in toate modurile ajutati de nemti – desi stiu ca unii romani mai ajunsi ii considera tocmai de aceea niste prostalai. Exemplu, Popa din Würzburg. Comunitatea isi desfasoara activitatea religioasa intr-o biserica veche catolica – ba, sint suportati acolo !!! N-au sefii mafiei nici un respect, nici o noima n-are discursul, cu Dumnezeu care ar fi murit, ca romanii sint crestini adevarati si se inchina la Dumnezeu si nu la CARACATITA ca NEMTII !!! Ba, astia au construit Biserica, piatra cu piatra, plus inca v-o 30 de acelasi gen numai in Würzburg. Cita nesimtire mai pot suporta nemtii ? Iedi apare la Slujba, plus toata satra lui in suc propriu bine conservati, in treninguri des folosite ! Nemtii dau, nu pentru ca sintem urmasii lui Cezar si Traian – ev Base – ca asa sint ei. Ca sa vezi ce prostalai sint, vizavi isi desfasoara activitatea comunitatea musulmana. Ba, macar de ochii lumii si tot au mai mult respect decit manelistul asta de popa care pretinde ca familia lui e din Tirgu Mures. E de spaima. Delegatia a fost primita la Primarie, o armata le asigura protectia si buna dispozitie, dar vezi doar discursul lui Munteanu, tot un ajuns cumva la ciolan, singurul care intelege doua vorbe germana, zici ca romanii le fac nemtilor un favor ! Te doare mintea efectiv.
Alta problema. Cu Stanciu, Burca, Marinii si Forest Gump eu nu vad nici un viitor. e probabil sa plece de azi toti, pe unde stie pretenile lor, Maruta, Baluta si diverse Memeluse, adica pe la camile sa altceva nu stiu. Au vazut ceva din Würzburg ? Au invatat ceva jucatorii, staful, analistii ? Au vazut macar Residenz, a opta minune al lumii tavanulpictat de Tiepolo ? Puteau merge intr-o plimbare la Rothengurg, la 40 minute, Poate inca o asezare veche pe in lume cunoscuta „ruta romantica”. Ba, nu e japonez ori chinez sa treaca pe acolo ! – bine, astia sint de pe alta Planeta. Au iesit din Hotel, ori au mustit acolo ? Hotelul e pe colina, cum s-ar spune la noi, la intrarea in centrul universitar, ar fi putut sa vada si ei cum arata o Univeritate. Ba, macar baza sportiva sa o vada. Ce conditii au sute de prostalai nemtalai care fac permanent miscare p – acolo ca sa se afle si ei in treaba. Apropo, in jur, la o plimbare cu bicicleta, mai sint 5 terenuri mai bune decit cele de la Kikers.
AG
Te-ai intors cu adevarat, am simtit ce-ai scris, nu am citit.
„Suntem o țară de plecați care se întoarce, fie și pentru doar 90 de minute, acasă.”
Hai Romania!
Azuga a devenit o bere mai bună. Ce-i drept, făcută acum de nemți.
Caut un buton de like ceva. Da’ tu ești mai demodat decât facebooku’. :D
Nu te apuci de o serie de articole la care sa ne întoarcem noi ăștia plecați? În seara meciului (la scorul caruia noi puteam doar trage cu ochiul) a plâns o doamna în fața mea. A trecut de la supărările ei de aici cu austriecii la ultimul Crăciun acasă. Avem așa datini frumoase pe la noi (unde în Bucovina). Atât a apucat sa spună și a bufnit-o plansul. Cineva ar fi frumos sa-i povestească pe oamenii ăștia, nu?
Multumesc, desi nu sunt de acord