in Sfatul bătrânilor

Premiile Ioan Chirilă 2010

Laureaţii celei de-a şasea ediţii a Premiilor Ioan Chirilă:

Editorialistul anului: Viorel Moţoc

Reporterul anului: Dan Filoti

Emisiunea TV a anului: Replay, pe TVR2

Fotografia anului: Vasile Cămară, Rachad El Jisr – volumul Campionii României

Talentul anului: Alexandru Călin

Premiul de Excelenţă: Radu Cosaşu 

Iată scrisoarea pe care domnul Cosaşu, la 7 ani, i-a scris-o domnului Camil Petrescu, care în 1937, începea editarea şi publicarea seriei a doua a revistei Football. Această scrisoare a fost citită de către autor la festivitatea de decernare a premiilor.

Mult stimate domnule Camil Petrescu, deşi nu posed mai mult decât cei 7 ani de acasă, nu mai sunt la vârsta care să-mi permită ratarea încă unuia din visurile vieţii mele, şi anume pe cel mai important. Am credinţa că nu D-voastră mi-l veţi bagateliza, mai cu seamă că întreaga D-voastră operă – pe care o iubesc şi am asimilat-o atât de bine că am fost silit să dau explicaţii, unora, pentru acest patetism, ceea ce ştiţi cât doare – mi-l hrăneşte şi mi-l justifică în toată puerilitatea lui. Sunteţi dintre acei oameni care nu vor rânji vreodată în faţa copilăriilor de spirit şi de destin, aşa cum lui Don Quijote nu-i va trece prin minte să batjocorească un comediant. Aţi fost de atâtea ori luat în derâdere drept Don Quijote, iar eu am suportat nu o dată blestemul de «a rămâne la Camil al tău» – adică, vezi bine, într-un fel de subdezvoltare intelectuală – ca să mai zăbovesc în prea multe ocoluri: neavând de mic decât dorinţa de a povesti lumii cum se joacă football, şi aflând că aţi înfiinţat o revistă cu acest titlu, Football, dar mai ales cu acest subtitlu: «Revistă săptămânală pentru deprinderea „jocului curat“ în sport, artă, literatură, viaţă socială», vă rog să aveţi bunătatea – deci inteligenţa – de a mă angaja redactor sau corector, fie şi pe gratis. Nu pot rata visul meu pueril de a-l avea pe Camil Petrescu redactor-şef la o revistă footballistică, fascinată de jocul curat, precum alţii de jocul ielelor. Şi nu doar din sfintele superstiţii care ne animă pe toţi camilienii, dar şi din luciditate, evoc posibilitatea că dacă nu veţi fi mulţumit de mine, să mă daţi, fără menajamente, afară. De prea multe ori am fost concediat din redacţii unde redactorii-şefi fuseseră mulţumiţi de mine, pentru ca o dată să nu găsesc puterea de a îndura să fiu concediat de Camil Petrescu, din motive strict profesionale. Vă asigur că în acest caz mă voi înhăma la o altă soartă – pădurar pe valea Rucărului, tot de-a noastră! – şi nu veţi mai auzi de mine. Dar până atunci, rămân al D-voastră, fidel…

Write a Comment

Comment

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

56 Comments

  1. si eu care crezusem ca ai gresit anul, caci nu puteam sa imi inchipui ca radu cosasu (pe care il admir cam de pe la varsta de 17 ani, varsta mea, nu a lui :P) avea numai 7 ani cand a compus aceasta scrisoare!
    imi vine sa ma impusc deja! :) si sa ma las de (orice) scris…

  2. pantacruel
    Inteleg perfect acest „imi vine sa ma las de scris”. Mai nasol e ca trebuie sa scriu ceva acum :)
    Am calculat si rascalculat. In 1937, domnul Cosasu avea 7 ani. Nu 17, cum scrisesem initial.

  3. „De prea multe ori am fost concediat din redacţii unde redactorii-şefi fuseseră mulţumiţi de mine, pentru ca o dată să nu găsesc puterea de a îndura să fiu concediat de Camil Petrescu, din motive strict profesionale.”. Insemneaza ca s-a apucat de scris chiar mai devreme, daca la 7 ani era deja veteran al redactiilor :D
    Ai dracului interbelicci astia!

  4. @ AG,
    ce este atît de magnific(mirobolantă) în a te milogi pentru o slujbă?
    Îmi pare rău că nu aţi primit Dumneavoastră premiul de Excelenţă,
    dar îmi pare bine că nu aţi fost un milog! Recomand acest idiom:
    ”No matter what the consequences, as in I’m going to tell the truth about what happened, and let the chips fall where they may .”

  5. Mama, omul asta a fost tot timpul un scriitor batran (jucaus)! Totusi, este trist sa-ti descoperi metoda/stilul/vocatia inca de la varsta calutului de lemn si a soldateilor de plumb.

  6. Eu nu cred ca a scris-o el :)
    Adica, pardon, a scris-o el, dar nu atunci. Omul are o lunga istorie de scrisori imaginare, ba mai mult, are si rude imaginare!

  7. fun fact
    in anul in care gazeta sporturilor scoate integrala Ioan Chirila, nici un om de la gsp nu ia premiu la gala Ioan Chirila. Cineva a suparat-o rauuuuu de tot pe Iarina :))))))))))))

  8. AG
    1. Spune-mi , te rgo de ce nu mai primesc instiintare pe mail? De exemplu, acum nu am primit?
    2. Ce s-a intamplat cu cei din blog’n’roll de i-ai sters?
    3. Nu a scris-o la 7 ani. Ar fi absurd: “De prea multe ori am fost concediat din redacţii unde redactorii-şefi fuseseră mulţumiţi de mine, pentru ca o dată să nu găsesc puterea de a îndura să fiu concediat de Camil Petrescu, din motive strict profesionale.”

  9. anda muru
    1. Trimit instiintare doar la articole. Acum a fost un bonus. Nu vreau sa innebunesc lumea cu toate postarile mele.
    2. Varii motive. De pilda, despre unii nu mai stiam nimic de mult timp. In alte cazuri, blogurile respective n-au mai fost actualizate de cateva luni bune si deja erau trimiteri spre naturi moarte. Pe unele le-am sters din greseala, pe altele doar sa ma intrebe proprietarii daca am ceva cu ei. N-am, domnule. Si altele, si altele. Daca erai printre cei eradicati, zi care este sau da-mi un mail la adriangeorgescu222@yahoo.com si-l pun la loc.

  10. AG
    Multumesc de raspunsuri. Nu, nu eram printre cei eradicati :) Nici macar nu am blog, doar ca mi-a sarit in ochi.(Uai, da’ casa fetii nu era mai lata??)
    Daca se poate, vreau instiintare si la bonus. Promit sa nu innebunesc :).

  11. Adrian,
    iti spun sincer ca nu sunt familiarizat cu scrierile lui Radu Cosasu, dar din cate vad, am pierdut mult!

    Daca a reusit sa scrie scrisoarea respectiva la 7 ani, presupun ca acum are un vocabular mai bogat decat al lui Shakespeare. Asta este bine, numai ca ar trebui tradus intr-o limba de circulatie internationala, ca sa avem si noi acces la podiumul literaturii universale!

  12. Adrian,
    probabil din cauza asta nu sunt familiar cu scrierile lui: Radu Cosasu – „Servim Republica Populară Română”, Editura Tineretului, București, 1952, (volumul e semnat cu pseudonimul Radu Costin).

    Oricum, asta nu inseamna ca nu este un scriitor talentat, chiar consacrat! Este evident ca succesul talentului scriitoricesc, nu are nici o legatura cu valoarea umana!

  13. Simon Templar,
    ma bucur sa te gasesc si la articolul asta. Ti-am lasat raspuns la nelamurirea ta, cu privire la Mos Gerila, deci antepenultimul articol.

    Radu Cosasu este un exemplu si pentru tine?

  14. Adrian Georgescu,
    ai dreptate, nu prea citesc, probabil ca din cauza asta argumentele mele sunt lipsite de substanta sau de o valoare atribuita! Dar asta nu ar trebui sa scuze pe analfabetii morali care se pretind a fi genialitati sfintite de Dumnezeu Insusi!

    Cred ca din cauza asta Gautama Buddha nu a reusit sa convinga decat pe analfabetii care l-au urmat si i-au scris memoriile si si le-au insusit ca univers familiar. Este evident ca nu poti sa dai credit cuiva care nu citeste, dar inspira, decat sa creditezi un om cult care citeste ca sa se inspire si sa modeleze minti fragile!

  15. Adrian Georgescu,
    sunt multi care citesc ca sa isi exerseze invataturile alfabetului, eu prefer sa inteleg autorul si mesajul care reiese din experienta lui scriitoriceasca, dar si din cea umana. Este evident ca nu putem separa valoarea umana de talentul scriitoricesc, acestea nu se exclud, dar sunt simbiotice, ca doar nu suntem roboti!

  16. voicu, shmeny,
    umorul si ironia le gasiti in opera lui Ion Luca Caragiale, „integralele” filosofice le puteti descoperi in opera lui Lucian Blaga, propaganda o regasiti in opera lui Adrian Paunescu, etc.

    Ce au in comun acesti talentati scriitori este faptul ca la ei veti gasi o simbioza intre talentul scriitoricesc si valoarea lor umana, simbioza bazata pe directa sau inversa proportionalitate. Succesul unui scriitor nu depinde de personalitatea sau de demnitatea lui, ci tine de contextul istoric in care isi publica opera si izvoraste din scara de valori la care se raporteaza mesajul/mesajele lui!

    Unii scriitori aleg sa transmita doar idei, in timp ce altii, la fel de talentati, aleg sa transmita apeluri de trezire din ignoranta, aleg sa lumineze mintile celor carora li se adreseaza. Dar si unii si ceilalti pot avea succes!!

  17. Adrian Georgescu,
    ai dreptate, premise sunt! Din pacate, pentru unii, sau din fericire, pentru noi toti, in 2050 se preconizeaza ca oamenii vor depasi cifra de 9 miliarde si atunci sa vezi ce eseuri, despre noua ordine mondiala si despre noua economie mondiala, vor lua premii nesperate si mult apreciate!

    Cand ratiile se vor imputina, scriitorii „acoperiti” de „succesuri” vor prospera!

  18. @ Alighieri,
    eu sunt parte din acest blog pentru ca sunt plecat de acasa de mult timp si am multe de invatat de la acesti participanti, Romani inteligenti,respectosi,iubitori, bine simtiti si primitori.
    „Ti-am lasat raspuns la nelamurirea ta”
    Multumesc de raspuns, dar eu am fost lamurit mai de mult.Nu stiu prea multe de Radu Cosasu…

  19. Simon Templar,
    observ ca esti bine pregatit si deschis la comunicare. Am multe de invatat de la tine!

    Si mie imi plac Romanii de calitate, dar nu am sperat sa faceti parte din blog, ci doar sa participati la comentariile aferente articolelor autorului blogului. Nu am gustat gluma, sau ce s-a dorit a fi.

    In ceea ce priveste timpul si distanta de casa, sunt de acord cu tine, dar eu incerc sa imi fac timp sa intru in contact cu compatrioti de’ai mei, oricand am ceva de terminat cu ajutorul computerului, conexiunea la internet nefiind, neaparat, o supriza!!

    Va doresc o seara buna!

  20. Robespiere a fost influenţat de Jean Jaques Rousseau care a încercat să convingă lumea că …”, God had created all men equal”.
    Întrebarea mea este: Care este evidenţa? În ce fel suntem egali?
    Avem aceleaşi amprente, pigmentul pielei, cum suntem la fel?
    ”Filozofia, vînzătoare de idei”
    Omul nu are putere de a convinge, doar de a influenţa.

  21. Robespierre a incercat sa demonstreze practic ce a formulat teoretic Rousseau, concluzionand: intrucat rezultatul ghilotinei asupra tuturor oamenilor este identic, atunci toti oamenii sunt egali.
    Si, pentru a da greutate acestei descoperiri, s-a oferit voluntar, demonstrand ca si revolutionarii sunt oameni. Deci egali cu cei cu sange albastru.

  22. Tot respectul pentru domnul Cosasu, insa nu cred ca a scris mesajul respectiv la 7 ani. Dar daca asa e, atunci la ce varsta s-a apucat de bastonase? Adrian, o intrebare directa n-ar strica.

  23. lol,
    eu mi-as dori ca si poporul Roman sa inventeze ghilotina, dar nu pentru placerea unor „exagerati”, asa cum ma consideri tu pe mine, dar pentru a genera progres si nu regres. Orice societate are nevoie de extreme pentru a sti unde sa se claseze la mijloc; din pacate, pentru noi toti, dar din fericire pentru unii, putini, singura extrema din Romania este mediocritatea, iar asta nu face decat sa traga mediana societatii in jos, cat mai jos, cat mai aproape de un mare nimic.

    Robbespiere, ca reprezentant al Revolutiei Franceze, cu toate pacatele lui, a incercat sa calauzeasca Poporul Francez catre Mecca musulmanilor, Edenul crestin si Nirvana budista: Libertate, Egalitate, Fraternitate!

    Revolutia Franceze a reusit, iar astazi, Francezul promoveaza intens comuniunea in comunitate, are parte de un Intreg care se lupta de la egal la egal su sistemul, beneficiind de unul dintre cele mai bune sisteme sociale de pe Glob, reflectandu-se in speranta de viata cea mai ridicata de pe Glob: 84 de ani ( doar in cazul femeilor, ea fiind de 77 la barbati, dar nu cred ca deranjeaza pe cineva ).

    Astazi, orice presedinte Francez isi mangaie lung gatul inainte de a lua o decizie nefericita impotriva propriului popor, in timp ce in Romania, presedintii isi mangaie, in lungime, tepele electorale date propriului popor, cam asta ar fi diferenta, draga lol.

    Ideea este ca daca nu ai asteptari de la tine sau de la ceilalti, atunci sa nu te astepti la nimic!

  24. Ca sa imi continui ideea, vreau sa va asigur ca: noua lege a audiovizualului va reusi sa defineasca interesul national si sa-l aduca la acelasi nivel cu cel interesul national care reglementeaza economia si promoveaza saracia si restrictionarea creditelor si a consumului de minima subzistenta.

    Dragi romani, sa nu va astepati la nimic din partea nimicului, pentru ca, de obicei, va va oferi cenzura si saracia, ca asta este si substanta lui!

  25. „Dragi romani, sa nu va astepati la nimic din partea nimicului, pentru ca, de obicei, va va oferi cenzura si saracia, ca asta este si substanta lui!”
    In alte cuvinte, este vorba de responsabilitate personala…
    Fa ceva, nu astepta sa ti se dea…
    Uita-te in oglinda si nu mai tot timpul pune vina pe altcineva.
    Responsabilitate personala=Libertate1

  26. @Alighieri

    Ma tem ca aici ne despartim: eu cred ca moartea unui om nu poate fi punctul de plecare al nici unui fel de progres. Prefer mediocritatea, desfranarea si haosul.
    Ar fi frumos ca diferenta dintre Champs Elisees si Bd. Iuliu Maniu sa fie rezultatul unui singur obiect. Si ar fi frumos ca acel obiect sa fie ghilotina sau acul de cravata sau roata. Dar ma tem ca nu-i asa.

  27. Ai dreptate: responsabilitatea ne apartine, asta imi si doresc! Eu incerc sa schimb evenimentele, incerc sa lupt, dar nu este suficient: pana cand nu ne vom dori toti aceeasi realitate, chiar si voi – Simon Templar, lol-, atunci vom trai in realitatea construita de altii!

    Nu dau vina pe nimeni, eu lupt dupa puterile mele, iar privitul in oglinda iti pune in valoare numai suprafata, repet, oglinda te reflecta, dar nu iti ofera posibilitatea unor reflectii!

    Simon Templar, responsabilitatea este personala doar in cazul legilor, dar nu si in fata istoriei, e evolutiei, in cazul asta respeonsabilitatea este colectiva si nu personala!

    lol, nu un obiect a facut diferenta, ci un simbol: Poporul Francez ingenunchindu-si tiranii, in numele Libertatii, Egalitatii, Fraternitatii! Orice victorie necesita jertfa, ca doar nu o sa asteptam sa castigam ceva ramanand ignoranti si drogati de mediocritate! Sigur, am vrea victoria fara efort sau jertfa, dar, din pacate, in nici o parte a Universului nu se intampla asta!

    In rest, sa auzim numai de bine, ca de rau, suntem asigurati, constitutional!

  28. @Alighieri

    Bineinteles. Orice victorie necesita jertfa. A celuilalt. Fiiindca, nu-i asa, dac-ar fi vorba de-a noastra, n-am mai apuca sa vedem progresul, ceea ce ar fi de nesuportat.

  29. lol,
    nu ai dreptate! Nimeni nu ti-a cerut sacrificiul, dar daca unii asteapta ca altii sa faca ceva, atunci si altii asteapta ca unii sa faca ceva, deci nimeni nu va face nimic si totul va ramane cum a fost stabilit! Asta este un paradox, din care numai viitorul poate trage concluzii! Sa speram ca vom fi si noi acolo, ca sa le constatam!

    Eu, unul, voi face eforturi!

  30. @ Alighieri,
    Dumneavoastră sunteţi tînăr(ă) şi plin(ă) de energie…Bravo!
    Cred că mult mai important este ce facem noi când nu ne vede nimeni!
    ”Eu incerc sa schimb evenimentele, incerc sa lupt, dar nu este suficient”…
    Faceţi ce puteţi dar nu vă faceţi de cap!
    Nişte inspiraţii care le-am scris nu de mult :
    ”DON’T JUST PERSPIRE,INSPIRE!
    FLYING IS FOR THE BIRDS.
    LIFE IS A PRIVILEGE; DON’T MAKE IT YOUR RIGHT.
    SURROUND YOURSELF WITH FRIENDS AND YOU WILL NOT MISS HUGGING.
    THE INCREDIBLE BECOMES CREDIBLE WHEN YOU BELIEVE.
    YOU CAN’T STOP LIVING IF GOD IS ETERNAL.
    THE LIPS THAT KISS DON’T HAVE MUCH TIME TO SCREAM.
    YOUR SIGHT CAN BLIND YOU IF YOU DON’T LOOK BEYOND IT.
    SOME DIVERSIFY, OTHERS SIMPLIFY.
    WE ARE MADE OF MOSTLY WATER, SO WHY DO WE THIRST?
    PROBLEMS AND SOLUTIONS…THE ULTIMATE FLIP-FLOP.
    IF WE BUILD IT THEY WILL COME. IF THEY DESTROY IT, WE WILL BUILD IT AGAIN.
    HATE OR LOVE, EVENTUALLY YOU WILL PAY FOR IT.
    YOU WILL BE LED UNLESS YOU LEAD.
    A DREAM REMAINS UNTIL IT IS REALIZED.
    OPTIMISM:WHEN THE GLASS IS FULL AND YOU CAN DRINK IT.
    SHOW ME THE END AND I WILL SHOW YOU INFINITE.
    GO AWAY SO I CAN MISS YOU.
    PHILOSOPHY:SALESMAN OF IDEAS.
    SAY NO…A POSITIVE.
    MY WAY, YOUR OBSTACLE.
    OPEN YOUR EYES AND YOU WILL SEE ME, OPEN MY HEART AND YOU WILL NEVER SEE THE END.
    RELIGION COMPLICATES, GOD SIMPLIFIES.
    INDIFFERENCE MAKES A DIFFERENCE.
    HAPPINESS: “GIVE US OUR DAILY BREAD”.
    YOUTH EMBRACES YOU, OLD AGE SURPRISES YOU.
    YOU ARE A SLAVE FOR AS LONG AS YOU PERMIT IT.
    I AM INTERESTED IN WHAT YOU ARE NOT SAYING.
    DO NOT LEAVE ME ALONE BECAUSE I DO NOT KNOW WHAT IT MEANS.
    FIRST INSTINCT SAVES TIME.
    I WISH I HAD YOUR PROBLEMS.
    DO MORE, SAY LESS.
    BE POLITE AND SOMEONE MAY OPEN THE DOOR FOR YOU.
    PROPAGANDA LIES AND PARANOIA FRIGHTENS.
    SIMPLY SAID AND DONE REQUIRES A WHOLE LOT.
    TRANSPARENT BECOMES APPARENT WHEN IT HITS YOU.
    A TICKLE CAN MAKE YOU HAPPY AND DRIVE YOU CRAZY.
    JEANS OR GENES ARE WHAT MAKES YOU AND ME.
    WHY DO WE WANT CLONES WHEN WE HAVE SO MANY CLOWNS?
    SOMEBODY EXISTS, THEREFORE WE BLAME.
    WE ALL LONG TO BELONG.
    WHAT IF MY WAY IS THE HIGHWAY?
    LIBERTY,EQUALITY,FRATERNITY…ALL GOOD UNTIL IT IS TIME TO PAY.
    LATER MAY NOT HAPPEN.
    I LOST MY MIND! HOW DID YOU FIGURE THAT?
    ETERNITY BEGINS WHEN TIME ENDS.
    YOU ARE LOST WHEN YOU REALIZE IT.
    HELP THE NEEDY…YOU COULD BE NEXT.
    BE AN INDIVIDUAL, NOT AN INDIVIDUALIST.
    DIVERSITY USUALLY BECOMES PERVERSITY.
    DO NOT CONFUSE YOUR FRIENDS WITH YOUR NEEDS.
    WE WERE NOT MEANT TO BE FREE.
    A PATRIOT IS NOT NECESSARILY A MISSILE.
    GRACE! HOW UNDESERVING.
    COMMON SENSE IS WHAT WE SHOULD HAVE IN COMMON.
    ADVERTISEMENT POLLUTES!
    SMILE! ISN’T THAT WHAT EVERYBODY WANTS US TO DO?
    THE PRESENT DOES NOT EXIST.
    CONCENTRATION IS NARROW MINDED.
    BUILD A HOME, NOT A HOUSE…NO TOOLS NEEDED.

  31. Totul trebuie sa se faca si sa se prefaca intr-un sistem bine conturat. Vremea truismelor frumos colorate si a vorbelor din popor a trecut de 300 de ani dar inca ne incapatanam sa le pastram.
    Inspiratia nu are legatura cu ceea ce este scris de „antevorbitorul” meu.