… femeia (2) …

„ … Acum, să-ţi spun eu ce reţetă am pentru ispitit femeile. Trebuie, bagă la cap, să ştii cum să-i iei mâna, cum să i-o ţii şi gata, e a ta. Să nu crezi că e atât de uşor. Unii bărbaţi o înşfacă atât de aprig, de zici că i-o smulg din umăr şi parcă şi simţi mirosul de arnică şi auzi cum se sfâşie bandajul. Alţii o apucă de zici că-i potcoavă înroşită în foc şi o ţin la distanţă, cum toarnă farmacistul în sticlă tinctura de asafoetidă. Şi cei mai mulţi apucă mâna şi trag de ea prin faţa privirii doamnei, cum fac bărbaţii când găsesc o minge în iarbă, încât doamna nu are nicio şansă să uite că mâna îi e crescută din braţ. Cu toţii procedează greşit.

Să-ţi spun eu cum e corect. Ai văzut vreodată un om care se strecoară în curtea din spate şi ridică o piatră s-o arunce în pisica de pe gard care-l priveşte? Omul se preface că nu are nimic în mână, că pisica nu l-a zărit şi că nici el n-a zărit pisica. Cam aşa ceva. Nu-i trage mâna să vadă. Să n-o laşi să creadă că tu ştii că ea ştie că tu îţi dai seama că ea e conştientă că tu îi ţii mâna …”.

Din nuvela „Telemachus, prieten”, de O. Henry, apărută în volumul „Niciun fel de povestire”, Editura Univers, 1983.