6. Eddie Izzard „Definite Article” – 1996
John Cleese spunea despre el, pe bună dreptate, că este „membrul pierdut al trupei Monty Python”. Şi-a compus un personaj aparte, un travestit „executive style”, şi slalomează prin zona suprarealist-absurdă a umorului, delicat şi deseori autoironic. E imposibil să nu-l iubeşti.
P.S. A fost în România, cu show-ul „Force Majeure”, şi l-am ratat. Păcat.
7. Richard Pryor „Live on the Sunset Strip” – 1982
După Lenny Bruce, Richard Pryor e omul care a împins libertatea cuvântului până în pânzele albe. Seinfeld l-a descris odată drept „un Picasso al profesiei noastre”, iar Cosby a declarat, la rândul lui că „O graniţă mai subţire între comedie şi tragedie decât cea trasată de Richard Pryor nu se putea”. Abandonat de mamă la 10 ani, a avut o viaţă grea, crescând în bordelul bunicii sale, unde a fost molestat. A fost căsătorit de 7 ori cu 5 femei. Din toate aceste experienţe, dar şi din multe altele asemănătoare, a extras un comic delirant.