Adevăratul ajutor
de Elena Georgescu
Nunta cu dar devine un un lucru penibil numai atunci când intră în zona exagerării. De pildă, atunci când viitorii însurăţei aleg un restaurant mult mai scump decât posibilităţile materiale ale invitaţilor, silindu-i practic pe aceştia să achite costul “fiţelor” lor. Se duce oare cineva în vizită, fie că este vorba de o petrecere de casă nouă, de serbarea unei zile de naştere, sau de un banal “ceai”, cu mâna goală? Nu. Atunci de ce am considera nunta cu dar un obicei mercantil?
Dacă se dau bani, este pentru a-i ajuta pe cei doi la început de drum. Este o idee banală şi tocită, dar adevărată. Altfel, dacă invitaţii ar veni numai cu călduroase strângeri de mână şi cu urări de “Casă de piatră!”, probabil că pe toată durata lunii de miere tânărul cuplu ar munci de dimineaţa până seara doar ca să achite costurile oficializării relaţiei lor.
În general, să iei un cadou care ţine cont de dorinţele persoanei respective este un gest care denotă respect, atenţie şi implicare. În cazul unei nunţi, darurile vin însă de la foarte mulţi şi au ca destinatari doi oameni diferiţi, deci se transformă într-un cadou “de casă”. Trecerea de la obiect la bani nu reprezintă un gest meschin şi superficial, ci un ajutor în adevăratul sens al cuvântului.
Cele trei storcătoare de fructe şi cele două filtre de cafea care îşi aşteaptă de şapte ani, de când ne-am căsătorit, intrarea în serviciu pot depune mărturie.
C.A.R.
de Adrian Georgescu
La ţară mai ales, nunta a devenit un C.A.R. pe termen lung. Dacă un neam şi-a trimis reprezentanţi la nunta ta, trebuie să te duci şi tu la una din familia lor. Sau măcar să trimiţi plicul. Astfel, un teanc de bancnote devine substitutul persoanei. Dintr-un mod de exprimare a unei bucurii, darul se transformă în exercitarea unei obligaţii. Ce se întâmplă dacă eşti invitat la nunta unui prieten bun, dar, dintr-un motiv oarecare, nu ai bani? Inventezi o scuză, ca şi cum ar trebui să-ţi duci şeful de nas pentru o zi lipsă de la serviciu. Amândoi ştiţi adevărul, dar nu puteţi depăşi blocajul unei prejudecăţi sociale.
Există şi un tarif minimal al nunţilor, acel “cât merge masa”, la care se adaugă sporuri de grad de rudenie, de grad de prietenie şi de poziţie socială. Grila trebuie respectată, pentru că urmează penibilul moment al strigării darului (de fapt al smulgerii darului), în care se amestecă şantajul şi exhibiţionismul financiar.
Dacă tot e aşa, de ce nu ducem lucrurile până la capăt? Să nu mai trimitem invitaţii, ci bilete tipărite, cu preţ. “Marcela şi Viorel vă invită la nunta lor, care va avea loc miercuri, 30 august, la Restaurantul Căprioara. Aveţi locurile 4 şi 5, de pe rândul 2 al sectorului A (lângă scenă). Păstraţi biletul pentru control”. Iar în subsol să fie scris: “Pentru cei care nu pot să participe, puteţi să vă achitaţi de obligaţie în contul nr …, dechis la banca …”.
Ce frumos ar fi DACA ne-am putea permite -miri si nuntasi deopotriva- sa participam la un asemenea eveniment fara sa ne gandim la cat i-a costat pe unii si cu cat trebuie sa „contribuie” ceilalti… In ziua de azi e o utopie, pentru ca viata e cum e, veniturile… mai mari sau mai mici… oricum ar fi, o casnicie trebuie ajutata in demaraj…
miercuri…bine ca nu ai zis joi
sint bune si cadourile astea…poti deschide o taraba cu ceva aparatura electrocasnica,trandafiri de plastic,portelanuri…
:) mda. o nunta reusita din pct asta de vedere e sa te bucuri alaturi de invitati si sa nu „strigi” darul. sa-l accepti printre strangerile de maini, pupaturile de rigoare si urarile de casa de piatra, la „spartul targului”. iar cand numeri banii la sfarsit, sa nu faci comentarii rautacioase la adresa celor care au contribuit si eu cu cat ii tine punga…
la prieteni, io prefer sa fac un cadou care sa ma reprezinte. mda, cam egoist, da’ asta mi-ar si placea sa primesc.
asta cu strigatul darului e penibila rau, dar, intr-adevar, probabil ajuta mult la ideea de C.A.R.
„ce facem, ne luam casa/masina?” „da, da’ tre’ sa ne casatorim pentru avans”. „deal.”
Asta-i un subiect extrem de interesant iar punctul meu
de vedere il voi expune la „dialog intre bloguri” ;) Dar, ca sa
ma refer la postul de fata, sunt absolut de partea Elenei, pe
linga faptul ca-i impartasesc parerea, mai e si femeie ;)
Dar sunt si de parte lui Adrian, cu unele rezerve, nu spui care :D
La tara nunta a fost intotdeauna un C.A.R. Nu-mi plac nuntile. Decat o nunta, mai bine o calatorie in 2, departe de toata lumea.
zice elena ca la nunti cadourile vin de la foarte multi si au ca destinatar doua persoane diferite. pai simplu: invitatii din partea ei sa-i ia ei cadouri si ai lui sa ia whisky. si de ce trebuie sa fie foarte multi? scuza „ca sa ne impartaseasca fericirea cat mai multi oameni” nu tine. vreau sa am alaturi 12 prieteni buni decat 100 de conjunctura. pana dau mana cu toti se duce dracu’ juma de combinatie. plus ca la un pahar baut cu fiecare ar urma o luna de miere mai cuminte decat e postul lu’ nuti.
ca banuiesc ca tine posturile….
nunta are si ea rostul ei…daca inainte era foarte valabila teoria cu CAR, acum nu prea mai merge. in mod traditional, mirii in urma banilor adunati de la meseni isi puteau cumpara o masina sau o casa, acum cei mai norocosi reusesc doar sa achite costurile parangheliei…
:D
m-am prins! mirii sunt ca aurolacii. ce cacat stai la cersit cand poti sa te duci la furat? ca d-aia ti-a dat Dumnezeu maini sa sutesti si picioare sa-ti iei tira….
Cind eram liceeni, eu si cu doi alti prieteni foarte apropiati am hotarit ca, atunci cind fiecare se va casatori, ceilalti doi vor veni la nunta fara bani.Pina acum a functionat. In sensul ca ei doi sint deja casatoriti si , conform intelegerii, nu am dat nici un ban. Daca vreodata ma voi casatori, nu voi lua cu siguranta nici un ban de la ei, indiferent cit de instariti ar fi.
Tema este atat de vasta , incat s-ar putea scrie o intreaga disertatie sau o antologie !!!
Eu le dau dreptate ambelor gazde, dar ma mira ca n-au amintit alt aspect, destul de dureros, ca sa dea o traiectorie nemernica relatiei celor 2 miri, si anume faptul ca exista parinti, care fac nunta copilul lor, dar tinerii nu vad 1 leu in manuta lor, dupa nunta.
Li se pune – fetei,, pariura & baiatului, papionul – , numai ca unii dintre parintii, care fac nunta, sa se imbogateasca dupa ce pun mana pe banii din nunta.
Am trait la viata mea sa vad si sa aud asa ceva. Socrii fetei si-au umplut casa de mobila si aparatura electrica, iar ei au ramas numai cu verigheta si cu toaleta de miri, pe care n-au mai folosit-o niciodata.
N-au mai amintit Adrian&Elena, cate discutii si cat scandal se isca dupa nunta, cand cuscrii incep sa-si strige – unii la altii – cat ai dat tu, cat am dat noi ca sa le facel nunta copiilor si normal ca tot acest balci se repercuteaza asupra tinerilor, care ajund sa-si urasca propriul festin, dorit o viata intreaga sa fie ca-n povesti!
Si, daca dispare vraja si apare iarasi materialul, cum pleaca cei doi tineri, din start, in viata ??? Cum??? Cat s-ar iubi de mult, daca uniii parinti darama castelul de vise, se alege praful, deja din start !
De la cele relatate mai sus fac exceptie vedetele , gen Andreea banica s.a. care au bani cat cuprinde si la care parintii nu-si aduc nicio contributie. Dar cata lume e …”vedeta”????
Eu detest nuntile
Cel mai original cadou pe care-l facusem la o nunta, a fost o conopida in care ascunsesem banii (mireasa era vegetariana).Eram mai multi prieteni, si cand aparusem noi cu conopida, toti au inceput sa rada. Am vrut sa fim originali, si reusisem, pt ca a fost singura conopida pe care au primit-o.
@elena g: cunosc un cuplu care a luat un credit pentru a-si face nunta la care visau. si n-a ajuns o luna de muncit la greu pentru a-l plati
nico,
Ideea voastra a fost superoriginala !
Interesant ascunzis ati gasit….cum , totusi, nu s-au udat banii, nus-au mizerabilisit, cata vreme conopida nu-i barem o locatie mai adunata, ci e toata numai „o ….fluorescenta”!
I-ati pus, in prealabil, intr-o punguta de plastic sau…cum???
Sau i-ati pus intr-o cutiuta, la un loc cu conopida si le-ati impachetat elegant!
[ Ia uite ce probleme imi fac eu azi, in sfanta joi?]
nora
Scosesem un dop din cotor. Acolo ascunsesem banii, apoi am pus dopul la loc. Nu i-am intrebat daca banii au fost uzi sau nu. Asta nu a fost problema noastra.
.
Si cel mai misto cadou primit de noi, a fost tot de la prieteni, un weekend la Paris.
nico
Imi imprumuti si mie prietenii aia? Macar pentru un weekend :D
salutări din berceni
la mine-n cartier se face listă – circulă pe net- pe la rude, prieteni, ecşi…
viitorii miri fac o listă cu ce îşi doresc, iar viitorii nuntaşi se trec pe listă în dreptul cadoului pe care şi-l permit.
asta ar fi culmea pragmatismului prenupţial de periferie :)
prietenie la kilogram
surferb
Imi pare rau. Nu-mi imprumut prietenii.
nico
Bine faci, n-are de ce sa-ti para rau :)
Trebuie sa fiu deacord cu Adrian , mai ales in zilele noastre , cind n- o mai faci -neaparat-din obligatie si te duci numai daca vrei !La restaurantul :costa , biserica costa, meniul costa , hainele costa ,etc? DA !
Daca nu esti multi miliardar(dar si astia primesc bani si cadouri si ce cadouri !) atunci , mai bine NU MAI FACI nunta .
De inmrormintari de ce nu ziceti ca-i acelasi lucru:):):):)
http://www.youtube.com/watch?v=dCFxe7cDpjw&feature=related
Saliuuuu, *orca,
Inca nu mi-ai spus daca esti Dra/Dna sau Dl ?
Pe mine m-au cam lasat in pace acei blogger-i care aveau cosmaruri !
Cred ca s-au convins ca tu estu TU, iar eu sunt EU!Deci persoane diferite!
saliu, norca :D
eh, cred că le plăcea să mult să ii credem confuzi…
cred că băieţii ăstia virtuali asociază ideea de derivă cu ceva sexi…rămâne să descoperi dacă e adevărat :)
io nu mai am răbdare
mai vorbim diseară
have fun
De curand m-am logodit. Am hotarat impreuna cu viitorul sot sa facem o nunta frumoasa, fara pretentii si fite, fara galagie si strangeri de daruri sau plicuri.
Suntem amandoi oripilati de obiceiurile de care vorbesti, in special de „darul cu strigare”. Este jenant atat pentru miri cat si pentru invitati. Hotararea pe care am luat-o impreuna nu are legatura cu posibilitatile financiare. Pur si simplu vrem sa ne simtim bine impreuna cu rudele si prietenii apropiati la o cina frumoasa.
Nunta e un prilej de bucurie, nu de stors bani de la rude. Si nu e normal sa-ti pui prietenii in situatia de a refuza participarea la un moment important din viata ta numai pentru ca nu au bani.
Buna ziua ,e un subiect bun,dar raspunsurile sunt diferite,eu dupa nunta parca mi-am ingropat si norocul si sporul deci urasc nunta,mai ales ca nu m-am ingrijit in tot acesti 30 de ani,am ajuns sa bag tot felul de motive sa nu ajung in toamna la nunta fetei mele si stiu ca acolo e foarte iubita de toate neamurile ei,aveati dreptate cand dau de greu bat in retragere,iar pt miri nunta e dupa sufletul parintilor daca va fii frumoasa si armonioasa.
andrei – prozaic, elena – pragmatica, mai c-as merge pe mana ei…
salutare
EG are propunere ideala din pacate realitatea e de partea lui AG,a fost la doua nunti anul asta si am actionat conform teoriei lui AG,mai ales ca eram var primar cu cele 2 mirese si a trebuit sa dau darul mai mare ;)
Sustin parerea doamnei Elena.
AG, spui ca „La ţară mai ales, nunta a devenit un C.A.R. pe termen lung”. Pai unde, daca nu la sat, a aparut ideea de intrajutorare?
Ca gestul nu mai are sinceritatea din timpurile vechi e de inteles. Dar eu zic ca si-a pastrat utilitatea in a ajuta o familie de tineri sa porneasca cu dreptul in viata.
Aberatii si aberanti au existat si o sa existe intotdeauna…
*orca,
Eu mi-am dat seama ca sunt intr-un „comitet” de …”demolare spirituala”, cu „un plan de atac” bine definit si cu satisfacerea egou-lui lor prin acest atac la persoana….
Probabil ca-s tipuri umane”de treaba”, dar asa stiu ei sa se faca auziti
E si asta o cale de a atinge…..fericirea!
Dar, vad ca pe mine ….”m-au iertat”!
Deseara plecam iarasi sa facem week-end-ul , undeva, „departe de lumea dezlantuita”!
Ne auzim de luni
Iti doresc – si tie &All – un sfarsit de saptamana cat mai original si atractiv!
V-as spune (la amandoi) ceva…eopian…adica,aveti amandoi dreptate….
In ceace ma priveste,beneficiind de un CEC de 15.000 din partea lui socru-meu,miam permis sa-mi invit cunostintele (de ambele parti) si sa-i satur de mancare si de bautura pe toti..erau vreo 50-60..m-a costat vreo 5.ooo…singurul cadou a venit din partea nasilor..un serviciu de masa (tacamuri si farfurii)..
N-am primit nimic moca de la viatasi nici n-am folosit conturile afisate in viteza pe ecrane…poate cand m-or da afra banii din casa….
…esopian …fireste !
„mi-am permis”…
SCUZE !
Stiu un caz in care cineva a luat bani de la banca ca sa-si deschida o „shaormarie” impreuna cu un asociat, intre timp intelegerea lor a cazut si ca sa nu risipeasca banii s-a hotarat sa-i „investeasca” in nunta. Care nici nu era pe radar pana atunci – desi exista o prietena. Chestia e ca tinerii „si-au scos banii” si se inteleg nemaipomenit (au trecut vreo trei ani de atunci).
Eu am avut intotdeauna oroare de chestiile astea.
Daca vreau bani, ma duc la banca si stiu exact cat si cand trebuie sa dau inapoi.
Altfel, ii dau cand mi-e lumea mai draga ca, de!, am obligatii…
Pana la urma ne-am tinut batosi in fata parintilor ei, care
voiau nunta mare, cu jumatate din populatia Baraganului,
respectiv intreaga populatie a unei localitati de pe Valea Prahovei,
si am strans bani si am invitat 21 de persoane pentru o
seara la un restaurant (va spun si care, cel a hotelului Azuga,
aflat chiar la DN1); mireasa a fost imbracata in rochie alba,
cu trandafiri albi in par, si a existat si un cos de flori.
Nu am invitat decat cate doi verisori din fiecare parte, restul fiind
prieteni apropiati, de care eram siguri ca se bucura pentru noi.
A, si parintii. Unii mai tristi, altii mai putin :-D
Invitatia a fost intarita de rugamintea de a veni fara cutii,
plicuri etc., exact ca la o seara la restaurant. Nu toti s-au
tinut de cuvant, dar… ne bucuram ca nu tinem minte
cine anume ;-)
Intotdeauna mi s-au parut invitatiile la nuntile cu dar
(nici n-am vazut altfel) un fel de amenzi. In loc sa te bucuri
ca prietenii tai isi impletesc destinele, incepi sa te gandesti
la ce urmeaza sa renunti… ori la saptamana de la Costinesti,
ori la frigiderul cel nou. De aceea planuiam de mult strategia asta.
Ne-a costat putin peste 1500 lei (deh, provincia are avantajele ei).
Marea majoritate a barbatilor venisera la volan, asa ca
nu au fost (cu o exceptie) respiratii gafaitoare, pupaturi
umede, nici lacrimi cu alcoolemie crescuta sau dansat
pe mese, cu camasile transpirate si umflate, mai ales in dreptul floricelei
brodate pe ficat (va mai amintiti?… am si eu obsesiile mele din copilarie…)
Fondul sonor a fost asigurat de un CD-RW ars de comun acord.
Ce ziceti de o „nunta”
fara manele, lautari etc? Singura melodie romaneasca
care mi-a cazut sub mouse cu o noapte inainte a fost un tango
cantat de Gica Petrescu. In rest… muzica noastra de
nunta… Mult smooth jazz in surdina, apoi Chris Isaak, U2, INXS (bineinteles, cele ce se potriveau) si valsuri :-D
Prietenii nostri au plecat acasa incantati, pe la miezul noptii, proaspetii cuscri
tot atunci, cu stari diferite…
Parintii ei au venit strangand din dinti, desi le spusesem
ca nu trebuie sa vina daca nu sunt de acord; tatal ei, mare amator
de nunti scaldate in Nicu Ploiesteanu+zaibar, la care
toata lumea se pupa cu toata lumea chiar daca nu se cunosc,
chiar i-a soptit fiicei lui la un vals: „Tata, spune drept, asta-i nunta?…”
Dar intr-o zi ca aceea nu poti usca un buchet de trandafiri albi doar asa, cu niste cuvinte.
Nunta mea a fost cel mai obositor si prost organizat eveniment din viata mea. Eram prea tanar si prea ocupat incat sa pot organiza eu evenimentul, asa ca asigurarea parintilor mei ca vor face ei totul a fost de-ajuns. In realitate s-au straduit sa faca totul sa iasa statistic prost si sa-i trateze pe cuscri cu curul, asa de-ai dreacu’. Masa si dans acasa, la tara, cu juma’ de sat gura-casca si bani nema, apoi nunta la local la oras, 250 persoane din care cunosteam doar 50, restul erau CAR-istii alor mei. Dupa o ora de nunta voiam sa se termine. Muzica era un refren continuu cu variatiuni. Cand am fost anuntat ca s-a furat mireasa am avut momentul meu de glorie trista: am anuntat la microfon ca n-am timp de prostii, nu sunt dispus sa satisfac pretentii tampite, sa stea la masa pentru a fi serviti cu urmatorul fel. Am reusit sa-i fac atenti pe cei 200 de necunoscuti suficient cat sa se opreasca din mestecat. Probabil au spus ca sunt dus, dar am insistat pe ton ferm: N-AM TIMP DE PROSTII, ASEZATI-VA LA MASA!. S-au asezat si gata, asta fost negocierea mea, norocul incepatorului. Strigarea darului a fost alt moment penibil. Am ramas cu 2mii dolari din care i-am facut cadou jumate domnului Vantu. Vreo 3 ani a tot insistat sotia sa copiez caseta VHS in format digital. Sincer, nu vreau sa am amintirea nuntii. Cred ca s-a demagnetizat suficient banda aia. Astazi descopar ca am stabilit un record personal: nu am fost la vreo nunta mai proasta ca a mea.
Solutia ar fi: Nunta fara strigare ! Fiecare baga banu’ in plic si singurii care afla cat a bagat fiecare sunt mirele, mireasa si parintii acestora.
@tot eu
Aceeasi strategie am adoptat-o si eu. Nu-ia asa ce eveniment placut s-a putut face dintr-o nunta care teoretic trebuia sa se transforme in viitor intr-un moment de care sa nu-ti doresti sa-ti amintesti?
La nunta mea, la fel cu MP3-uri, eu am fost si Dj :)
Sincer imi pare rau de cei care s-au pricopsit cu experiente si amintiri nefericite.