Teoria tăcerii

În vacanța de Paște am citit câteva cărți nou apărute și aș vrea să vă recomand câteva. Încep cu “Teoria tăcerii” a lui Iulian Tănase, publicată de Editura Herg Benet.

Tăcerea nu e tratată ca nonacțiune, ca o simplă absență a vorbirii, ci ca un act generator, încărcat de sens. Sunt rânduri tragice ori comice, întâmplări fictive sau reale, poezii, gânduri, amintiri, astfel încât cartea devine un mineral cu sute de fațete al cărui miez este tăcerea.

Sunt multe povești interesante, cum este seria cu numărul 64 (ales deloc întâmplător), de întâmplări din lumea șahului. De pildă, în 2010, înaintea meciului său cu Viswanathan Anand pentru titlul mondial, Veselin Topalov a invocat o regulă puțin cunoscută și folosită în șah, prin care să se interzică pe întreaga durată a întâlnirii orice conversație între el și adversarul lui.

Cum nu mă pricep să scriu recenzii, iar limbajul de specialitate îmi dă fiori, transcriu aici trei dintre pasajele care mi-au plăcut.

„4’33” e cea mai cunoscută și mai controversată lucrare a lui John Cage, o compoziție în trei acte pentru orice instrument sau combinație de instrumente, pe care muzicienii le mențin tăcute pe întreaga durată a reprezentației. (…) Tot ce se aude sunt sunetele pe care le scoate auditoriul: respirații, foșnete de haine, un acces de tuse, poate, fâlfâitul unui picior așezându-se peste celălalt picior, diverse uimiri și surâsuri de o sonoritate reținută, un strănut izolat, pocnetul unui deget sau al unui genunchi, un chicot pe bază de extaz, o șoaptă complice, oftaturi discrete și tot felul de zgomote și sunete neprevăzute care intră în alcătuirea liniștii”.

„Dacă nu există încă un cel mai tăcut om din lume, este pentru că nimeni nu s-a gândit să facă un top al celor mai tăcuți oameni de pe această planetă limbută. Tăcerea e de aur, se spune, iar cei care o practică sunt oameni bogați, mult mai bogați, probabil, decât cei mai bogați oameni din lume, cărora, de altfel, li se face o publicitate deșănțată. Banii trec, tăcerea rămâne”.

„Studiul despre ăcerea apașilor «To Give Up On Words, Silence in Western Apache Culture» al antropologului american Keith S. Basso are un motto simplu și adânc: «Nu este adevărat că un om care tace nu spune nimic»”.

Cartea poate fi cumpărată de aici.