carte
There are 14 posts tagged carte (this is page 1 of 3).
Când preferați să fie lansarea cărții?
Prieteni din București, avem de ales între mai multe date pentru lansarea noului roman, “Exitus”, publicat de Editura Polirom, care va avea loc în curând la Librăria Cărturești Verona. Puteți vota în sondajul de mai jos ziua care vă convine cel mai mult pentru a putea participa.
Să ne vedem cu bine la lansare!
În continuare, public un nou fragment din carte:
Terminase de mâncat când îl auzi pe Roskus venind, mai întâi zgomotul înfundat al copitelor, apoi șuierul vântului la întâlnirea cu corpul străin, în care se contopeau omul și animalul. Când ajunse în dreptul intrării, Roskus își întoarse privirile spre el. Nu păru surprins să-l vadă acolo. Dădu încet din cap, ca și cum l-ar fi salutat ori ca și cum și-ar fi confirmat sieși o bănuială, apoi descălecă greoi și legă calul de trunchiul bradului de pe marginea hăului. Continue reading
Bărbații vin de pe Marte, femeile de la coafor
O anecdotă literară stupidă spune că Sadoveanu, când ieșea la vânătoare, se trântea sub un tufiș, își punea pălăria pe ochi și trăgea la aghioase. După două ceasuri de somn, se ridica și începea să descrie cu precizie mersul norilor pe cer, curgerea râului, mișcarea ramului și zgomotul ierbii. Adică, nu ierta nimic.
Cam asta au făcut Simona Tache și Mihai Radu în noua lor carte „Bărbații vin de pe Marte, femeile de la coafor”, urmare a volumului “Femeile vin de pe Venus, bărbații de la băut”. N-au iertat nimic din ceea ce un cuplu poate face sau poate suporta. În cele mai liniștite și banale situații, cei doi descoperă firul de umor. Îți trebuie minute bune ca să realizezi că umorul teribil care apare în fiecare paragraf era acolo, lângă tine, îl știai și tu, ce dracu au făcut ăștia doi?, au camere de luat vederi în bucătăria noastră?, au intrat în patul nostru?, o să le cerem cotă parte din drepturile de autor. Și, după ce te calmezi, tot ce-ți rămâne de făcut e să râzi, să râzi până nu mai poți, să râzi în sufragerie, în metrou, la WC, oriunde te prinde programul după ce ai deschis cartea lor. Pentru că nu poți s-o mai închizi până la ultima pagină. Continue reading
„Sfîrșit de sezon”, de Marius Chivu.
Mi-a luat mai mult timp să scriu despre această carte remarcabilă, apărută la Editura Polirom, pentru că am vrut să recitesc câteva dintre cele unsprezece povestiri cuprinse în ea.
Povestirile la care am simțit nevoia să mă întorc sunt cele care au rădăcinile înfipte în livezile de la țară. Se simte că acolo este exprimată latura cea mai profundă a autorului, atât cât ni se dezvăluie prin intermediul personajelor și a poveștilor. Nu există nimic nefiresc ori forțat în scriitură, sunt senzații trăite de toți, precum cea de dezagregare a satului unde ne-am petrecut vacanțele, surparea lentă a bunicilor și a părinților, a unui vecin, rezistența aparent cinică a celor de la țară în fața morții, punțile dintre generații, uneori imposibil de traversat.
Teoria tăcerii
În vacanța de Paște am citit câteva cărți nou apărute și aș vrea să vă recomand câteva. Încep cu “Teoria tăcerii” a lui Iulian Tănase, publicată de Editura Herg Benet.
Tăcerea nu e tratată ca nonacțiune, ca o simplă absență a vorbirii, ci ca un act generator, încărcat de sens. Sunt rânduri tragice ori comice, întâmplări fictive sau reale, poezii, gânduri, amintiri, astfel încât cartea devine un mineral cu sute de fațete al cărui miez este tăcerea.
Sunt multe povești interesante, cum este seria cu numărul 64 (ales deloc întâmplător), de întâmplări din lumea șahului. De pildă, în 2010, înaintea meciului său cu Viswanathan Anand pentru titlul mondial, Veselin Topalov a invocat o regulă puțin cunoscută și folosită în șah, prin care să se interzică pe întreaga durată a întâlnirii orice conversație între el și adversarul lui.
Mărturia unui ziarist
Horia Ghibuțiu e de mult în presă, matelot pe o corabie care s-a avântat cândva să descopere un alt continent. Apoi, în mijlocul oceanului, vasul i s-au înlocuit pânzele cu motoare de căutare și i s-a înșurubat o elice, dar oamenii au mers mai departe, nu atât din dorința de a vedea malul celălalt, cât din plăcerea neperisabilă a navigării.
Scrisă cu detașarea pe care ziariștii buni o au când vorbesc despre lucrurile personale, cartea “Aici era cândva un titlu” este un jurnal al transformărilor zilnice din presă, dar și un clasor al dezamăgirilor suferite de un optimist.
“Practic, în această lume nouă, liberă și gratuită, cum e cea a Internetului, am devenit turnătorii noștri, dezvăluind, de bună voie și nesiliți de nimeni, absolut tot ce se poate dezvălui”, scrie undeva autorul.
Folosind una dintre cele mai neplăcute formulări care există în presă, vă anunț că respectiva carte poate fi citită gratis aici.