Cele mai bune 13 filme care nu s-au făcut niciodată (I)

În istoria cinematografiei au existat producții anunțate și care, din varii motive, nu au fost realizate. Știați că Stanley Kubrick trebuia să turneze în țara noastră un film despre Napoleon, cu participarea a 50.000 de soldați români?

quixote1. “The Man Who Killed Don Quixote”, r: Terry Gilliam. Subiectul: un bărbat călătorește în timp până în zilele lui Don Quixote, devenind scutierul lui. Johnny Depp urma să joace acest rol, Jean Rochefort pe cel al cavalerului, iar din distribuție mai făceau parte Vanessa Paradis, Miranda Richardson și Jonathan Pryce. Proiectul a fost minat de ghinion. În primul rând, lângă locul filmării era un poligon și zgomotele gloanțelor se auzeau pe banda sonoră. A doua zi, a venit o viitură, care nu doar că a stricat echipamentul de filmare, dar a și schimbat culoarea peisajului, deci ar fi trebuit să tragă din nou ceea ce deja turnaseră. În cele din urmă, Rochefort, care petrecuse un an învățând engleza pentru acest rol, a trebuit trimis în Franța, pentru o operație la coloană. Cu Rochefort inapt să călărească, Gilliam a oprit proiectul, iar drepturile au fost luate de asiguratori. În 2006, regizorul le-a recuperat, reluând proiectul, de data aceasta cu Ewan MacGregor și Robert Duvall. Șase săptămâni mai târziu, finanțarea a picat.  Continue reading