O piesă fără succes
de Adrian Georgescu
Când ne referim la complotul ce are ca scop cuplarea unor prieteni sau cunoştinţe, deseori folosim expresia „a face lipeala”. Cuvântul în cauză nu se află în dicţionar şi îşi exprimă singur limitele: „lipeala” e o lipitură ce nu prea funcţionează. E ca atunci când foloseşti un adeziv nepotrivit. Cureţi suprafeţele, le ţii câteva minute în contact, apoi descoperi că, deşi ai respectat modul de utilizare, părţile rămîn totuşi separate.
Dar chiar dacă vrei să „lipești” doi oameni compatibili s-ar putea să nu-ți iasă. Chimia sentimentelor funcţionează după alte legi decât cea a materialelor. Ceea ce vezi din exterior şi ştii despre două persoane nu se potriveşte cu acea energie subtilă de apropiere care acţionează în mod misterios, de multe ori sfidând chiar logica.
De-a lungul anilor, am asistat la asemenea puneri în scenă. Oricât de subtil ar fi fost regizate, n-a ieşit nimic. Nu îmi dau seama de ce, probabil pentru că naturalul dispare din această ecuaţie. Ambele persoane ştiu sau îşi dau seama pe parcurs care e ideea şi deja se prezintă ca la un interviu de angajare, hotărâţi să prezinte cea mai bună versiune a lor. Scânteia dragostei şi actul natural al seducţiei nu pot fi însă stimulate sau ajutate. Nu ne îndrăgostim niciodată de variante prefabricate, de clone politicoase şi parfumate, ci de oameni, uneori chiar şi de părţile lor mai puţin fermecătoare.
Iar asta se întâmplă atunci când piesa se joacă sub bagheta singurului regizor capabil să pună în scenă o întâmplare: Cel de Sus ori Destinul sau cum vreți să-i spuneți.
Pentru ce sunt prietenii?
de Elena Georgescu
Printre cele mai mari probleme ale societăţii noastre sunt înstrăinarea şi singurătatea. Pentru mulţi oameni – şi mai ales pentru o femeie -, o dată cu trecerea anilor, sunt goluri e din ce în ce mai greu de umplut.
În România, nu prea există locuri în care oamenii singuri, mai ales cei trecuţi de o anumită vârstă, să se întâlnească. Aşadar, ai 50 de ani, eşti singur, dar unde să cauţi persoana potrivită, unde ai putea să o întâlneşti? Acasă, între patru pereţi? În staţia de metrou? Pe scurtul drum dintre maşină şi poarta locului de muncă? La serviciu?
Şi de aceasta există prieteni. Ce e rău în a le face cunoştinţă unor oameni singuri, majori şi vaccinaţi? Pentru ei, poate fi o şansă. Problemele pot apărea din alte motive. De pildă, avem un prieten care, de 15 ani, regretă faptul de a le fi făcut cunoştinţă unui amic şi unei vecine. Astăzi, mariajul merge prost, iar el se simte vinovat pentru funcţionarea proastă a cuplului, asumându-şi nefericirea celor doi ca pe propriul eşec. Nu e doar o atitudine nepotrivită, ci şi una arogantă. Dacă respectivul mariaj ar fi mers bine, probabil prietenul nostru, din aceleaşi raţiuni, şi-ar fi asumat meritele.
Astfel eşuează, în general, un demers bine intenţionat: prin exagerarea rolului personal. Cel care face cunoştinţă nu este nici naş, nici garant al stabilităţii, nici judecător, nici psihoterapeut de cuplu. E doar un om care încearcă să-şi ajute prietenii. Restul e treaba lor.