Să ne „combinăm” prietenii?

O piesă fără succes

de Adrian Georgescu

Când ne referim la complotul ce are ca scop cuplarea unor prieteni sau cunoştinţe, deseori folosim expresia „a face lipeala”. Cuvântul în cauză nu se află în dicţionar şi îşi exprimă singur limitele: „lipeala” e o lipitură ce nu prea funcţionează. E ca atunci când foloseşti un adeziv nepotrivit. Cureţi suprafeţele, le ţii câteva minute în contact, apoi descoperi că, deşi ai respectat modul de utilizare, părţile rămîn totuşi separate.

Dar chiar dacă vrei să „lipești” doi oameni compatibili s-ar putea să nu-ți iasă. Chimia sentimentelor funcţionează după alte legi decât cea a materialelor. Ceea ce vezi din exterior şi ştii despre două persoane nu se potriveşte cu acea energie subtilă de apropiere care acţionează în mod misterios, de multe ori sfidând chiar logica.

De-a lungul anilor, am asistat la asemenea puneri în scenă. Oricât de subtil ar fi fost regizate, n-a ieşit nimic. Nu îmi dau seama de ce, probabil pentru că naturalul dispare din această ecuaţie. Ambele persoane ştiu sau îşi dau seama pe parcurs care e ideea şi deja se prezintă ca la un interviu de angajare, hotărâţi să prezinte cea mai bună versiune a lor. Scânteia dragostei şi actul natural al seducţiei nu pot fi însă stimulate sau ajutate. Nu ne îndrăgostim niciodată de variante prefabricate, de clone politicoase şi parfumate, ci de oameni, uneori chiar şi de părţile lor mai puţin fermecătoare.

Iar asta se întâmplă atunci când piesa se joacă sub bagheta singurului regizor capabil să pună în scenă o întâmplare: Cel de Sus ori Destinul sau cum vreți să-i spuneți.

 

Pentru ce sunt prietenii?

de Elena Georgescu

Printre cele mai mari probleme ale societăţii noastre sunt înstrăinarea şi singurătatea. Pentru mulţi oameni – şi mai ales pentru o femeie -, o dată cu trecerea anilor, sunt goluri e din ce în ce mai greu de umplut.

În România, nu prea există locuri în care oamenii singuri, mai ales cei trecuţi de o anumită vârstă, să se întâlnească. Aşadar, ai 50 de ani, eşti singur, dar unde să cauţi persoana potrivită, unde ai putea să o întâlneşti? Acasă, între patru pereţi? În staţia de metrou? Pe scurtul drum dintre maşină şi poarta locului de muncă? La serviciu?

Şi de aceasta există prieteni. Ce e rău în a le face cunoştinţă unor oameni singuri, majori şi vaccinaţi? Pentru ei, poate fi o şansă. Problemele pot apărea din alte motive. De pildă, avem un prieten care, de 15 ani, regretă faptul de a le fi făcut cunoştinţă unui amic şi unei vecine. Astăzi, mariajul merge prost, iar el se simte vinovat pentru funcţionarea proastă a cuplului, asumându-şi nefericirea celor doi ca pe propriul eşec. Nu e doar o atitudine nepotrivită, ci şi una arogantă. Dacă respectivul mariaj ar fi mers bine, probabil prietenul nostru, din aceleaşi raţiuni, şi-ar fi asumat meritele.

Astfel eşuează, în general, un demers bine intenţionat: prin exagerarea rolului personal. Cel care face cunoştinţă nu este nici naş, nici garant al stabilităţii, nici judecător, nici psihoterapeut de cuplu. E doar un om care încearcă să-şi ajute prietenii. Restul e treaba lor.

Trebuie neapărat să cunoşti trecutul sexual al partenerului?

O probă de cuplu

de Elena Georgescu

Discuţia legată de trecutul erotic al partenerilor seamănă cu acele necesare momente când te decizi să scapi de câteva lucruri inutile din casă. Înainte de a le duce la gunoi, trebuie să le strângi maldăr şi să le treci în revistă.

În general, trecutul sexual bogat al partenerei îi deranjează pe bărbaţi, în timp ce femeile se concentrează asupra prezentului. Este poate şi pentru că bărbaţii văd în sex mai ales ideea de posesiune, în vreme ce femeile mai degrabă pe cea de comuniune. Ei sunt angrenaţi într-o nesfârşită competiţie („A fost mai bun ca mine?”), în timp pe femei le interesează de obicei „Pe care ai iubit-o mai mult?”.

Este bine să ştim trecutul celui ales nu pentru a-l judeca, ci pentru a-l cunoaşte mai bine. Aflăm din povestea lui cum anume a învăţat el să se poarte în cutare situaţie, ce îl bucură şi ce îl răneşte, ce nevoi are, cum gestionează o relaţie sau cât tolerează la celălalt, care îi sunt resursele şi care limitele. Nu „palmaresul” contează, ci şansa  de a ne proteja pe noi, dar şi pe el. E ceva ce ţine de maturitate, dar şi de sinceritate. Dacă suntem împreună, de ce să nu ştim cât mai multe unul despre celălalt, din toate etapele vieţii?

A spune că nu contează trecutul reprezintă o diminuare a importanţei prezentului. Evident, e şi un test util. Dacă partenerul evită răspunsul, dacă niciuna dintre „foste” nu a însemnat nimic deosebit pentru el, dacă se schimbă la faţă când vorbeşte de o trecută iubire, … hmmm, atunci ceva nu e în regulă.

Trecutul poate ucide viitorul

de Adrian Georgescu

Nu înţeleg persoanele care dau dovadă de această formă de masochism. Pe de-o parte, îşi doresc o viaţă sexuală cât mai “aprinsă”, pe de altă parte ar vrea ca priceperea în domeniul erotic a perechii să fi fost obţinută prin citirea manualelor ori prin revelaţie, nu prin contacte anterioare.

În al doilea rând, e ceva ce nu-ţi aparţine, un teritoriu intim al unei persoane asupra căreia nu câştigi drepturi doar pentru că în acel moment sunteţi împreună. Nu cumperi o maşină, ca să te intereseze foştii “proprietari” şi eventualele defecte, ci începi un drum alături de o fiinţă. Or, fiecare nouă relaţie este o pârjolire a trecutului. Fostele iubiri rămân parte din noi, dar nu au nicio legătură cu prezentul în afara faptului că ne-au construit şi definit din punct de vedere sentimental.

Oamenii sunt unici şi irepetabili. La fel şi şi ceea ce se întâmplă din punct de vedere erotic între ei, în ciuda unor similitudini a gesturilor ori a trăirilor, foarte periculoase, întrucât tentează în a trage concluzii pripite, de genul “Dacă a înşelat în zece relaţii anterioare, mă va înşela şi pe mine”.

Un cuplu nu se încheagă prin mecanisme psihanalitice gen “Întoarce-te în trecut ca să îţi înţelegi prezentul şi să prevezi greşelile viitorului”, ci prin acea forţă inexplicabilă a iubirii. Dragostea puternică e cea care-şi refuză plasele de siguranţă, nu aceea care se construieşte ca după un manual de utilizare.