in În pat cu duşmanul, Evenimentul Zilei

E necesară o Zi a Bărbatului?

Evident …

de Adrian Georgescu

În dimineaţa de 8 martie, după 5 ore de somn, m-am trezit cu dorinţa fierbinte de a fi, pentru o zi, bărbatul ideal. Astfel, am pregătit cafeaua şi micul dejun. Au urmat o fugă la cea mai apropiată florărie, distribuirea de buchete rudelor feminine de gradul întâi şi doi, precum şi un drum la piaţă pentru aprovizionare.

Programul a continuat într-o deplină armonie conjugală. Ea – două filme la televizor, eu – niciun meci la televizor, ea – 20 de telefoane primite cu „La mulţi ani”, eu – 20 de telefoane date cu „La mulţi ani”, ea – la coafor, eu – la calculator, pregătind ideile pentru această rubrică.

În mare, susţineam că, dacă ar exista o Zi a Bărbatului, ea ar trebui să fie pe 29 februarie. „Cum, doar o dată la patru ani?”, vor întreba congenerii mei. Exact în asta constă rafinamentul metodei. 1. O singură celebrare a masculinităţii la patru ani ar fi imediat acceptată. 2. În anii bisecţi, am sărbători cu un asemenea entuziasm pe 29 februarie, încât a doua zi ar fi dedicată exclusiv refacerii. 3. În anii „nebisecţi”, pe 1 martie pur şi simplu ne-am preface surprinşi că nu e 29 februarie şi chiar ne-am declara dezamăgiţi că nu suntem noi cei sărbătoriţi.

Însă şi bărbatul ideal are limitele sale: când le atinge, de obicei adoarme. La trezire, un mesaj de la jumătatea de viaţă şi de rubrică mă anunţa că ar fi o mojicie să-i cer să mişte fie şi un deget de Ziua Femeii, darămite să scrie un articol, ca urmare sărbătorita plecase la o cină cu prietenele …

… că nu!

de Adrian Georgescu

… Şi iată-mă în faţa monitorului alb, gândindu-mă dacă la EvZ ar funcţiona scuza că religia nu ne permite să scriem pe 8 martie.

În disperare de cauză – pentru că, din păcate, doar în astfel de situaţii facem acest lucru –, am încercat să mă pun pielea soţiei mele. Cum ar putea vedea ea lucrurile? Analizând la rece, cele scrise de mine s-ar putea rezuma astfel: fugă de responsabilitate, autovictimizare, egocentrism şi născocire de scuze. Pentru că …

… în fiecare zi din viaţa noastră de familie, eu mă trezesc la 11, găsind cafeaua şi micul dejun pregătite. La ora la care jurnalistul independent deschide căscând calculatorul, jumătatea feminină, psiholog, termină a doua şedinţă de terapie. Apoi, ea face cumpărăturile, eu doar le car de la maşină până-n casă. Iar dacă ar trebui să spăl o furculiţă, probabil m-aş accidenta: n-am practicat acest sport extrem de la nuntă încoace. Sintetizând, eu fac ce-mi place, ea ce trebuie.

În mod sigur lucrurile nu stau aşa în toate cuplurile, dar sunt convins că în majoritatea cazurilor femeile dau mai mult faţă de cât primesc. În doar două zile pe an avem posibilitatea de a recupera o parte infimă din acest deficit, printr-un gest simbolic. E suficient să-i oferi flori din inimă unei femei pentru a fi bărbatul perfect. Acesta e motivul pentru care soţia mea a primit acest cadou de 8 martie: să nu fie nevoită să mişte un deget, nici măcar pentru a apăsa o tastă.

E necesară o Zi a Bărbatului? Pentru cei prea apăsaţi de responsabilităţile zilelor de la începutul lui martie, ea deja există: 1 iunie.

Write a Comment

Comment

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

49 Comments

  1. da,este necesara o zi a barbatului.insa nu cred ca ar trebui declarata sarbatoare legala si sa avem liber…

    PS:frumoasa ideea articolului.nu intelegeam de ce in a doua parte scria „sotiei mele”… :)) felicitari!

    PPS:AG,ciocnesc cu tine de pe acum berea cu ocazia zilei de 5 mai!

  2. Nu trebuie sa punem prea mult la inima…Chiar putem privi oarecum senini…
    In definitiv ne mai raman puse la capatai 364 zile si o data la patru ani chiar 365.

  3. Oh dragilor, ce ne mai trebuie o zi anume de sarbatorirea barbatului?
    La mine, 365 de zile pe an, pregatesc cafeluta, painica prajita si unsa cu untulet, o felie de rosie coapta si cateva fasii de sunca stoarsa de grasime peste doua oua ochiuri, terminand cu o savuroasa si cocheta patiserie rumenita.Si va rog sa ma credeti ,ca fac asta, nu pentru ca sint barbat ci pentru ca nu-mi place cum sotia mea face micul dejun si in special cafeluta. Am desvaluit acest secretel fara frica de a fi pedepsit ci pentruca stiu ca sotia mea nu stie sa citeasca romaneste.
    29 Februarie ar fi o idee, deoarece seamana cu Jocurile Olimpice, la fiecare patru ani si cu fru,oase;e noastre campionate mondiale de footbal

  4. Se pare ca americanii nu se dau in vant sa ne copieze, in schimb
    noi copiem orice..aproape orice.cit despre rolul femeii si al barbatului
    au cam inceput sa se inverseze..o fi bine, o fi rau..cine stie.

  5. Da, @Adrian,
    Cu siguranta ca ar fi echitabil ca si barbatii sa aiba o zi a lor!
    Si nici 29 febr., nici 1 iunie, ca oricum, daca ii iubim patimas este si pentru faptul ca „n-a murit copilul din ei” !
    Stiti cum este si cu sarbatorile astea? Si cu mentinerea dragostei de viata? Exact cum este si cu amorul!
    Dai cu el la cos un timp, dispare tot!!!
    Mentii flacara aprinsa & atingerea trupului si a sufletului prin cuvinte tandre, reciproce, care nu costa niciun leu,
    esti mereu aureolat de iubire – si tu si ea- !Si mereu asa, va faceti viata placuta in camin!
    La fel este , si cu sarbatorile!
    Noi, de cand am scapat de cotizat si am inceput sa ne gandim, si la noi, am mers prin carciumi cum n-am mers 35 de ani!
    Mereu apare cate un festin. Mereu suntem invitati la cate o agapa!
    Si uite-asa, ne-am dat pe distractie si …Doamne ! …bine e sa iesi dintr-un traseu!Sa mai cunosti , si altele!
    Deci sa votam o zi a barbatilor NEAPARAT, ca ei tot cu noi si-o sarbatoresc !
    Doamne, ajuta!

  6. AG:
    Faza cu furculita e bestiala. Sa nu incerci cu vreun pahar, ca sigur il scapi din maini si se face tandari in chiuveta. Iti spun din experienta alor mei – ca am 2 exponente de parte barbateasca in casa. Cel mare pare chiar mai neindemanatic decat cel mic (ii zic asa desi e major). Cat am putut sa rad! Sa-ti spun ceva: noi stim cand voi va fofilati, dar va privim ca pe niste copii. Ziua voastra nu-i pe 1 iunie, ci in fiecare zi.

  7. Si totusi!
    Pt ca atunci cand ma trezesc eu cafeaua este gata….
    Pt ca in fiecare duminica la ora la care ma trezesc eu cafeaua este gata si chifle proaspete si clatitele cu gem de capsuni sunt gata…
    Si pt ca face cumparaturile in fiecare sambata….
    Si pt ca spala geamurile mai bine decat mine….
    Si pt ca vede in fiecare zi ce trebuie sa faca o femeie si nu se rusineaza sa ma ajute…
    Si pt ca gateste cel putin odata pe saptamana….
    Si pt ca nu se simte prea barbat pt a face toate aceste lucruri…
    Pt toate aceste lucruri si pt astfel de barbati ar trebui sa existe o zi a barbatilor….
    Desi daca ma gandesc bine are el grija si sa se sarbatoreasca cu prietenii..

  8. Este imperios necesara o zi a barbatului. Insa nu pt barbati, cum s-ar credea, ci pentru femei.
    Pentru a-si putea reprima frustrarile provenite din ideea ca o zi pe an e ziua femeii, iar celelalte 364, ziua barbatului.

  9. ba baiete, esti pe ceva? scrii in fiecare zi, unde deschid ziarul dau de muianu’ tau…
    ia-o incet, respira….si fugi la peste. cu ala batranu’ evident. chiar, dinozauru’ are porsche sau mi-e mie dor de el si-l vad pe strada?

  10. La ce folos? De baut nu ma lasa sa beau peste masura, de mers la altele nu ma lasa fara sa-mi dea papucii din start, de iesit cu prietenii nu ma lasa numai daca vine si ea. Daca-mi ia un cadou imi ia ceva ce i-ar place ei la mine.
    Si atunci…
    La ce folos?

  11. Daca ne uitam la istoricul si motivele zilei de 8 martie pe siteul ONU ((http://www.un.org/womenwatch/feature/iwd/history.html)) gasim:
    – „International Women’s Day is a time to reflect on progress made”
    – „celebrate acts of courage and determination by ordinary women who have played an extraordinary role in the history of their countries and communities”

    Frumos, nu? De unde am dedus noi, barbatii, ca e vorba de primavara, flori, surprize aici? Daca era prin decembrie ziua asta?

    Eu nu cred ca barbatii au nevoie de o zi speciala, sau cel putin nu ca 8 martie, pentru ca femeile sigur nu s-ar fi gandit la bere in conditiile de mai sus.

  12. e aiurea cu zilele astea aniversare,toata lumea asteapta cate cave,unii sa dea cadouri altii sa le primeasca,e nasol sa astepti un an de zile un cadou si atunci sa fii dezamagit de el,de ce nu ar fi ,de exemplu, ziua femeii o surpriza,adica zic si eu pe 17 martie sa mergi la ea cu un cadou sau o floare si sa ii spui „la multi ani!! azi e ziua ta!!!” nu ar fi surprinsa? eu am incercat si persoana respectiva a reactionat pozitiv
    :)

  13. Ziua barbatului deja exista. Este pe 14 martie. Dupa o luna de la 14 Februarie. Are si un nume foarte sugestiv: Steak and Blowjob Day.
    Nu trebuie decat promovata

  14. Buna seara,

    Domnule Adrian, se pare ca faceti parte din categoria barbatilor rasfatati, categorie unde se incadreaza si sotul meu. Ce nu inteleg multe femei este ca ingradirea barbatului duce la pierderea lui. E bine sa-l lasi liber asa cum lasi liber un copil sa se exprime, sa te iubeasca, sa faca mizerie. E placut sa vezi ca uneori esti si tu rasfatata ca femeie, dar daca iti place sa pregatesti cafeluta domnului care se trezeste la 11, inseaman ca tu esti fericita si el e fericit. Si sa nu uitam un lucru, instinctul de mama se poate rasfrage si asupra sotului, ceea ce nu e un lucru rau, e chiar placut.
    Asa cum spunea un domn mai sus ziua noastra a femeilor poate fi oricand, dar si ziua voatra a barbatilor poate fi oricand. Important e sa stim sa facem acele gesturi de tandrete si dragoste si sa ne bucuram de ele si sa nu uitam ca langa noi e un om care simte orice gest, chiar daca nu se exteriorizeaza mereu.
    Tare mi-as dori sa vad femei care nu stau toata ziua cu gura pe barbati, „sa faci aia…”, „sa nu mai faci asta…” si mai ales sa aud, apropo legat de o zi pe care vrei sa o faci speciala pentru cel drag, „dragule in seara asta iesi si tu la o bere cu baietii si uite ti-am luat un bilet la meci”. E ce ziceti de asta doamnelor?
    In final nu pot spune decat atat „La multi ani doamnelor, pentru ieri, pentru azi si pentru maine.”, ” La multi ani domnilor, pentru ieri, pentru azi si pentru maine.”

  15. Cristina:
    Ei, sa nu exageram. Eu stiu doar atat: barbatii astia „rasfatati” nu le refuza niciodata nimic sotiilor. Da’ niciodata.

  16. Buna Mag,

    Asa e, niciodata nu refuza nimic sotiilor, nu mi se refuza niciodata nimic. Spun numai ca eu consider ca nu trebuie schimbati barbatii, trebuie luati asa cum sunt, pentru ca altfel ajungem intr-o zi sa ne uitam la ei si sa le spunem „nu mai esti cel pe care l-am cunoscut”.

  17. malasuerte

    Eu cred ca ideea e ca fiecare om in parte e unic, fie el barbat sau femeie.
    Asta face ca si fiecare relatie dintre oameni sa fie unica.
    Important e, cred eu, sa nu-i perii pe toti cu aceeasi perie….nu de alta….dar s-ar putea ca unul sau una sa aiba paduchi si atunci ii umplii pe toti….
    :)

  18. Salutare !
    Nu avem nevoie de o zi fiindca, intrinsec, suntem mama si tata umanitatii !
    Nu radeti si nu luati in deradere cuvantul biblic, al Domnului, cum ca dupa chipul si semanarea Sa l-a facut pe Adam deci suntem la momentul zero al facerii.
    Ce va mai smiorcaiti atata !
    Si n-o sa va vina sa credeti ce m-a facut sa-l citesc pe dl Georgescu ? Domnolir si doamnelor, ati remarcat ca editorialele si nu numai din ziarele cu tenta sportiva sunt uneori suculente ?
    Exista un premiu ziaristic la noi ? Chiar nu stiu !
    Domnule Georgescu, jos palaria !