Dați Meldonium la toată lumea!

Sportul nu prea mai este despre ce să faci, cât despre ce să nu faci.

De la 1 ianuarie 2016, peste 99 de sportivi au fost testați pozitiv cu Meldonium. Doamne!, ce nume frumos și cât de hi-tech sună!, chiar îți vine să iei. Acum, depinde în ce echipă jucați: fie considerați că respectivii 99 trișează, fie că nu și-au deschis și citit cu atenție mailurile. Sau poate preferați interpretarea geopolitică: când printre cei 99 sunt amintiți doar numiții Elistratov, Kulijnikov, Modzmanașvili, Bobrova și Șarapova, o exista și-o miză de acest gen. 

Oricum, într-o echipă tot trebuie să fiți. Așa e sportul. Pe teren, în tribune și în culise, de mult nu se mai luptă oameni, ci instituții, concerne, colective avocățești, departamente. Dopajul? E doar cea mai nouă ramură a marketingului sportiv: adaugă mister competiției din teren, furnizează fructul oprit, fiorul riscului, tragismul unei posibile morți timpurii. Știți însă ce industrie trăiește cel mai bine de pe urma dopingului? Cea a antidopingului. E aceeași relație ca între virus / antivirus.

Acum mulți ani, atleții erau niște modele. Astăzi, sunt niște indivizi suspecți. Sportul nu prea mai este despre ce să faci – cât de ușor pare asta la televizor! -, cât despre ce să nu faci. Succesul, azi, nu mai înseamnă să dobori un record, ci să poți crea niște tabere și sentimentul că fără meciul organizat și transmis de tine nu se poate trăi. „Sportul de azi e o industrie” se zice deseori. Fals: e foarte multe industrii – cea farmaceutică, a încălțărilor, a divertismentului, a textilelor, a pariurilor și câte altele.

Sportul a devenit „mai mare ca viața”: este aselenizarea de fiecare zi, poate înfrânge la capitolul audiență orice război sau atentat; dacă un tsunami rade trei țări în Pacific, ar face bine să nu se suprapună peste un Real – Barca.

Prin ultima sa victimă, dopajul a devenit și sexy. Maria Șarapova a coborât printre noi, de la înălțimea picioarelor sale lungi și a strigătelor provocatoare de femelă. S-a zis cu epoca redegistelor cu păr pe piept, a sovieticelor cu fețe de tapir, a americanilor cât dulapurile care alergau mai repede ca laserul. Aproape la fel de periculos ca dopajul mi se pare însă faptul  că sportivii aleg să recite, la virgulă, cu supușenia cățeilor, tot ce li se distribuie în caietele de sarcini. E meciul substanțelor și al prospectelor și al echipelor de PR.  Al paragrafelor scrise cu litere mărunte. Cine anunță primul vestea, cine comunică mai bine, cine smulge mai multe lacrimi. La  o poartă, un procuror, la cealaltă, un avocat: it’s a courtroom drama.

Într-o epocă în care totul e supraomenesc, doar greșelile au rămas omenești. Vă rog, dați mai puțin Meldonium acolo în față, să ajungă la toată lumea!