Un alt film care nu trebuie ratat este documentarul „The Imposter”, despre un francez care reuşeşte să convingă o familie americană că este fiul dispărut de-acasă, în urmă cu câţiva ani. Escrocul, care nu apare decât câteva secunde în trailer, este fenomenal.
Recomandări
There are 291 posts filed in Recomandări (this is page 20 of 49).
Urâţi, murdari şi răi
Mă ştiţi doar, din când în când fac unele mici recomandări noului val românesc, legate de filme care conţin ceea ce lui, noului val, îi cam lipseşte: suflet. Această comedie neagră italiană, „Brutti, sporchi e cattivi”, regizată de Ettore Scola, are un mix formidabil de abjecţie şi farmec, este un râu de promiscuitate veselă curgând spre final, până ce ultima secvenţă te lasă cu gura căscată. Filmul integral poate fi văzut pe YouTube. Nu-l rataţi!
La Gaudeamus
Câteva apariţii la Târgul de carte Gaudeamus, care are loc în acest sfârşit de săptămână.
Sâmbătă, la ora 16:00, la standul Humanitas, va avea loc lansarea romanului „Astăzi este mâinele de care te-ai temut ieri”, de Radu Paraschivescu. Vor vorbi Oana Pellea, Dan C. Mihăilescu, Radu Paraschivescu şi Lidia Bodea.
Duminică, la ora 12:00, la Cafeteria Gaudeamus (nivelul 3.20), va fi lansată cartea „Jimmy bătăuşul”, de Adrian Fetecău, publicată la Editura Zip. Participă Leonard Doroftei. Eroul cărţii este un boxer de origine română, Valeri Trâmbiţaş, alias Jimmy Darcy, care a cunoscut gloria acum aproape un secol pe ringurile de box din Statele Unite.
Tot duminică, dar la ora 15:00, la standul Editurii Polirom, Tudor Chirilă îşi lansează prima carte. „Exerciţii de echilibru” este o culegere de texte scrise pe blogul personal. Prefaţa cărţii e semnată de către Cătălin Tolontan, iar la festivitate vor vorbi Cristian Tudor Popescu şi Florin Iaru.
The Master (2012)
În regia lui Paul Thomas Anderson, cu Philip Seymour Hoffman, Joaquin Phoenix şi Amy Adams. Bănuiesc că e de văzut, nu, Doc?
Edmond (2005)
Zic să vă mai recomand un film: Edmond (2005), regizat de Stuart Gordon, scris de David Mamet, cu William H. Macy în rolul principal (Fargo).
E din genul meu favorit: neo-noir cinic, cu multe tuşe de umor. Finalul, mai ales, e criminal :)
P.S. Nu rataţi nici Oleanna (1994), tot cu Macy într-unul din rolurile principale (există doar două personaje în film), tot după un scenariu de Mamet, de data asta însă şi regizat de Mamet.
Seven Psychopaths
După genialul „In Bruges” (cine, în afara frăţiorilor Coen, mai ştie a face tragicomedii noir?), regizorul Martin McDonagh revine cu „Seven Psychopaths”. Distribuţia: Colin Farrell, Woody Harrelson, Christopher Walken, Sam Rockwell, Tom Waits… Frate, ăsta mi-a luat toţi actorii preferaţi. Mai lipseau Ed Harris şi Viggo Mortensen.
Mă gândesc că n-are cum să fie rău.