Aţi remarcat? Când despre cineva se spun în public lucruri nu tocmai frumoase, motivul dării în judecată sau al simplei revolte din partea subiectului nu este „am fost jignit”, ci „mi-a fost afectată imaginea publică”. Apoi, cât de des auzim expresii ca „imaginea contează”, „cîştig de imagine”, „are o imagine bună”. Aşadar, avem pe de-o parte omul, iar într-un plan superior ca importanţă avem ceea ce el a reuşit să pară până acum, gogoaşa de mătase în care viermele s-a înfăşurat pentru a deveni fluture.
Personalitatea nu mai este cireaşa de pe tort, aceasta s-a scufundat sub numeroasele glazuri, siropuri şi ornamente, mult mai importante din punct de vedere social. Omul de azi a ajuns propriul dresor şi purtător de cuvânt, şi nu puţini sunt cei ce dimineaţa, în oglindă, nu bărbieresc o faţă, ci pornesc retuşarea unei măşti care, o dată scoasă în public, trebuie să producă efecte.
În acest amestec de teatru şi de carnaval, omul a ajuns un produs care se vinde singur, zi de zi. De cele mai multe ori, nu el participă la competiţie, lupta se poartă în planul superior despre care scriam mai sus. Dacă imaginea lui promite prospeţime 24 de ore din 24, ca la un deodorant în plină campanie de promovare pe TV, individul poate fi şi un fâs, că tot va reuşi.
Noţiunea de „imagine publică” a înlocuit-o pe cea de „reputaţie” cam de când „biografia” e devenit „CV”, o cronică a faptelor atestate documentar de instituţii aflate prin convenţie deasupra oricărei bănuieli. Nu contează ce ştii şi ce poţi acum, mai important e ce scrie acolo că ai absolvit. E ca şi cum nu omul şi-a scris CV-ul, ci patalamaua l-a întrupat ca s-o reprezinte la concurs, pentru că, în primă instanţă, o angajare este un concurs între foi de hârtie, nu între oameni.
Trăim în zodia în care manualele gen „Cum să fii un om de succes” şi ghidurile pentru manageri sunt mai citite – şi mai înţelese – decât Marquez, în care poţi să vinzi otravă deghizată în mâncare sau băutură şi să fii lider mondial în alimentaţie, în care e suficient să pari ca să fii şi e suficient să fii la televizor ca să pari.
În această acută lipsă de timp, ochiul a devenit creier, ca un bodyguard ce a preluat locul stăpânului fleşcăit de inactivitate. Când să mai găndeşti dacă sunt atâtea ştiri stupide de aglutinat, când atâţia oameni au atâtea lucruri memorabile de transmis, pe care le uiţi apoi în câteva secunde, cum să îţi antrenezi organul mirării când Elodia e încă de negăsit? Şi, pentru că veni vorba, iată cea mai bună ilustrare a ideii că o imagine puternică nu are neapărată nevoie de o persoană purtătoare, ba mai mult, dacă respectiva ar apărea, imaginea ei s-ar duce naibii rapid.
Dan Diaconescu nu procedează însă altfel decât orice tip de la departamentul de public relations, în orice punct al lumii şi-ar desfăşura el activitatea, a cărui sarcină este să creeze un cât mai mare orizont de aşteptare din cât mai multe vorbe goale. V-aţi întrebat de ce limbajul unui responsabil PR – fie că vrea să vîndă imaginea unui om sau a unei maşini – este mereu „de lemn”? Pentru că, deşi aparent vrea să dezvăluie, scopul lui este să ascundă în spatele cuvintelor, nu are nici cea mai mică intenţie să informeze, ci să creeze deplina senzaţie că a informat.
Tot mergând înainte, ne-am întors în grota lui Platon. E adevărat, acum umbrele aruncate de cei aflaţi în gura peşterii apar pe ecrane din plasmă, dar nu sunt reprezentări din lumea ideilor, ci proiecţii ale propriilor noastre himere.
„Poţi să-i păcăleşti pe toţi o dată, poţi să-i păcăleşti pe câţiva mereu, dar nu-i poţi păcăli pe toţi mereu”, spunea Abraham Lincoln. Pe câtă dreptate avea în secolul al XIX-lea, pe atât de mult se înşală astăzi, când reuşim să ne păcălim toţi pe toţi şi fiecare pe el însuşi.
AG, spui:
„Da, am senzatia ca intram azi pe o cale pe care cei din tarile vestice incearca sa o paraseasca, pentru ca desemneaza o criza a individului: masca a devenit chip.”
As completa:
Da… DAR, ei au exersat indelung si am convingerea ca stiu sa foloseasca masca si sclipiciul NUMAI numai cand e nevoie. Adica, au ajuns la un grad superior de ipocrizie si falsitate care, aaaaaproape ca nu mai e nociv pentru ca… toata lumea procedeaza la fel. Stiu ca pare a fi o logica rasturnata, insa… cam asa e.
La noi, toata mascarada asta se numeste falsharie.
La ei = respectarea codului reformat al bunelor maniere.
Si acolo, ca si la noi, cei ce ies din rand sunt marginalizati. DACA nu sunt geniali in vreun fel. Atunci, sunt acceptati, curtati si botezati ca „excentrici”, „personalitate aparte” etc.
Eu nu completez , doar felicit :) dar , noah , nimic nou in aplauzele primite :)) nu te-ai saturat de atatea laude , Adrian ? :D
@AG
Super articol.Acum chiar ma apuc sa caut un Mustang cum vrei tu.Mi-a luminat ziua.Btw:THANK YOU!!!
mi-a placut foarte mult articolul tau :)
salutare!
aspida
Nu stiu daca e un grad superior de falsitate. Recunosc, nu am fost in tarile nordice din Europa, nici in Nord-America. Dar acolo avem trimisi speciali care ne vor ajuta. Eu cred ca lumea incearca sau va incerca sa se reintoarca spre individ.
Dorin
Nu m-am saturat nici de laude, nici de critici.
fighter
Acuma sper ca glumesti. N-as vrea sa vina un tip de la Western Union cu un coletel care sa clicane a chei :)
diana
HEEEEIIII! Ce faci?
nu bine, am avut o perioada proasta pe plan personal. tu? long time no talk
diana
So and so. Cand ai timp de vorba?
Acum,sincer,daca ar fi sa urmez intocmai (si neabatut :) ) linia editorialului,ar trebui sa spun ca am pierdut si continui sa pierd timpul citind textele postate pe blog-ul tau.Sau pe oricare altul.Am putea citi carti adevarate in timpul acesta,nu? De fapt,nu crezi ca (lasand la o parte faptul ca tu te apropii de literatura) toate textele de pe blog-uri sunt,si ele,ca si talk-show-urile interminabile despre care vorbesti,total neproductive? Intreb si eu :) Si te mai intreb ceva,te rog: zi sincer,nu te-ai saturat de toate laudele astea de aici? Mi-ar placea sa vad o discutie in contradictoriu in cometariile de dupa fiecare editorial al tau.Chiar cred ca blog-ul tau merita asta,si nu numai discutii intre „bisericute” americane si/sau europene :)
acum nu. sunt destul de obosita. am fost azi la o inmormantare. candva zilele astea.
(da-mi add la messenger. id-ul meu e el din adresa de mail )
ma retrag si eu. ma bucur ca te-am prins online.
noapte buna tuturor!
Uite ca acum observ ca a mai intrebat cineva cum suporti cuvintele de lauda :)
salutari tuturor…
@Octavius
Discutile dupa articolul de ieri au fost si contradictorii ,nu ti s-au parut?
AG
pe ce data spuneai ca ne anunti cu ce articol ai cistigat premiul ¨Ioan Chirila¨ ?????
Octavius
Stai sa apara Papagigli, sa vezi ce papara imi trage! Hai ca organizez o scurta polemica (,) cu Genialul!
GA
Salve. Hillary sau Giuliani?
diana
ok. Vorbim zilele astea. Sa ne vedem cu bine.
Pe 23 noaptea, dupa gala, va spun ce am trimis.
GA
Bai, auzi ce zice Denzel la Jay Leno, ca in California un tanar sub 21 de ani nu are voie sa fie in masina cu un altul sub 21 de ani. Asa-i?
@ AG
NUUUUUUUUUUUUUUU!!!
@ AG
Bey, suntem noi stat democrat da’ nu suntem comunisti inca!
genial
Cate neveste are Giuliani? :)
Octavius
E bine asa?
tank
Que tal, hombre? Como estas?
@ AG
In mod normal, Hillary ar trebui sa primeasca 3 voturi. Al ei, a lui Bill si a lui Chelsea. Am zis-o si la mine pe blog si o repet aici: cercurile academice dau dovada de impotenta mentala si slugarism politic. UIte ce ar trebui sa-i sperie pe ganditorii zilelor noastre: daca o alegem pe Hillary pt 8 ani atunci puterea executiva din ultimii 28 (DOUAZECI SI OPT) de ani a fost impartita intre 2 familli: Clinton si Bush. Stim cu totii ce inseamna centralizarea puterii…
@ AG
Dupa cate stiu doar una : JUdith Nathan.
@ AG
te rog sa nu ma intrebi de ce am scris „a lui Chelsea” :)
GA
Just cu familiile. Cum merg Lakers?
Octavius
(A trebuit sa-i dau dreptate, ca avea, Incerc sa-l prind cu baschetul)
GA
Naaah, daca era, o bagam intre doua virgule …
@ AG
Au inceput sezonul cu 7 victorii din 11 meciuri dar se putea si mai bine….Kobe a facut scandal si a cerut sa fie transferat inainte de a incepe campionatul, mai recent am facut un schimb de jucatori cu Magic total aiurea si Kwame Brown s-a accidentat…
Mare film American Gangster…..film de Oscar
GA
ce salarii au aia pe acolo ?
GA
Dar Kobe mai e la Lakers acum? De ce voia sa plece?
@ AG
Pt ca Mitch Kupchak managerul general nu a transferat niciun jucator de valoare pt a-l ajuta sa castige campionatul!
Da, KObe e si va ramane la Lakers…
@ Dorin
Salariul mediu al jucatorului de bashet din NBA este de 3,7 milioane usd….Kevin Garnett are cel mai mare salariu 28 de milioane pe an
GA
http://www.adriangeorgescu.ro/2007/11/23/best-of-magic/
Octavius
imi pare rau, n-am cu ce sa-l prind.
@ AG
Mersi…sunt multe, multe filmulete…Magic a fost si este f iubit in LA.
@ Octavius
Poti sa incerci…vezi ca-s euroamerican!
@ AG
Te descurci foarte bine :) Scuze,m-am uitat si eu la Leno,dar as putea la fel de bine sa spun ca am asteptat sa vad cine e mai slab,sa intru in discutie de partea lui :)
@ Octavius
N-ai sa vezi, suntem din aceeasi tabara…
@ genial american
Normal! Un american genial e acela care inca mai pastreaza pe undeva biletul cu care a venit candva din Europa :)
@ genial american
Ce e cu povestea asta cu operatia lui Obama? Eu cu el as merge,pe manutza lui.
@ Octavius
Locuiesti in Romania?
Din cand in cand,da :) De exemplu am venit in octombrie in tara,dar plec de Craciun inapoi in Amsterdam.Iti vine sa crezi cat de mult s-a schimbat vechea Europa? :)
@ Octavius
Da. „Vremea” este ciclica. Balega de vaca polueaza mult mai mult decat fumul din esapamentul unei masini. Avem mai multe vaci decat masini in lume.
@ Octavius
Omu’ a fost propulsat din interiorul partidului democrat…n-are nicio sansa. Propaganda ieftina si populista pot sa fac si io…da’ nu-s democrat asa ca….
@ genial american
Now that’s a situation indeed.Ar cam trebui sa ne apucam de…mancat,nu? :)
@genial american
N-as fi crezut sa ajung sa vad un american genial,preocupat de scris,care sa aiba afinitati politice conservatoare.De obicei arta si artistii americani merg spre stanga,de ani buni.
E un anunt aici,dupa comentarii,despre „taiere beton,perforare beton”.Il vedeti si voi? De ce oare ma face sa ma gandesc tot la Elodia? :)
@ Octavius
Hahaha! Nu-s genial bey…Maria Andries (de la GSP) care are/avea ca motto „Domnul Ovidiu imi spune geniala” a scris odata un articol la care am postat sub nickul „genial american” ….it stuck.
@ Octavius
Ai vazut ca n-am zis nimic referitor la prezumtia ta…
@ genial american
E bun oricum,suna si un pic ironic,asa,la inceput am crezut ca asta e intentia,sa alaturi doi termeni imposibil de alaturat: american si genial :)
@ genial american
Pai,din cate stiu,In State esti ori asa,ori asa,ca vine „unchiul” la usa inainte de alegeri sa te inscrie pe liste si,cu ocazia asta,ii spui si dupa cine suspini…Hillary,McCain…
@ Octavius
Nu. Nu-ti vine nimeni la usa. IN momentul in care te-ai inscris intr-un partid esti „batut in cuie” acolo…ca la buletin in Romania daca te muti te reinscrii in locatia noua. „unchiul” e acum „nepotica” de la telefon care face un Poll :)
@ genial american
Eu nu dau doi poli pe poll-urile lor,ca asa au manipulat si l-au adus de la ferma pe Bush.Si cat de mult voia sa stea linistit acolo,saracul! :)
@genial american
Hopa! Am scris cuvantul cheie „Bush”! Ce zici,a intrat cineva in alerta acolo sau e meci?
@ Octavius
Nu intra nici naiba in alerta…gresesti putin in logica: nu poll-urile l-au facut presedinte pe Bush ci alegatorii…
Sper sa nu zici ce va de Alishor…
AG
Nu se intampla des,dar cu acest articol ai reusit sa ma reduci la tacere…..
Chapeau!!!
eu n-am urmarit „serialul” asta cu si depre elodia. astept sa apara dvdrip pe torrent
nepotu lu gigi http://www.youtube.com/profile?user=adidinamoo
@nasty
pai cum ma, eu stiam ca a aparut film despre/cu eloida. altfel lazarus ala la ce lucreaza? el cum isi petrece mizeriile de zile din mizeria aia de viata ?
oricum,am aflat aseara ca eloida traieste si l-a contactat pe lazarus. eu cred ca serialul asta se termina cu o nunta. nunta la care gaborul asasin,intre timp scapat de orice banuiala, ciordeste mireasa,uita sa o aduca inapoi si o luam de la capat.
am stofa de scenarism :D
jim
interesant ar fi sa scoata niste desene animate. gen road runner. cu lazarus in rolul coiotului. in alta ordine de idei, nu stiu de ce m-a mancat pe mine in curTE sa-mi iau zi libera. tocmai azi cand au oprit magarii caldura si apa calda. stie careva daca e vreo avarie la intersectia bd chisinau cu bd basarabia (ex muncii cu socului)? nu de alta dar risc sa-mi inghete si bruma de neuroni functionali pe care ii mai am :(
*scenarist de fapt
AG
tu ai tangente cu bejart? poti sa scrii si tu ceva despre el acum ca a murit?
@nasty
nici cea mai vaga idee. dar daca tot ti-ai luat zi libera si iti mai e si frig, eu zic sa-ti incarci laptopul pe spinare si sa iti muti sediul in cel mai apropiat pub mai de doamne ajuta.
am descoperit cu ocazia meciului cu bulgaria ca la bar bar se face super mancare. recomand aripioarele picante. care nu sunt ca la kfc ci cu un sos picant. si chiar sunt picante.
Super articol !
as adauga impresia mea despre societatea in care traim.
Cultura , educatia sunt lipsuri majore , adeseasocietatea actuala
@cox
incepusesi bine…
mai urmeaza?
Cultura la majoritatea contemporanilor nostri lipsete, sau e superficiala si goala.
Lipsa de cultura si din ce in ce ma multi oameni interesati de vanitate decat de virtute a facut din masti accesoriul ideal care sa ne propulseze cat mai aproape de scop , goana dupa placere si putere, dorinta de a straluci si de-a castiga consideratie cat mai repede .
Folosirea mastilor ridicata la rang de arta nu poate sa reflecte decat imaginea unei societati in decadenta , unde non-valorile devin valori , unde adevarul este ignorat, unde in lipsa de valoare preferam sa ne travestim cu o masca . Oamenii ordinari nu pot atinge dimensiunile unui spirit de geniu. Dra pe cine mai intereseaza spiritualitatea si geniile ??? cand in orice butic ne putem cumpara masca care sa ne puna in cea mai favorabila lumina.
Mai usor sa parem ceia ce nu suntem decat sa suportam ceia ce valoram.
« Comparat cu omul , cel mai frumos cimpanzeu este urat. Dar omul cel mai frumos si cel mai intelept , comparat cu Dumnezeu , seamana cu un cimpanzeu »
Felicitari pentru articol ! foarte bine spus :”Aşadar, avem pe de-o parte omul, iar într-un plan superior ca importanţă avem ceea ce el a reuşit să pară până
acum, gogoaşa de mătase în care viermele s-a înfăşurat pentru a deveni fluture”
nasty™
Tangentele mele cu baletul sunt cele ale lui Ion Creanga cu muzica rock.
… dar stiu ca a fost artist mare, formatia Tuxedomoon a facut muzica pentru un balet de-al lui, denumit „Divine”, pentru Greta Garbo.
Cox pe gratis
Niciodata nu voi inceta sa ma minunez de frumusetea nick-urilor de pe acest blog.
Apropos de cimpanzei si oameni, Whitehead spunea asa: „In punctul cel mai de jos al caderii lui, omul a zamislit maimuta”
AG
am auzit ca ion creanga era punker. deci nu prea avea tangente cu muzica rock :D
AG
Asculta bai roackare: iar ai comis-o! :D
Nu pot sa te laud, ca am primit ban de la Octavius, si banuiesc ca te-ai saturat… ;)
Ce zici AG de noul „Parazitii – Slalom printre cretini”?
Felicitari, Adrian! Excelent articol! Cata dreptate ai! Cred c de peste un an ma feresc sa ma mai uit la TV la stiri, prefer sa citesc pe net. Si pe net te pot dezinforma, dar macar nu iti prezinta stirile in „format bomba”, adica in binecunoscutul stil DDD (Dan Diaconescu Direct). Ma uit la copiii astia de liceu si ma ingrozesc…si nu am decat 26 de ani!
Alex, keloo
Multumesac
keloo
Nu inca. Ia sa vaz.
http://www.pronosticsportiv.ro – ponturi, analize, istoria fotbalului romanesc. Forum pentru toti pariorii