Este cea mai melancolică regiune a Spaniei și cea mai depopulată. E ca  o povestire a lui Borges sau ca un fado.

În biserica Sobrado dos Monxes

Intrarea în Galicia e dură, mai ales pentru cei cu rău de înălțime, de parcă această regiune ar vrea să-ți spună de la început că trebuie să fii atent. Trebuie să traversezi pe jos un pod, Puente dos Santos, lung de peste 600 de metri, la o înălțime de peste 30 de metri față de ocean.

Puente dos Santos din Ribadeo

În Galicia, chiar mai mult decât în Asturias sau în Țara Bascilor, animalul cel mai des întâlnit e vaca. Aproape oriunde ai fi, miroase a balegă, ceea ce mie îmi place la nebunie (îl consider a fi, alături de cel al mării, unul dintre cele mai liniștitoare mirosuri). Și aceste zeități tutelare leneșe au ce să mănânce: sunt pajiști nesfârșite cu iarbă grasă, plouate la intervale rezonabile, căci vântul bate de obicei cu putere și vremea aici e foarte schimbătoare: acum e senin, peste un sfert de oră cerul s-a umplut de nori și începe furtuna.  Continue reading →