Când preferați să fie lansarea cărții?

Prieteni din București, avem de ales între mai multe date pentru lansarea noului roman, “Exitus”, publicat de Editura Polirom, care va avea loc în curând la Librăria Cărturești Verona. Puteți vota în sondajul  de mai jos ziua care vă convine cel mai mult pentru a putea participa.

Să ne vedem cu bine la lansare!

În continuare, public un nou fragment din carte:

Terminase de mâncat când îl auzi pe Roskus venind, mai întâi zgomotul înfundat al copitelor, apoi șuierul vântului la întâlnirea cu corpul străin, în care se contopeau omul și animalul. Când ajunse în dreptul intrării, Roskus își întoarse privirile spre el. Nu păru surprins să-l vadă acolo. Dădu încet din cap, ca și cum l-ar fi salutat ori ca și cum și-ar fi confirmat sieși o bănuială, apoi descălecă greoi și legă calul de trunchiul bradului de pe marginea hăului.

De sub păturile în care era înfofolit, țevile lungi ale puștii ieșeau precum antenele unei insecte uriașe, pipăind tot ce era în jurul lui, aproape sau departe, prin puterea invizibilă a gloanțelor. Intră și se apropie de foc, iar trâmbele de abur care ieșeau din pieptul lui dispărură în lumina caldă.

– Unde-i ăl’lalt? întrebă, pe limba lui Milo.

– A plecat, răspunse. Az’noapte.

– Unde?

– Nu știu.

Roskus scoase pachetul de țigări de la piept, scurmând cu unghiile negre sub păturile în care era înfofolit. Se aplecă, luă o crenguță din flăcări și aprinse țigara. Tot timpul, ochii lui și cei ai țevilor cătară spre el.

– Ai face bine să te gândești.

– Zic că e-n față.

Roskus clătină din cap.

– Nu erau urme prin zăpadă. Vă-ntâlniți voi undeva.

Milo ridică din umeri.

– Nu ne-ntâlnim.

Roskus scoase fumul din piept, printr-un oftat lung.

– Cum văd eu treaba, băiete, amândoi am rămas de proști. Dintre ai mei, unu-i mort, ăl’lalt în pușcărie. Dar nu-ți pun asta pe răboj, știu că mutul a făcut-o. Dacă mă duci la el, te las să-ți vezi de drum.

Închise ochii, din teama ca în ei să se oglindească nu neîncrederea, cât dorința nestăvilită de-a fuma. N-ar fi vrut să moară fără să mai tragă un fum. Când îi deschise, văzu cum deasupra hălăciugii de păr a lui Roskus răsărise, pe marginea spartă a acoperișului, îndepărtat, capul Mutului. Se forță să privească mai departe spre vârful incandescent, dar nu putu. Întinse brațul spre matahală:

– Dă-mi un fum.

Roskus își scoase țigara dintre buze, scrutându-l pe sub spâncenele groase și roșcate, pe care se topeau alți fulgi. Cele două găvane ale țevilor îl priveau în continuare. Deasupra, Mutul ținea un bolovan deasupra capului. Chiștocul căzu pe pământul înnegrit, lângă foc. Se întinse după el, strângându-și picioarele dedesubt, apoi se aruncă brusc peste flăcări.

Mulți îi spuseseră că, în momentul în care moartea le devenise iminentă, viața întreagă le-ar fi trecut prin fața ochilor. Milo nu văzu nimic. Auzi bubuitura puștii cu tot corpul, de parcă explozia l-ar fi rupt în bucăți, iar mintea prinse să alerge prin toate cotloanele acelor trupuri zburătoare, încercând să le țină laolaltă. Simți mirosul lemnului murind și pe cel al propriului păr ars; pe față, dogoarea. Ceva îi roti gâtul și ochii în direcția arsurii. Acolo, străbătând osul incandescent al unui lemn, pierdut în transparența fragilă a flăcărilor, era un cui, iar el rămase cu privirea acolo, de parcă, în chiar clipa morții sale, ar fi vrut să-și agațe privirile de un alt  crâmpei lipsit de importanță din univers. Pe mica pălărioară se mai distingeau două striații mititele, albe, dar acolo unde pironul ieșea sub lemnul aproape carbonizat, îndoit din forța loviturii ce-l înfipsese cândva pe jumătate în scândură, roșiaticul ruginei devenea incandescent, iar vârful acela chinuit îl făcea să semene cu un schimnic rugându-se în timpul arderii. I se păru că descoperă în acel cui un înțeles tainic a vieții, ca și cum, pentru o singură secundă, deschisese ochii într-o lume de o frumusețe inimaginabilă, ce s-ar fi pierdut dacă ar fi clipit măcar o dată. Se miră când cuiul dispăru din vederea lui și ceea ce resimțea drept trup, masa învelind o fărâmă de fericire intensă și irepetabilă, izbi ceva dur. Se rostogoli pe spate și rămase cu ochii închiși, așteptând cea de-a doua împușcătură. Nu se auzi nimic. Simțea pe față înțepăturile umede ale fulgilor și o durere aprigă în piept. Când deschise ochii, văzu că nu era de la împușcătură, ci pentru că tot pieptul îi ardea. Se întoarse cu burta pe zăpadă, iar durerea trecu prin haine odată cu umezeala și dispăru. Se ridică.

Mutul sărise jos, neauzit. Stătea cu spatele la el, în picioare, deasupra corpului prăbușit al lui Roskus. Ținea în mână pușca.

 Loading ...